Capela Mitropolitană din Cernăuți, construită în anul 1881 pentru a adăposti rămășițele pământești ale episcopilor și mitropoliților Bucovinei, urmează să fie transferată către Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PȚU), condusă de mitropolitul Epifanie, potrivit unui document publicat pe Facebook de către Serghii Dobrjanski, secretarul Comitetului executiv al Consiliului Orășenesc Cernăuţi, anunță Agenția BucPress.
Reamintim că, recent, Capela Mitropolitană, un monument istoric și religios de mare valoare pentru comunitatea românească din Cernăuți, a fost sigilată de autoritățile ucrainene. În urma acestei decizii, enoriașii Parohiei românești din cadrul Eparhiei Cernăuților și a Bucovinei (Biserica Ortodoxă Ucrainene – UPȚ) au fost lăsați fără un loc de cult, fiind nevoiți să își țină slujbele religioase în aer liber.
Capela Mitropolitană, care se află pe aleea centrală din partea ortodoxă a cimitirului din Cernăuți, a fost ridicată cu fondurile Mitropoliei Bucovinei, fiind sfințită în anul 1884. De-a lungul anilor, capela a găzduit numeroase evenimente religioase importante și a fost un loc de reculegere pentru comunitatea ortodoxă română.
„Cripta de sub capelă avea menirea să adăpostească rămășițele pământești ale tuturor episcopilor și mitropoliților Bucovinei: episcopul Dositei Herescu (1710-1789), reînhumat aici din cimitirul vechi; mitropoliții Teofil Bendela (1814-1875) și Teoctist Blajevici (1807-1879), înmormântați în criptă (gropniță) până la ridicarea capelei; mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), ctitorul capelei; mitropoliții Arcadie Ciupercovici (1823-1902), Vladimir Repta (1841-1926), Nectarie Cotlarciuc (1875-1937); episcopul de Rădăuți Ipolit Vorobchievici (1849-1939)”, potrivit istoricului cernăuțean Dragoș Olaru.
Pe același subiect:
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
Apoi , asa ” ne trebuie ” , am ajutat si ajutam pe cine nu trebuie , ca paradigma biblica , ” Te-ai facut frate cu dracul , acum trece puntea impreuna cu el ” Pacat , mare pacat , de ” batjocora ” si lipsa de respect a Politrucilor din Ukraina , infratiti cu anumiti ” politruci din Romania ” , privind BISERICA ORTODOXA ROMANA si valorile ei crestine pentru romanii din Bucovina de Nord , zona Cernauti .Sincer , poate in al 12 lea ceas , invatam ce inseamna ” Dracul sub forma democratica ” fiindca sub forma comunista l-am invatat de vreo 50 si ceva de ani.