Ministrul Rafila anunță dezbatere publică pe tema bolnavilor de la ATI, dar neagă ideea de eutanasie și solicită implicarea Bisericii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, că la începutul lunii septembrie va lansa o dezbatere publică privind întreruperea tratamentului pentru bolnavii în stadiul terminal aflați la ATI.

Declarația a fost făcută în contextul morților subite de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Capitală, caz în care două doctorițe au fost acuzate de omor calificat după ce au modificat tratamentele unor pacienți.

Reamintim că unele reacții din lumea medicală privind nevinovăția celor două doctorițe au fost un indiciu puternic că, de fapt, se pregătește terenul pentru legalizarea eutanasiei în România, după cum a avertizat RostOnline.

Acum, invitat fiind la Digi 24, ministrul Rafila anunță dezbatere pe tema bolnavilor de la ATI.

„Într-adevăr avem o problemă, (…) au fost foarte multe discuţii în România şi nu s-a ajuns la nicio concluzie, de asta nici nu le avem, fiindcă sunt multe probleme de natură culturală, socială, adică nu e vorba doar de decizia medicală. Este un lucru care trebuie explicat foarte bine public, că nu discutăm despre eutanasii, asta trebuie să fie clar pentru toată lumea, dar acceptarea acestei întreruperi a tratamentului la ATI şi continuarea lui în paliaţie nu există în momentul de faţă pentru că nimeni de-a lungul timpului nu a ajuns în punctul unei acceptanţe sociale a acestui lucru”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

El a precizat că în opinia sa, ca medic, această dezbatere trebuie să aibă loc, precizând că o va lansa „cât de curând, probabil, la începutul lunii viitoare”.

„Şi eu vă spun cine trebuie să fie actorii, o să provoc eu această dezbatere publică ca şi ministru al Sănătăţii, trebuie să fie societăţile profesionale, trebuie să fie organizaţiile de pacienţi şi trebuie să fie şi Biserica. Aţi pornit această discuţie pornind de la chestiunea transferului şi nu de la chestiunea eutanasiei. E bine ca Biserica să fie parte la această discuţie, tocmai ca să evităm interpretările publice care vor apărea, legate de o astfel de situaţie. adică să putem să avem o reprezentare cât mai largă a societăţii şi să se înţeleagă că discutăm de un pacient care nu mai are resurse să-şi revină şi nu discutăm despre eutanasie. Eutanasia, în România, din punctul meu de vedere, trebuie scoasă din discuţie, pentru că acceptanţa socială în România pentru aşa ceva, cu siguranţă, nu există „, a declarat Rafila.

Ministrul a precizat că urmare a auditului internaţional solicitat după situaţia de la Spitalul Sfântul Pantelimon ar putea apărea şi „un model de bună practică în domeniu”.

„Noi am solicitat un audit internaţional… ne trebuie exemple de bună practică din alte ţări. (…) Iar, în urma acestui audit, dacă vreţi, care să examineze procedurile existente în România, poate ce s-a întâmplat la Pantelimon, să venim şi cu modelul de bună practică care care există în alte ţări , astfel încât să-l alegem în cunoştinţă şi cu toată lumea, încât să nu avem tensiuni care să arunce o umbră asupra siguranţei pacientului într-un spital public”, a declarat Rafila.

Ministrul a precizat, legat de centrele de paliaţie existente în România, că la nivel naţional există 3.000 de paturi de paliaţie.

„Necesarul estimat, la finalul unui proiect pe care l-am încheiat la finalul anului trecut, un proiect cu fonduri norvegiene, era în jur de 4.000 de paturi, ar fi necesarul la nivel naţional. (…) Avem în momentul de faţă 3.000, sunt şi contractate de casele de asigurări de sănătate. Şi noi vrem să facem, astfel încât să putem să creştem numărul acesta de paturi, să facem aceste compartimente în spitalele de urgenţă, iar plata pe serviciu pentru acest tip de pacient să fie mai mare, acum este în jur de 200, 200 şi ceva de lei pe zi. Şi trebuie să venim şi cu sectorul public, să balansăm, pentru că din cele 3.000 care sunt funcţionale, contractate, 2.000 de paturi sunt în zona ong-urilor, Bisericii. Biserica are foarte multe centre de paliaţie, bisericile de diverse confesiuni, nu numai Biserica Ortodoxă, şi 1.000 sunt în zona publică”, a precizat Rafila.

Pe același subiect:

Doi medici, reținuți pentru OMOR, în dosarul morților suspecte de la spitalul „Sf. Pantelimon”. În aprilie, Ministerul Sănătății anunța că a fost vorba „de comunicare defectuoasă” și de hărțuirea medicilor

Managerul Spitalului „Sf. Pantelimon”: Un pacient de la terapie intensivă reprezintă un deficit bugetar

Se pregătește terenul pentru legalizarea eutanasiei în România? „Doctorul care „eliberează” un loc la ATI este salvator sau criminal?” Dilema psihiatrului Gabriel Diaconu, consilier onorific al ministrului Alexandru Rafila

Morți suspecte la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Claudiu Târziu (AUR): A nu ucide este un imperativ moral pe care nimeni nu are dreptul de a-l încălca

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost