15 noiembrie. Începe Postul Nașterii Domnului

De vineri, 15 noiembrie, începe Postul Nașterii Domnului, pentru o perioadă de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, inclusiv.

Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol,scrie Basilica.ro.

Potrivit unei vechi tradiții, recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sfântul Ev. Luca ne spune că S-a născut Domnul (Lc. 2,1) a avut loc în 25 decembrie (14 Nisan), anul 754 de la fondarea Romei.

Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă că această tradiție este foarte veche și că Nașterea Domnului ar fi fost serbată la Roma de la început în data de 25 decembrie.

Același lucru îl va afirma mai târziu și Fericitul Ieronim.

Unul dintre Sfinții care vorbește despre însemnătatea postului Nașterii Domnului este Sfântul Tihon, care spune despre postul adevărat că este „abținerea de la orice rău”

„Cum pui frâu pântecelui tău, tot așa pune-l și gândurilor și patimilor tale celor rele. Să postească mintea ta de gândurile cele deșarte. Să postească mintea ta de ținerea de minte a răului. Să postească voia ta de dorirea cea rea”, spune Sfântul Tihon, potrivit sursei citate.

De ce se colindă în Postul Crăciunului?

Datina colindatului în poporul român este străveche. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.

Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele creştinilor.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.