Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate

Cartea de identitate (buletinul) emisă după împlinirea vârstei de 25 de ani are ca perioadă de expirare data de 3 august 2031. Buletinele de tip vechi nu vor mai exista în România, respectiv în Europa, iar noile cărți electronice de identitate vor avea dimensiunea unui card bancar, dar și alte modificări, din punct de vedere vizual.

Noua carte electronică de identitate emisă va prelua și rolul cardului național de sănătate, anunță Digi24.

„De la data începerii proiectului cărții de identitate electronice (02.08.2021) și până la finalizarea implementării acestuia la nivelul întregii țări, toate cărțile de identitate simple (buletinul) se vor emite cu termen maxim de valabilitate 03.08.2031. Acest termen este reglementat de art. 5 al. 1 din REGULAMENTUL (UE) 2019/1157 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație”, se precizează în comunicatul transmis de Ministerul de Interne.

Sute de mii de români au cărți de identitate în formatul actual. Valabilitatea acestora va expira la data de 3 august 2031, când se încheie perioada de tranziție la noul format de acte de identitate în UE – Cartea Electronică de Identitate și Cartea de Identitate Simplă.

Actualele cărți de identitate vor fi eliminate treptat! Cărțile de identitate emise anterior intrării în vigoare a regulamentului european rămân valide până la data expirării menționată pe document, dar nu mai târziu de 3 august 2031.

Termenul de valabilitate al unei cărți de identitate este diferit, în funcție de vârstă.

Pentru persoanele cu vârsta între 14 și 18 ani, cartea de identitate este valabilă pentru 4 ani. Acest termen scurt reflectă schimbările rapide în aspectul fizic al tinerilor și necesita actualizarea documentului mai des, la o perioadă mai scurtă de timp.

Pentru persoanele cu vârsta între 18 și 25 de ani, termenul de valabilitate al cărții de identitate este de la 7 ani. Această modificare corespunde unei perioade mai stabile din viața adulților tineri, în care schimbările majore în aspectul fizic sunt mai puțin frecvente.

Pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani, cărțile de identitate emise după 2 august 2021 au un termen de valabilitate prelungit până la 3 august 2031, conform Regulamentului (UE) nr. 2019/1157. Mai exact, cetățenii români pot folosi actualele cărți de identitate ca documente de identificare și călătorie, dar doar până la data de 3 august 2031. Ulterior, vor trebui să solicite noile documente conforme cu standardele europene. Ministerul de Interne a anunțat că se află în fază finală de dezvoltare a infrastructurii necesare emiterii unui nou prototip „Carte Electronică de Identitate” (CEI).

Potrivit unei dispoziții legale, noua carte electronică de identitate emisă va prelua și rolul cardului național de sănătate. Funcția principală a cărții electronice de identitate va fi aceea de autentificare în sistemele informatice ale administrației publice, inclusiv în sistemul IT al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, potrivit oficialilor MAI. Există un proiect-pilot în derulare în județul Cluj, inițial în municipiu, apoi în județ. Acolo au fost emise cărți electronice de identitate. Noile documente ar urma să fie emise în toată țara până la finalul acestui an, după finalizarea testelor tehnice, și vor exista modificări din punct de vedere vizual la nivelul documentului.

Pe același subiect:

Carte electronică de identitate pentru copii, încă de la naștere. Iohannis a promulgat legea privind buletinul electronic

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate”

  1. Probabil ca si noi vom fi eliminati treptat, nu doar cartile de identitare actuale !

    Cine hotaraste ce fel de documente avem, sub ce forma si ce continut au ? In ce scop ultim ? Ca nu e nimic aici care sa provina de la institutiile romanesti .

    Termenele de valabilitate scurte nu au rostul declarat , cel legat de schimbarile de fizionomie, ci au rostul de Control si Supraveghere, exact ca cel prevazut pentru prizonierii aflati in libertate provizorie sub control politienesc . Aceste termene zise de valabilitate pot fi reduse pina la citeva luni, dupa cheful stapinilor .

    Cine impune toate aceste constringeri si de ce parlamentarii ” alesi de popor ” nu spun nimic si mai ales, nu fac absolut nimic pentru a- si merita locurile ?

    De ce ni se ascund adevaratele intentii ale acestor manevre prin care vom fi treptat incarcerati cu totii, caci nu e vorba despre nimic altceva . Toate documentele vor fi digitalizate si cuprinse in acel portofel fara de care nimeni dintre noi – nu si dintre criminalii organizati care pun la cale toate acestea , iudeo- masoneria adica – nu va mai putea face nici o miscare, caci supravegherea va fi de zeci de ori mai apriga decit cea din lagarele de concentrare naziste ! Iar pedepsele in caz de nesupunere pe masura !

    Ceea ce se scrie in articol este etapa imediat premergatoare celor ce descriu eu – care vor avea loc dupa data mentionata in articol . Si nu doar la noi .

  2. Aceste buletine,nu numai că vor fi și se vor comporta că niște antene,dar ție îți vor lua amprentele de la 2 degete,iar în momentul fotografierii ,cu aparate specializate vei fi marcat izotopic pe frunte,că ei să știe sigur pe unde te miști și ce faci,și probabil,umblandu ți și la creier.Biblia spune clar că e semnul fiarei,iar oamenii văd că sunt total dezinteresați,și accepta orice.Am un film cu cineva din Cluj-Napoca,care mergând în Grecia,la o mănăstire a întrebat pe un călugăr ce să facă, pentru că a fost marcată prin înșelare pe frunte,ea simțind use după marcarea aceea foarte rău.

Comentariile sunt închise.