Europarlamentatul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, a anunțat, sâmbătă, 12 octombrie, că a decis să preia coordonarea campaniei electorale AUR pentru alegerile parlamentare.
Declarația a fost făcută la Craiova, în cadrul unui eveniment organizat pentru lansarea candidaților AUR din județele Dolj, Mehedinți, Gorj, Olt și Vâlcea.
„Suntem într-un moment de importanță capitală pentru AUR și pentru țară. A venit momentul să livrăm ceva real, palpabil și substanțial oamenilor care așteaptă de la noi marea schimbare.
Marile reforme nu se fac din opoziție și nici din poziția unui partid nesemnificativ. Trebuie să câștigăm un procent important în alegeri și să începem să ne impunem voința și viziunea în programul viitorului guvern.
Resursele naturale, energia, sistemul bancar, industria, agricultura, cercetarea și politica externă trebuie readuse în patrimoniul național și puse să lucreze în beneficiul națiunii române.
Trebuie să eliberăm societatea noastră de acest sistem monstruos de propagandă”, a spus europarlamentarul Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, partidele nu trebuie să fie sponsori principali pentru ziare, site-uri și alte mijloace mass-media.
„Oamenii trebuie să cunoască și să înțeleagă exact situația în care a ajuns țara noastră. Trebuie să știe că un guvern ostil, de la Viena, ne ține la ușa acordului Schengen doar ca să ne umilească. Trebuie să afle că Budapesta va controla în curând sistemul de distribuție a gazelor naturale din nordul României pentru că premierul Ciolacu nu a fost în stare să recupereze o perlă a economiei românești. Trebuie să afle că plătim curent la preț de cămătari după ce exportăm cărbune și ne-am închis termocentralele. Alte sute de lucruri adevărate trebuie să ajungă la români. Ele nu vor putea ajunge printr-o presă dedicată propagandei și ținută în lesă prin bani publici”, a explicat Claudiu Târziu.
Totodată, liderul Claudiu Târziu a anunțat că a decis să preia coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
„Am decis să preiau coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Ne aflăm într-o luptă dură și inegală cu un sistem antinațional, dar vom învinge. Poate au fost visători care au crezut că nu o să ne mobilizăm suficient. Îi asigur că s-au înșelat. Funcția mea în AUR este de cofondator al acestui partid”, a spus Claudiu Târziu.
„Cea mai puternică mișcare civică din România de ieri a început să se transforme în cel mai bine organizat partid din România de mâine”, a subliniat Claudiu Târziu.
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024. Românii își aleg viitorul președinte. A început votul în diaspora - 22 noiembrie 2024
Mă bucur! Chiar o să urmăresc cu mare atenție pt că :
1. De data asta candidații independenți sunt favoriții alegătorilor
2. Simion , prin ieșirile,,mai ferme” este considerat extremist și, totodată, dorit de PSD pt turul 2, că să fie făcut praf.
3. Vreau sa văd cum vor reprezenta/gestiona candidații AUR ,-vizez pe cei de Vâlcea- aceste alegeeri
Doamne ajută!
Doamne ajută! David l-a învins pe Goliat.
O decizie inteleapta , privind ” distractiile media din ultima vreme ” cu protagonistii in cauza si de o parte si de alta, inclusiv partidul in cauza , mai dornici ” de imagine ” fara de continut.