Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, este propunerea Guvernului pentru funcția de membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), anunță Pagina de Media.
Potrivit sursei citate, Parlamentul României va numi, marți, noi membri titulari în Consiliul Naţional al Audiovizualului după ce mandatul a şapte din cei 11 membri ajunge la final în luna decembrie.
Preşedinţia, Guvernul, Senatul şi Camera Deputaţilor au făcut fiecare propuneri pentru noi mandate de şase ani în CNA.
Iată propunerile pentru noile funcţii de membri CNA:
Senatul a făcut trei propuneri: PSD i-a propus ca membri titulari pe Lucian Dindirică, viceprimar al Craiovei, un apropiat al Liei Olguţa Vasilescu, şi pe Georgică Severin, fost parlamentar şi fost preşedinte al radioului public. PNL a numit-o pe Oana Simona Dincă membru titular.
Camera Deputaţilor a făcut două propuneri: Monica Gubernat, actualul preşedinte al instituţiei, din partea PSD, şi pe Orsolya Borsos, membru CNA şi în prezent, din partea UDMR.
Preşedinţia României a făcut o propunere, pe Daniela Bârsan, consilier prezidenţial, ca membru titular. Cristina – Narcisa Manciu a fost numită membru supleant.
Guvernul României l-a propus ca membru în CNA pe fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025