Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, a transmis, într-o intervenție live pe Facebook, un mesaj important pentru membrii și simpatizanții AUR, constând într-o analiză a activității partidului de până acum, dar și în prezentarea principalelor aspecte referitoare la alegerilor care vor urma la finalul acestui an.
„Vreți să revenim la normalitate? Nu putem să lăsăm garda jos! Avem nevoie de o oaste care să lupte pentru asta! Să facem ceea ce trebuie pentru țară, pentru Dumnezeu, pentru neam!”, a subliniat liderul AUR, Claudiu Târziu.
„Vă cunosc îngrijorările, nemulțumirile și aspirațiile. În ultimii ani, v-am cunoscut pe mulți dintre dvs, în diferite acțiuni.
Am făcut ocolul țării de câteva ori, am participat la sute de evenimente, am vorbit în fața dvs la mintinguri de protest sau electorale, în conferințe publice și în ședințe de partid.
Cu toate acestea, știu că v-ați fi dorit să mă întâlniți mai des și mai ales să fiu mai vizibil la nivel național. Pe rețelele sociale sau în presă. Dar strategia mea a fost nu atât să-mi promovez imaginea, cât să construiesc instituțional.
Am imaginat, fundamentat teoretic, articulat organizatoric și pus în funcțiune câteva instituții vitale pentru un partid serios, printre care Academia Politică, Institutul Conservator, Comisiile naționale de specialitate.
Am căutat să imprim cât mai bine fundamentele doctrinare ale mișcării noastre în mesajul politic al partidului.
Fără o gândire politică și instituții interne care să o dezvolte și determine acțiuni politice pe această linie de gândire, un partid nu este decât un grup eterogen și conjunctural, care se va destrăma la prima pală de vânt.
Știu că sunteți de acord cu mine și totuși ați fi vrut să am o notorietate mai mare, care să de o și mai mare greutate cuvântului meu.
Ați fi vrut ca, prin mine, să se vadă mai bine și partea aceea de partid care prin natura lucrurilor nu este atît de vizibilă, dar care dă substanță acțiunii politice și care poate crește încrederea în ce vrem și ce facem ca formațiune politică”, a explicat Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, încrederea este vitală pentru succesul în politică.
„În acest context, știu că unii dintre dvs ați fost dezamăgiți de plecarea mea în Parlamentul European, chiar dacă m-ați votat. Vă temeți că nu voi mai avea timp de partid, că mă va confisca politica de la Bruxelles, că mă veți vedea mai rar, că astfel se va pierde ceva din echilibrul partidului.
Dar vă asigur că nu va fi așa. Dimpotrivă. Voi face eforturi mai mari, pentru a fi la înălțimea așteptărilor dvs. Nu mă mut la Bruxelles, voi fi ca într-o deplasare de serviciu de cîteva zile pe săptămână, tocmai pentru a mă dedica și acțiunii în țară. Mă voi implica mai mult în structurarea și funcționarea organizațiilor locale ale partidului.
Mi-am asumat să reprezint cu precădere ca europarlamentar județele din Moldova mea natală, așa cum ceilalți colegi și-au asumat aceeași răspundere pentru alte regiuni ale țării.
Noi facem altfel de politică, nu ca europarlamentarii de până acum, care au uitat de țară odată ce și-au luat mandatul. Cu ajutorul dvs, voi fi mai prezent peste tot. Și bazați-vă pe mine până la capăt, căci nu vă voi lăsa baltă!”, a subliniat europarlamentarul Claudiu Târziu.
Totodată, Claudiu Târziu a analizat rezultatele alegerilor din 9 iunie și a prezentat miza alegerilor care vor urma.
„Știu că mulți așteptați un rezultat mult mai bun în alegerile din 9 iunie, la fel ca mine Contextul îl cunoașteți, nu-l mai reiau. Am făcut și greșeli. Important este să învățăm din ele.
Soluția este să facem mai mult, mai bine, mai eficient, nu să ne dezumflăm, să cârcotim sau să abandonăm. Mai avem de dus două bătălii grele în acest an: alegerile pentru președinție și pentru Parlament. Nu putem lăsa garda jos.
Cred cu tărie că suntem în stare să facem ceea ce ne-am propus, cred că Dumnezeu ne va ajuta, așa cum ne-a mai ajutat.
Cred că adversarii noștri nu pot câștiga în condițiile în care lucrează necinstit, cu minciuni, cu ticăloșii împotriva adevărului.
Dacă vom fi înfrânți, lumea românească va fi înfrântă. Toate relele se vor abate asupra noastră, toate legile care au stat la sertar până acum toate vor fi adoptate de o putere abuzivă care se va vedea reconfirmată prin votul popular.
Vreți să revenim la normalitate? Avem nevoie de o oaste care să lupte pentru asta! Să facem ceea ce trebuie pentru țară, pentru Dumnezeu, pentru neam!”, a menționat Claudiu Târziu.
Activitatea în PE
Pe de altă parte, liderul delegației AUR în PE a anunțat ce se va întâmpla, săptămâna viitoare la Strasbourg, explicând că europarlamentarii își vor lua în primire mandatele, vor alege conducerea PE și noul președinte CE.
„Ca lider al delegației AUR în PE, vă asigur că vom vota împotriva Ursulei von der Leyen, care candidează pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. De asemenea, ne vom poziționa potrivit cu valorile noastre și în alegerea celorlalte funcții din PE.
Europarlamentarii care nu plac- pentru să sunt prea naționaliști, pentru că sunt prea creștini, pentru că sunt prea conservatori- nu trebuie izolați în PE. Nu vom accepta acest lucru! Ne vom bate pentru a impune normalitatea în activitatea politică.
Ne vom ridica împotriva lucrurile pe care le considerăm dăunătoare pentru toți europenii și mai ales pentru români”, a subliniat europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024