Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul delegației AUR în PE și președintele CNC AUR, analizează situația politică din Parlamentul European, avertizând că urmează vremuri tulburi, în contextul în care opoziția este împărțită în trei tabere.
„Parcă e un blestem, ca Stînga să fie lesne unită mereu, iar Dreapta să găsească mereu pricini pentru divizare”, subliniază Claudiu Târziu.
Redăm integral mesajul transmis, vineri, pe Facebook, de europarlamentarul Claudiu Târziu:
„Viktor Orban dezbină, sub pretextul că vrea unitate.
Premierul Ungariei și șeful autoritar al FIDESZ, Viktor Orban, avansează în planul lui de dezbinare pentru a monopoliza conservatorismul în Europa.
Sub pretextul că vrea unitatea patrioților europeni, Orban a încercat să preia comanda fie în grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni), fie în ID (Identitate și Democrație), fie să determine o unificare a lor, în care să dețină controlul absolut. Nu a reușit, cum era lesne de intuit, având în vedere personalitățile tari ale doamnelor Meloni și Le Pen. Atunci, a făcut un grup nou în Parlamentul European, vulnerabilizând și mai mult frontul conservatorilor, suveraniștilor și patrioților, aflați oricum în minoritate.
Până ieri încă trăgea de polonezii de la PiS (Partidul Lege și Justiție, fost la guvernare) să-i rupă de ECR și să-i ia în grupul lui. Nu a reușit nici asta. Delegația poloneză conduce ECR, la paritate cu italienii de la Fratelli d’Italia, în co-președinție.
Orban a izbutit însă azi să ia din ECR delegația spaniolilor de la VOX, partid curtat de FIDESZ asiduu în ultimii ani. De asemenea, are promisiunea mutării de la ID a delegației portugeze a Chega.
În treacăt, se vădește astfel că nu AUR a fost piatra de poticnire în privința aderării delegației FIDESZ la ECR, ci Orban.
ID se află cu adevărat în dificultate acum, după ce a pierdut mai multe delegații naționale, dar probabil că francezii de la Rassemblement National (condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella) vor găsi soluții fie să-l păstreze, fie să-l reinventeze, după al doilea tur de scrutin în alegerile parlamentare de duminică.
Pe de altă parte, grupul lui Orban va fi, fără îndoială, izolat de PPE, S&D și Renew, și se va autoizola de conservatorii din celelalte grupuri, pentru că mentalitatea maghiară este una de enclavizare, și nu va putea face nimic în PE.
Se anunță deci vremuri tulburi, cu o opoziție în Parlamentul European împărțită în trei tabere, în vreme ce Ursula von der Leyen, susținută de PPE, socialiști și progresiști (neomarxiști) plus eco-marxiști, are toate șansele să conducă mai departe Comisia Europeană.
Parcă e un blestem, ca Stînga să fie lesne unită mereu, iar Dreapta să găsească mereu pricini pentru divizare.”
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
Este ” blestemul banului ” , de fapt ” asa zise ideologii ” , de stanga ( marxiste ,vezi capitalul ” , de dreapta ” vezi ideolgia in cauza ” , de extreme stanga ,SAU dreapta , democratiei /versus comunism , socialism , etc ,DINTOTDEAUNA ( stanga , dreapta , conservatorii , etc, etc, ) AU AVUT SI AU O SINGURA ” PROBLEMA ” , CINE STAPANESTE CAPITALUL FINANICAR SI INFOLOSUL CUI ( vorba lui HAMLET , , A FI SAU A NU FI ) CU AXIOMA ” IN CAPITALUL MONDIAL SI IN FAVOAREA CUI ?”
Restul sunt grupari politice , vrajeala ideologica , sociala ” binele puporului ” , democratia legii satutlui liberal versus dictaura , etc , etc, texte ” biblice ” SINGURUL INTERES CA LA ” SUPERMARKET ” ESTE CINE PLATESTE CINE INCASEAZA SI CINE ” CONDUCE BANUL ” .SFIINTII IDEOLOGICI ASA ZISI ” POLITRUCI ” AU MURIT DE MULT , acum este ” CARE PE CARE LA CONTROLUL BANULUI MONDIAL , EUROPEAN , NATIONALA ” Este firesc a faca ” ORBAN ” ceea ce face fiindca are ” promisiunea finantei chineze si a controlului si raspunderii ei pe Europa de SUD -EST , cat si ” acordul tacit al hunului de la est ” privind decizia sa , Nu este nimic nou sub ” CAPITANUL SOARE ” ca in Toma Caragiu , dumnezeu sa il ierte .