Joi, 17 octombrie, va avea loc la Iași, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Mitropoliei Moldovei, ora 18.00, lansarea cărții „Întoarcerea în adâncuri”, semnată de dr. Galina Răduleanu (91 de ani), fost deținut politic, anunță Doxologia.
La lansarea cărții vor participa, alături de doamna Galina Răduleanu, maica stareță stavrofora Justina, stareța mănăstirii Paltin, precum și doamna Constanța Ianolide, soția mărturisitorului Ioan Ianolide.
Cartea doamnei Galina Răduleanu, medic psihiatru și pătimitoare a lui Hristos în temnițele comuniste, este o carte de memorii ce reprezintă mai mult „un fel de spovedanie publică având cuprinse în ele atât viața mea de aproape un secol, cât și pe cea a țării”, după cum mărturisește autoarea. Cartea a fost editată la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă.
Citind această carte, descoperim nu doar puterea curajului și noblețea mărturisirii acestei doamne împotriva dictaturii comuniste, nu doar un ilustru medic psihiatru ce a înfruntat multe opreliști în cariera medicală, ci și un scriitor desăvârșit, cu un talent artistic ce impresionează prin stilul dostoievskian. Toate aceste calități fac din cartea de față o carte ce nu o mai poți lăsa din mână. O carte despre biruința frumosului asupra gulagului comunist.
Evenimentul are loc cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și cu susținerea Ligii Studenților din Iași.
- Sfidare! La o zi după raportul Comisiei de la Veneția, Guvernul aprobă calendarul pentru noi alegeri prezidențiale - 28 ianuarie 2025
- Papa Francisc propune stabilirea unei date comune de sărbătorire a Învierii Domnului. Reacția Patriarhiei Române: O eventuală hotărâre, doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori - 28 ianuarie 2025
- Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor de istorie timp de 24 de ani, la un liceu din Tulcea. Klaus Iohannis și-a blocat postul 17 ani, la Sibiu - 28 ianuarie 2025