Unul dintre liceele premiate de Klaus Iohannis pentru meritele excepționale ale dascălilor a avut numai doi elevi la bacalaureat, un singur elev promovând în prima sesiune, anunță Antena 3.
Este vorba despre Liceul Tehnologic din comuna Mihai Viteazu, unde din doi elevi care au dat Bacalaureatul anul acesta, unul l-a luat în prima sesiune, al doilea l-a picat. Acesta din urmă a revenit în cea de-a doua sesiune și l-a luat și el. Este vorba despre elevi din promoțiile anterioare.
De trei ani de zile, liceul din comuna Mihai Viteazu nu mai are clase de liceu, ci doar de școală profesională. În plus, de aproximativ 2 ani, conducerea acestei unități, tocmai pentru a atrage elevi către școală, a înființat clasele de seral, însă cei care sunt în momentul de față la seral nu au ajuns încă în clasa a -XIII-ea, astfel încât să poată da bacalaureatul. Cei mai mulți dintre elevii care urmează aceste cursuri susțin că vor să dea bacalaureatul în comună.
Așadar, premiul pe care acest liceu l-a luat nu a fost pentru promovabilitate, ci pentru proiectele pe care le-a derulat de-a lungul ultimilor ani și cu ajutorul cărora a dus la dezvoltarea acestui liceu. Practic, pprin proiecte cu finanțare europeană sau națională, a fost achiziționate mobilier, echipament de ultimă generație, se oferă masă caldă.
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
Klaus Iohannis a lucrat la aprozar, este paralel cu invatamantul.
Situatia invatamintului este Dezastruoasa nu doar la noi, ci si in lume . Faptul ca se doreste crearea unor generatii de idioti nu mai este un secret pentru nimeni care se intereseaza de acest subiect .
Elevii actuali nu mai stiu nici sa scrie, caci scrie robotul pentru ei, nici sa citeasca caci nu au nevoie sa gindeasca, nici sa socoteasca caci o face calculatorul in locul lor.
Pot spune fara sa ma insel prea mult ca ei si-au pierdut ori sunt pe cale sa isi piarda toate capacitatile intelectuale care deosebesc omul de animal .
Aceste generatii vor fi exaci ce le trebuie tehnocratilor ce spera sa conduca lumea printr-un guvern Unic , adica niste oi supuse lipsite de demnitate si de curajul deciziei personale .
Cum sa mai poata dainui o natiune cind este alcatuita din analfabeti cu diplome organizati in turme ?
Banuiesc ca de aceea este scoala obligatorie, pentru ca nici un tinar sa nu fie instruit in mod serios in afara scolii si sa scape astfel ca prin urechile acului de soarta comuna ce le este menita de crima organizata totalitara de extractie pseudo-iudeica .
Pentru a implini ca urmare prezicerile Talmudului si a aduce tot ce nu este evreu la stadii inferioare animalelor .