Senatorul Tanczos Barna, la Universitatea de vară de la Băile Tușnad: Scopul nostru este să fim din nou la guvernare. Autonomia, pe agenda UDMR

Senatorul Tanczos Barna (UDMR) a declarat, vineri, la Universitatea de vară de la Băile Tușnad, că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este de a participa din nou la actul guvernamental, după alegerile parlamentare din toamna acestui an, notează Agerpres.

Tanczos Barna susține că „UDMR a demonstrat că este un partener loial”, care poate să aducă plus valoare în actul de guvernare şi şi-a exprimat convingerea că aceste lucruri vor fi apreciate când se va forma noul guvern.

Totodată, senatorul UDMR le-a amintit celor prezenţi la dezbatere că alegerile parlamentare din România vor avea loc pe 1 decembrie, şi a făcut referire la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi la faptul că, în proclamaţia de la Alba Iulia, comunitatea maghiară ar fi primit anumite promisiuni.

„Este o decizie istorică să avem alegeri parlamentare pe 1 decembrie. Pentru noi, pentru comunitatea maghiară, este o zi specială pentru că este ziua în care, cu ocazia Unirii, am avut parte nu doar de promisiuni, ci şi de documente în care comunitatea maghiară din România, minoritatea maghiară, a primit promisiuni certe în care credem şi sperăm în continuare, promisiuni care spun că avem dreptul la autodeterminare, la autoguvernare, avem dreptul ca minoritatea maghiară să îşi păstreze identitatea culturală, naţională, istorică, să avem drepturile de a ne conduce comunităţile. Toate acestea, cu siguranţă, vor fi teme interesante cu ocazia alegerilor sau înainte de alegeri, în timpul campaniei electorale. Este momentul istoric pentru România modernă, România modernă din care facem şi noi parte, comunitatea maghiară, minoritatea maghiară din România”, a mai spus Tanczos, pentru Agerpres.

În cadrul dezbaterilor, acesta şi-a exprimat speranţa că la ediţia cu numărul 43 a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, maghiarii din România vor fi mai aproape de autonomie.

„Da, vom fi cu siguranţă mai aproape de autonomie, pentru că autodeterminarea nu este un lucru de care să ne ferim sau de care să fugim, este o practică europeană, este o practică care are deja istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene. Dialogul sincer, corect, calm şi liniştit ne va duce mai aproape de aceste doleanţe”, a mai precizat senatorul UDMR, pentru Agerpres.

Pe același subiect:

Oficiali maghiari, sute de programe și aproape 1000 de invitați, la Universitatea de vară de la Băile Tușnad, în inima Transilvaniei. Când este anunțat discursul premierului Viktor Orban


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost