SUA acordă României un ÎMPRUMUT de 2 miliarde de lei pentru achiziții militare. Claudiu Târziu (AUR): Nu știm dacă nu cumva urmează să le donăm și pe acestea

Claudiu Târziu (AUR) a comentat informația vehiculată de presă potrivit căreia SUA va acorda României un împrumut de 2 miliarde de lei pentru achiziții militare, avertizând că este posibil ca și acestea să fie donate, la fel cum s-a întâmplat cu sistemul Patriot.

Context

Congresul american ar urma să aprobe un credit de 2 miliarde de dolari pentru România, suma fiind alocată pentru înzestrarea armatei, anunță ȘtirileProTv.

România s-a angajat recent să trimită în Ucraina un sistem Patriot, președintele Klaus Iohannis, șeful CSAT, declarând atunci că România, așteaptă, totuși, ceva în schimb.

Destinația acestui credit, după cum au declarat surse politice pentru Știrile ProTV, este înzestrarea armatei.

La nivel tehnic, a existat o discuție de principiu între cele două părți, una dintre concluzii fiind ca România, prin MApN și Finanțe să elaboreze o scrisoare de intenție către Congresul american privind un credit la o dobândă anuală de (cel mai probabil) 3%, destinat unor programe în derulare, au detaliat sursele Știrile ProTV. Urmează ca cele două ministere să se consulte și să elaboreze și expedieze scrisoarea oficială, au adăugat sursele citate.

SUA acordă, sub forma de împrumut, patru miliarde de dolari României și Poloniei, câte două miliarde pentru fiecare stat. Pentru Polonia, creditul a fost deja aprobat de Congresul american.

„Compensația rezonabilă” căpătată de Iohannis

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, a criticat în termeni duri acceptarea acestui credit de către partea română, avertizând că există riscul ca și noile achiziții să fie donate, la fel cum s-a întâmplat cu sistemul Patriot.

„Președintele Iohannis trebuie să răspundă neîntîrziat în fața Parlamentului de la București la trei întrebări:

  1. Cu ce mandat a acceptat un credit de două miliarde de dolari din partea guvernului american? Partea română a făcut o solicitare pentru acordarea acestui împrumut, sau partenerii americani au propus angajarea acestei datorii?
  2. În ce condiții comerciale și financiare va fi contractat acest împrumut?
  3. Ce instituție și cu ce mandat va stabili lista echipamentelor și serviciilor care vor fi achiziționate în baza acestui contract?

Premierul în funcție, Marcel Ciolacu, trebuie să își clarifice, de asemenea, poziția față de această acțiune girată de KWI și să indice, în modul cel mai explicit, pe ce traseu decizional s-a ajuns la angajarea acelui credit!

PS: Pentru cei care ați deschis televizoarele mai tîrziu: România a donat Ucrainei un sistem de rachete Patriot (de peste un miliard de euro, vulnerabilizîndu-și apărarea) și a obținut în schimb promisiunea unui credit de două miliarde de dolari pentru achiziții militare, pe care nu știm dacă nu cumva urmează să le donăm, de asemenea.

Asta e „compensația rezonabilă” căpătată de Iohannis”, a transmis, pe Facebook, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „SUA acordă României un ÎMPRUMUT de 2 miliarde de lei pentru achiziții militare. Claudiu Târziu (AUR): Nu știm dacă nu cumva urmează să le donăm și pe acestea”

  1. Corect spus , am ajuns ca la ” sagetile infractionale ” de zi cu zi , sa treaca ” BANII PRIN TINE ” si sa acopere scopul ” SPALARE DE BANI SI INFRACTIUNE MASACATA „

Comentariile sunt închise.