Preşedinţia ungară a Consiliului UE cere ca până la sfârşitul anului Bulgaria şi România să fie membre depline ale zonei Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban în plenul Parlamentului UE, la Strasbourg, în cadrul dezbaterii priorităţilor preşedinţiei ungare, notează Agerpres.
Premierul ungar a spus că sistemul de azil nu funcţionează şi că, „dacă permitem cuiva să intre, nu mai putem să-l trimitem acasă niciodată”.
„Politica UE privind migraţia a eşuat, se văd consecinţele. Mai multe state membre încearcă să găsească soluţii. Migraţia ilegală şi temerile legate de siguranţă au dus la controale consolidate la frontiere”, a mai spus Orban în cadrul dezbaterii.
În context, Viktor Orban a propus un sistem care să permită întâlniri la vârf între şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre Schengen, aşa cum s-a întâmplat cu zona euro în 2008, în timpul crizei financiare.

- Europarlamentarul Claudiu Târziu, în plenul PE: România nu trebuie transformată într-un poligon de teste pentru interese străine - 1 aprilie 2025
- Una dintre cele mai renumite burse din lume a început să tranzacționeze APĂ pentru agricultură - 1 aprilie 2025
- Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, la 84 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă: Nu trebuie să uităm niciodată jertfa fraților noștri. Ei sunt eroi și martiri de la care avem de învățat ce înseamnă dragostea de neam și de țară - 1 aprilie 2025
Zona Schengen nu inseamna doar plimbari libere prin Europa ( cu pasaport bineinteles digital ) asa cum cred majoritatea romanilor , ci si accesul liber si nestingherit al imigrantilor Din toate tarile Schengen Catre toate tarile Schengen.
Nu este , din punctul meu de vedere , decit o manevra abila din partea absolventului Orban al scolii Young World Leaders de la Davos in 1993 ( scoala din cadrul Forumului globalist ) si o momeala invelita in zahar pentru a nu i se simti cirligul ascutit si otrava din virf .
Este ca pe vremea lui Nastase , la intrarea Romaniei in E.C , adica ” cedeaza PETROM , AUSTRIEI si vei intra in E.C ” Acum , cedeaza ” gaze ” Ungariei si vei intra in spatiul ” SCHENGEN ” , pacat ca am ajuns o tara de ” marionete fanariote nationale asa zis democratice ” ca in urma cu 200 de ani , la mana ” realilor decidenti si jucatori europeni si mondiali . Dar asta este inceputul , vorba biblica ” Fereste ma Doamne de mai Rau „