Biserica Ortodoxă prăznuiește la 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare ce amintește de o minune petrecută la Constantinopol, în vremea împăratului bizantin Leon al VI-lea (886-912).
Evenimentul a avut loc în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne. Sfântul Andrei, un monah nebun pentru Hristos, și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor.
Văzând aceasta, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: «Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?» Iar el a răspuns: «O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt»” (Vieţile Sfinţilor). Această vedere minunată constituie baza sărbătorii din data de 1 octombrie, scrie Ziarul Lumina.
Părintele Cleopa subliniază importanţa praznicului de astăzi pentru creştinii noştri mărturisind şi învăţând: „Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare mare pentru Biserica lui Hristos şi pentru tot creştinul. Când sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, au sosit la noi mila şi îndurările ei. După Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime, în ceruri, nu există altă persoană, altă faţă mai înaltă pe scara duhovnicească decât Maica Domnului”.
Tropar
„Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, şi căutând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre”.
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024