Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), scrisoare deschisă adresată președintelui Iohannis

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, a transmis, vineri, o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, prin intermediul căreia a solicitat să se discute în CSAT și despre dezastrul din agricultura României, care este o adevărată  problemă de securitate națională.

Concret, liderul AUR propune alocarea sumei de un miliard de dolari pentru un sistem național de irigații.

Propunerea a fost făcută în contextul în care președintele Iohannis a convocat CSAT pentru săptămâna viitoare, pe agenda discuțiilor regăsindu-se teme precum ajutorul acordat Ucrainei și înrestrarea armatei. Pe de altă parte, europarlamentarul Claudiu Târziu a demarat o campanie pentru salvarea agriculturii românești și, în urma deplasărilor în teren din aceste zile, a semnalat că refacerea sistemului național de irigații este o prioritate zero, culturile agricole fiind grav afectate de secetă.

Redăm integral scrisoarea deschisă transmisă de europarlamentarul Claudiu Târziu:

„Domnule Președinte,

Urmând exemplul gestului de solidaritate necondiționată și complet dezinteresată prin care ați acceptat donarea unui sistem defensiv Patriot statului vecin, aflat în mijlocul unui război de apărare a teritoriului național,

Luând în considerare imperativul de stabilitate a României în contextul geopolitic actual, în care orice dezechilibru de natură economică, socială sau politică poate favoriza imixtiunea agenților de influență ai adversarilor alianței euroatlantice,

Cunoscând efectele devastatoare produse de seceta prelungită care se manifestă pe teritoriul României în ultimii ani,

Având la dispoziție datele publice despre starea de degradare avansată în care se găsește sistemul de irigație la nivel național,

Vă solicităm să promovați și să propuneți spre aprobare în CSAT un Act de donație al unui Sistem Național de Irigații sau alocarea unui buget egal cu suma de 1 miliard de USD către Ministerul Agriculturii din România, care să acopere nevoile de apărare a patrimoniului agricol al României în fața efectelor devastatoare provocare de secetă.

În cazul în care considerați oportun, vă propunem să inițiați o dezbatere publică legată de acest proiect, în urma căreia să avem o imagine concludentă relativ la modul în care societatea civilă privește proiectul nostru.”

Pe același subiect:

Claudiu Târziu (AUR), reacție la dezastrul provocat de pestă și de secetă: Merg pe teren să discut cu agricultorii! În ce județe ajunge, săptămâna viitoare, europarlamentarul român

VIDEO/ Claudiu Târziu (AUR), semnal de alarmă din mijlocul culturilor agricole afectate de secetă: Agricultura românească este o urgență națională. Trebuie intervenit ACUM!

Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în mijlocul fermierilor din sudul României: Pregătesc un raport și voi solicita sprijin pentru agricultură, în Parlamentul European

Claudiu Târziu (AUR), în Dolj: Cheltuim cu nemiluita pe sisteme Patriot pe care le donăm și pe vaccinuri, dar nu avem bani să refacem sistemul de irigații și să salvăm AGRICULTURA României


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost