Presa din Grecia anunță că miniștrii Apărării din România, Grecia și Bulgaria semnează, joi, în marja summitului NATO de la Washington, o scrisoare de intenție privind un coridor de mobilitate militară între porturile și infrastructura celor trei țări, anunță G4Media.
Potrivit sursei citate, ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, va semna împreună cu omologii săi din Bulgaria, Atanas Zaprianov, și din România, Angel Tîlvăr, Scrisoarea de intenție (Letter of Interest) cu privire la crearea un coridor de mobilitate militară armonizată (Harmonized Military Mobility Corridor).
Planul care urmează să fie semnat de cei trei miniștri ai Apărării prevede interconectarea a patru porturi și a infrastructurilor și rețelelor aferente. Coridorul care va fi creat va lega oraşele greceşti Salonic și Alexandroupoli de Varna din Bulgaria și Constanța din România, fiind vorba de patru orașe strategice pentru Alianță datorită proximităţii lor faţă de granițele de est ale NATO.
„Toate cele patru oraşe au porturi, o cale ferată și o rețea de drumuri care contribuie în mod decisiv la capacitatea de rezistenţă şi de a trimite cu uşurinţă forțe aliate pe flancul estic al NATO”, a precizat o sursă militară de rang înalt pentru publicația Kathimerini.
După cum se menţionează în text, acordul va asigura capacitatea forțelor militare de a se deplasa dintr-un loc în altul în interiorul și în afara Europei și trecerea fără probleme a punctelor de frontieră ca parte a îndeplinirii misiunii lor, reducând semnificativ timpul și birocrația necesare astăzi. De altfel, în România se creează cea mai mare bază NATO din Europa cu o suprafață de 30 de kilometri pătrați și peste 10.000 de angajaţi militari şi civili. La baza Mihail Kogălniceanu de pe coasta Mării Negre va fi transferată în curând o parte din logistica și personalul de la Ramstein, deoarece interesul alianței se îndreaptă tot mai mult spre est din cauza amenințării ruseşti.
Facilitățile Coridorului de mobilitate militară armonizată nu includ doar transportul, porturile și rețelele, ci se extind și asupra instalațiilor, asupra protejării funcționalităţii acestora împotriva amenințărilor, asupra coordonării cu serviciile implicate, asupra acordurilor interstatale, măsurilor de securitate, precum și asupra unor probleme legate de cazare, hrană, vamă etc.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale acordului este că asigură un răspuns mai rapid și trimiterea de întăriri în cazul în care una dintre cele trei țări este amenințată sau atacată.
Problemele legate de logistică, cum ar fi asigurarea unor linii operaționale de aprovizionare, reprezintă parametri care decid rezultatul unui război, așa cum s-a văzut clar în cazul invaziei ruse în Ucraina. Coridorul de mobilitate militară armonizată urmărește să modernizeze rețelele administrative ale Alianței, dar, așa cum subliniază surse militare competente, servește și intereselor naționale greceşti în regiunea extinsă a Macedoniei și Traciei. În acestă direcţie contribuie și extinderea rețelei de combustibili a NATO, pentru început prin conexiunea cu Bulgaria și apoi cu România.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
Țara noastră nu este în conflict cu nimeni, iar Rusia nu este nici un fel de amenințare la adresa noastră în momentul de față.
Dar văd că se face totul pentru ca ea să devină !
Crearea unui coridor militar pe teritoriul așa zis Suveran încalcă orice drept de deplasare militară pe teritorii neutre. Nu ne aflăm în stare de razboi cu Rusia, iar Ucraina nu este în NATO.
Se vede clar că teritoriul țării noastre nu are nici o urma de suveranitate, acest cuvînt nu servește decît la propagandă.
Și tot clar se vede că ministerul așa zis
român al apărării servește interese care ne sunt totalmente străine și extrem de periculoase pentru dăinurea noastră ca neam și ca țară .
Tarantulele oligarhice globaliste strîng tot mai mult pînza lor deasă în jurul nostru , cu ajutorul complicilor pe care îi au aici ca și aiurea , pînă ce ne vor sufoca de tot, dacă vom continua să înghițim minciunile răspîndite de agenții subversivi și nu ne vom asuma Răspunderile a caror sarcină și obligație le avem fiecare dintre noi .