Prim-ministrul slovac Robert Fico a scos în evidenţă duminică similitudini pe care el le vede între atacul contra lui Donald Trump şi cel a cărui victimă a fost chiar el în urmă cu două luni, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
„Scenariul este ca tras la xerox”, a estimat şeful guvernului slovac pe site-ul său.
Remintim că premierul Robert Fico a fost, în luna mai, victima unei tentative de asasinat, după cum a relatat atunci RostOnline. După ce a fost împușcat, Fico a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi a stat internat la terapie intensivă, înainte de a-şi relua activitatea.
„Opozanţii politici ai lui Trump încearcă să-l reducă la tăcere şi, atunci când nu reuşesc, ei agasează în aşa măsură publicul, încât un amărât pune mâna pe o armă de foc”, spune acum Robert Fico.
Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost victima unei tentative de asasinat, sâmbătă, in timpul unui miting electoral în statul american Pennsylvania.

- HRISTOS A ÎNVIAT! - 20 aprilie 2025
- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025