Părintele Adrian Agachi, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis, marți, un mesaj impresionant, îndemnând la protejarea femeilor însărcinate și a copiilor nenăscuți, explicând că avortul nu este altceva decât alegerea de a lua o viață.
„În lumea antică, avortul era la ordinea zilei. Nu era un drept, devenise chiar o cutumă.
În cetatea antică a Spartei, nu doar avortul, ci și uciderea copiilor nou-născuți care aveau un handicap era un obicei recunoscut. De asemenea, în multe alte locuri, nenumărați copii ajungeau să fie abandonați imediat după naștere.
Totul până a apărut credința creștină. Încă din secolul al II-lea d.Hr. apar primele argumentații creștine fățișe împotriva a ceea ce înseamnă avortul, care au cutremurat orice conștiință încă vie a vremii.
Despre creștini, Epistola către Diognet, un text al cărui autor a rămas anonim, mărturisește următoarele: „Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți” (sfârșitul sec. al II-lea d.Hr.).
Apologetul grec Atenagora din Atena mărturisea și el: „Și pe femeile care le ajută pe mame să avorteze le numim ucigașe și spunem că, pentru această colaborare a lor, vor avea să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu” („Solie în favoarea creștinilor”, XXV – mijlocul sec. al II-lea d.Hr.).
La 25 de zile de la formarea embrionului, inima copilului începe să bată în uterul mamei.
Inima este primul organ care se formează și începe să pulseze semnalând noua viață prezentă în această lume…
A numi un „drept” oprirea unei inimi de la a bate înseamnă a nu cunoaște validitatea vieții pe care Dumnezeu a lăsat-o să ființeze în această lume.
Dacă ai opri oricare altă inimă din univers de la a bate, atunci ai fi acuzat de crimă.
Dacă ai opri-o pe a ta, cu de la sine putere, ai deveni un sinucigaș.
Dar zilnic sunt oprite bătăile multor inimi încă în curs de formare, iar acum numim acest act un „drept”.
Avortul nu este un drept. Este o alegere. Alegerea de a lua o viață.
Varianta ar fi să oferim cât mai multe opțiuni de ajutor, consiliere și suport femeilor însărcinate aflate sub presiunea violenței, a sărăciei, a unui mediu familial ostil care le îndeamnă să avorteze.
Au dreptul de a fi mame. La fel cum și copiii lor, încă nenăscuți, au dreptul la viață”, a transmis, marți, pe Facebook, pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
2 comentarii la „Pr. Adrian Agachi, Patriarhia Română: Avortul nu este un drept. Este o alegere. Alegerea de a lua o viață”
Comentariile sunt închise.