Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Migrația ilegală este un flagel pe care avem obligația de a-l stârpi

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, a transmis, miercuri, pe Facebook, că migrația ilegală este un flagel, alăturându-se astfel liderilor europeni care doresc securizarea granițelor și combaterea acestui fenomen social aflat în expansiune.

„De prea multă vreme, stânga globalistă încurajează politica „frontierelor deschise”, o cale sigură spre pierzanie. Migrația ilegală este un flagel pe care avem obligația de a-l stârpi”, a transmis Claudiu Târziu.

Reamintim că Ungaria, Slovacia şi Serbia au făcut scut comun și au anunțat că vor continua eforturile comune pentru a reduce migraţia ilegală în Uniunea Europeană, după cum a relatat RostOnline. Decizii similare au fost anunțate, recent, și de Germania și Franța.

Pe de altă parte, partidul conservator polonez PiS a propus un referendum național asupra pactului UE privind migrația. Europarlamentarul Claudiu Târziu a anunțat că susține ideea unui astfel de referendum privind Pactul european pentru migrație.

Pe același subiect:

Partidul conservator polonez PiS cere referendum național privind Pactul pentru migrație. Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR) susține această idee și pentru România: Cetățenii să decidă, nu birocrații!

Pactul UE privind migrația și azilul, la un pas de votul final în Parlamentul European

Unanimitate în UE privind reforma în domeniul migrației. Solidaritate OBLIGATORIE între statele membre, în anumite situații, pentru preluarea migranților

Partidul AUR, poziție fermă împotriva Pactului UE privind migrația și azilul

După Polonia și Ungaria, Slovacia NU acceptă planul UE privind cotele de migranți. Premierul Robert Fico: Nu este solidaritate, este un dictat!

Ministrul Péter Szijjártó, despre Pactul UE privind migrația: Ungaria nu va accepta imigranţi ilegali, oricât s-ar insista la Bruxelles. Poporul maghiar a decis acest lucru în urma unui referendum


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Migrația ilegală este un flagel pe care avem obligația de a-l stârpi”

  1. In opinia mea , migratia, de oricare fel ar fi ea, legala sau ilegala, este o amenintare la adresa unitatii nationale si a identitatii etnice . Popoarele actuale sunt alcatuite din mult prea multe rase si etnii, si de aceea asistam la fenomenul indiferentei nationale fata de intruziunile externe in politica interna, la guverne mixte alcatuite din minoritati ce au ajuns sa domine majoritatile , precum si la acceptarea tuturor impunerilor exterioare in detrimentul intereselor nationale ce au ca unic scop obtinerea de beneficii Materiale rapide .

    Nu militez aici pentru o curatare etnica, dar cred ca amestecarea populatiilor a atins punctul culminant si ca e cazul sa oprim intr-adevar progresiunea acestui fenomen de diluare a identitatii noastre nationale , in acest moment .

    Fenomenul de migratie impusa, numita anterior ” colonizare ” , este vechi . In acest fel a avut loc in perioada imperiului habsburgic si a tarinei Ecaterina a II- a a Rusiei colonizarea Europei de Est si Centrale cu germani, acestia fiind momiti cu diferite facilitati cum ar fi autonomia politica sau scutirea de taxe si impozite , fapte ce au constituit atacuri directe la adresa populatiilor bastinase. Ca exemple pot fi date cimpia Panonica, Banatul, Ucraina, Crimeea, Basarabia.

    Se pare ca obsesia colonizarii este permanent prezenta in mintile urmasilor Habsburgilor si a celorlalti ” oligarhi ” care ne aduc acum pe cap nu germani, ci rase totalmente diferite de a noastra, in cadrul experimentelor lor de tip nazist , ce ne au pe noi in centru drept cobai .

Comentariile sunt închise.