Duminică, 18 august, Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna a fost resfințită, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, realizate în perioada 2020-2024, sub coordonarea preotului Andrei Turcu, anunță Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Cu acest prilej, au fost sfințite lucrările de zidire a Osuarului ce adăpostește rămășițele pământești aparținând celor 29 de deținuți politici înhumați în cimitirul parohial, dar și un lumânărar. După oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc slujba de pomenire a martirilor din temnițele comuniste.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de preotul profesor Vasile Gordon, ucenic al marelui orator și duhovnic Constantin Galeriu și cadru didactic universitar în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care a rememorat câteva aspecte ale vieții carcerale a sfinților mărturisitori de la Spitalul Penitenciar din Târgu Ocna.
De asemenea, Pr. Vasile Gordon a vorbit despre recunoștința generației românilor de astăzi față de jertfa mărturisitorilor, aducând în actualitate și experiența din perioada comunistă a socrului său, preotul Constantin Voicescu, întemnițat la Târgu Ocna în perioada 1950-1954, alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și de preotul Gherasim Iscu.
„Dacă ar fi ca în locul predicii să rostesc un singur cuvânt după ce am adus slavă lui Dumnezeu, acesta ar fi recunoștință. Recunoștință pentru Maica Preacurată și pentru toți sfinții, și împreună cu ei, pentru sfinții mărturisitori care au pătimit în această închisoare de la Târgu Ocna. Pentru ei aducem cuvânt de recunoștință care să însemne nu numai pomenirile la Sfânta Liturghie și parastase, ci și citirea izvoarelor care prezintă istoria neamului nostru, cu deosebire istoria pătimirilor neamului nostru. Între pătimitorii care au stat aici a fost și tatăl soției mele, părintele Constantin Voicescu, între anii 1950-1954, împreună cu cei care erau atunci aici”, a spus pr.Vasile Gordon.
La finalul evenimentului, ÎPS Ioachim a vorbit despre semnificațiile teologice și liturgice ale lăcașului de cult în tradiția ortodoxă, despre sensul comuniunii credincioșilor cu Dumnezeu în cadrul liturgic și despre recunoștința față de ctitorii de lăcașuri sfinte.
ÎPS Ioachim a vorbit și despre particularitatea acestui lăcaș de cult care străjuiește liniștea mărturisitorilor care s-au jertfit pentru credință și neam în Spitalul Penitenciar de la Târgu Ocna, remarcând faptul că edificiul așezat sub ocrotirea Părintelui mărturisitor Gherasim Iscu este primul osuar închinat martirilor din temnițele comuniste ctitorit în Eparhia Romanului și Bacăului:
„Această biserică are o semnificație aparte pentru faptul că în ea se vor face pomeniri pentru cei care au murit jertfelnic și în condiții inumane în această închisoare-spital care a fost organizată aici. Astăzi, înainte de a târnosi biserica, am târnosit primul osuar parohial din țară sau în tot cazul din eparhia noastră, având în vedere că nu găsim undeva amenajat un loc în care să se așeze în mod solemn osemintele celor care au fost jertfiți. Noi nu știm cine sunt cei pe care i-am găsit în urma săpăturilor arheologice care s-au intreprins în jurul acestui sfânt lăcaș, dar în orice caz știm că sunt din epoca aceea de tristă amintire.
Noi am făcut analiză antropologică și apoi, prin inventar, am preluat și am așezat rămășițele pământești în acest osuar inițiat de părintele Andrei, actualul paroh. Cu siguranță, unul dintre martirii ale căror oseminte se află aici este sfântul mărturisitor Gherasim Iscu, cel care a învățat pe cei care au suferit în acest penitenciar să rabde cu multă credință prigoana la care au fost supuși. Multe nume ale celor care au suferit nu le cunoaștem, însă le cunoaște Dumnezeu. Noi îi pomenim pe cei ale căror nume le știm și avem credința că Dumnezeu îi va așeza în ceata martirilor și a eroilor neamului”.
În încheierea cuvântului său, ÎPS Ioachim a remarcat faptul că întreaga zonă a Văii Trotușului este presărată de semne ale martirizării mărturisitorilor din temnițele comuniste, iar Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” va rămâne un reper simbolic care va vorbi în istorie despre sacrificiul celor ce și-au jertfit viața în Spitalul-Penitenciar de la Târgu Ocna:
„Dat fiind faptul că această regiune a Comăneștilor, a Dărmăneștilor, a Dofteanei, până la Târgu Ocna, este plină de martiri, pământul acestui ținut este udat de sângele lor și oriunde calci este sânge de martir, așa cum s-a spus atunci când au fost descoperite sfintele moaște ale sfinților Epictet și Astion. Peste tot sunt moaște și oseminte de eroi ai neamului care s-au jertfit pentru țară. De aceea, biserica aceasta s-a făcut cu multă jertfă, amintindu-ne de jertfa celor care nu mai sunt printre noi și și-au pierdut viața în mod tragic și inuman. Astăzi ne-am rugat și pentru torționari din dorința ca Dumnezeu să-i întoarcă de la faptele lor, pentru a veni la cunoștința adevărului”.
Pe același subiect:
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024