Mărturisitori în fața tăvălugului LGBT

Sâmbătă, 29 iunie, de Sf. Apostoli Petru și Pavel, reprezentanții mai multor organizații și asociații civice au ieșit pe străzile din Capitală ca să mărturisească credința și familia naturală, valori fundamentale ale neamului românesc.

De la ora 13.00, sute de persoane au participat la „Marșul normalității”.

Ulterior, mai mulți membri ai Asociației Calea Neamului au stat cu icoane în mâini, în fața unei biserici de pe Calea Victoriei, în timpul paradei LGBT. La fel ca la Cluj- Napoca, unde cinci tineri au fost amendați pentru că au ridicat icoane în fața marșului Pride, și la București a intervenit jandarmeria.

Marius Crețu a fost încătușat și ridicat de jandarmi, după cum a anunțat, pe Facebook, Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului.

„Din capul locului spun sub cuvânt de onoare că toți membrii grupului nostru cu icoanele Sfinților Apostoli Petru și Pavel care si-au manifestat libertatea de a fi români ortodocși în fața paradei sfidării au fost exclusiv pașnici, inclusiv Marius Crețu. Noi ne-am poziționat chiar în fața bisericii ortodoxe de la începutul Căii Victoriei, așadar am făcut cel mai firesc lucru posibil într-o zi de sărbătoare religioasă. Marius Crețu a avut din partea noastră rolul de a filma totul, tocmai pentru a avea dovada că ne-am manifestat exclusiv pașnic, preconizand că vom fi acuzați ca de obicei de extremism, contramanifestie și alte aberații. Ceilalți membri ai grupului au avut discuții contradictorii cu jandarmi, așa cum ați putut vedea si pe live-ul cenzurat, în schimb Marius nici măcar nu a intrat în vorbă cu ei, ocupându-se de treaba lui.

La un moment dat, după ce în cele din urmă am acceptat să mergem spre mașina jandarmerie, tocmai pentru a nu isca altercații cu jandarmii, un grup al acestora l-a înconjurat pe Marius, somându-l să nu mai filmeze. Românul nostru a vrut să se îndepărteze și în acel moment vreo 10 jandarmi efectiv au tăbărât pe el, l-au pus la pământ și apoi l-a urcat cu forța în dubă!!! Totul s-a petrecut brusc, rapid, Marius nici n-a avut timp să realizeze ce i se întâmplă, având în mod firesc dintr-un instinct de apărare, o minimă reacție de împotrivire la asaltul nejustificat și brutal al jandarmilor care i-au împins și pe ceilalți membri ai grupului care erau în jurul lor, Tanța Stan de exemplu fiind și ea agresată când a recuperat în busculadă camera de filmat de la Marius. Tanța este mărunțică, are vorba aceea, 50 kg cu totul, deci ce mare pericol reprezenta pentru cei 10-12 jandarmi „mari cât casa”?

Măi fraților, nu vrem „să ne plângem”, să ne vaicărim, suntem conștienți că toată lupta noastră implică riscuri, nu ne așteaptăm să ne fie ușor, dimpotrivă, ne asumăm aceste riscuri și prigoana.

Vă spun aceste lucruri pentru a vă da seama și mai bine că românii sunt prigoniți în propria lor țară pentru afirmarea identității naționale, implicit a ortodoxiei. Vă spun aceste lucruri pentru a afla adevărul care este călcat în picioare la știrile de pe TV”, a transmis, pe Facebook, Mihai Tîrnoveanu.

O acțiune similară a fost anunțată, pe Telegram, și de cei de la Nimic fără Dumnezeu și Totul pentru Țară.

„Ideologia LGBTQetc se propaga DOAR din cauza lipsei noastre, a creștinilor, de reacție, de apărare.

„Soluția in fata injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.) Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie.” — Nicolae Steinhardt

„Îndrăzneala cea bună” este dorită de Hristos. Câtă vreme noi ne afirmăm credința și apărăm, cu accent pe pe apărăm valorile noastre cu curaj, ferm, ne aflăm în Biserica lui Hristos iar Hristos este in mijlocul nostru. La anul nădăjduim că Dumnezeu va lucra în inimile să fim mai mulți și în permanență sa ne apărăm copiii de aceasta molimă și boală a homosexualității care, în ascunde și pedofilia printre altele.

Suntem în LEGITIMĂ APĂRARE

Nimic fără Dumnezeu și Totul pentru Țară”, potrivit unui anunț făcut pe Telegram.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.