Problema migrației reprezintă o prioritate zero la nivel european, fiind o chestiune gravă care, așa cum avertiza recent Budapesta, poate separa Uniunea Europeană, o confirmare în acest sens venind din Germania, care tocmai a reintrodus controalele la frontiere.
Săptămâna trecută, la Forumul de la Cernobbio, din Italia, premierul Ungariei, Viktor Orban, avertiza că migrația poate separa Uniunea Europeană.
„Dacă suntem forţaţi să fim uniţi în chestiuni asupra cărora nu suntem de acord, acest lucru va separa Uniunea Europeană. Migraţia este o problemă care ne separă”, a subliniat Viktor Orban.
Orban a dat exemplul Italiei care a primit prea mulți migranți, iar acum întâmpină dificultăţi în convieţuirea cu aceştia.
„Există însă ţări care nu au mers niciodată pe această cale. Noi nu i-am primit niciodată, aşa că nu avem migranţi deloc, zero. Problema noastră nu este cum să trăim cu ei, ci cum să nu îi lăsăm să intre în ţara noastră. Acestea sunt două probleme diferite, care nu pot fi abordate cu acelaşi instrument politic. Prin urmare ar fi mult mai bine, în ceea ce priveşte migraţia, ca ţările care nu doresc să urmeze politica migraţionistă comună să aibă posibilitatea de a nu participa la aceasta. Ar fi mult mai bine să aibă opţiunea de a se abţine, decât să le forţăm să îşi unească forţele şi, ca urmare, întreaga structură europeană să fie destrămată din cauza conflictelor”, a explicat Victor Orban, potrivit MTI.
Germania și controlul la frontiere
O primă confirmare a acestui avertisment a venit din Germania, care a anunțat, luni, că reintroduce controalele la frontiere, în vederea combaterii imigraţiei ilegale.
Controalele la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos, Belgia şi Danemarca vor fi instituite pentru şase luni începând cu 16 septembrie. Acestea se vor adăuga controalelor deja instituite la frontierele cu Polonia, Republica Cehă, Austria şi Elveţia.
UE a primit o notificare din partea Germaniei cu privire la aceste măsuri.
Reacția CE
Comisia Europeană a reacționat imediat la anunțul Germaniei și a pledat, marţi, pentru măsuri „proporţionale” şi care trebuie să rămână „excepţionale”, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Reintroducerea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este o „posibilitate”, dar acestea trebuie să fie „necesare şi proporţionale. Astfel de măsuri trebuie să rămână strict excepţionale”, a a subliniat o purtătoare de cuvânt a Comisiei la Bruxelles, potrivit sursei citate.
- După George Simion, Claudiu Târziu e acuzat că ar avea interdicție în Ucraina. „Nu mă sperie nici securiștii ucraineni și nu mă vor opri nici agenții lor de influență din România!” - 21 noiembrie 2024
- Noul tren Alstom s-a stricat a doua zi după inaugurare. Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Brigada PSD ne lasă moștenire un munte de maculatură de propagandă și o țară devastată de incompetență - 21 noiembrie 2024
- Partidul susținut de europarlamentarul Nicu Ștefănuță promovează adopția copiilor de către cuplurile LBGT - 21 noiembrie 2024
Imigrația ” ilegală ” reprezintă un procent infim din procesul de imigrație. Iar birocrații care spun că stavilesc imigrația ilegală o știu foarte bine.
Problema este cea a imigrației LEGALE, în care prin proceduri diplomatice finanțate de organizațiile teroriste de tip Soros sunt aduse cu acte si vize în regulă cohorte întregi de invadatori mai mult sau mai puțin tuciurii, ce nu au nici un drept în definitiv la pătrunderea pe teritoriul țărilor și continentele ce sunt foarte îndepărtate de locul lor de baștină. Cu atît mai mult cu cît acești migratori nu fug de conflicte armate sau de catastrofe agricole , ci fac turism de înlocuire a populațiilor autohtone și mai sunt pe deasupra și plătiți și înzestrați pentru călătorie !
Dar acestea nu le spun ” COMISARII ” de la Noul Babilon, Bruxelles , deși le știu . Ei se acoperă ca de obicei cu fraze sforăitoare și ne aruncă nouă cu tone de praf în ochi , pentru a ne orbi de- a binelea și a crede minciunile lor ipocrite .