Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă către Patriarhul Serbiei, prin care a exprimat solidaritatea cu poporul sârb, după tragicul accident de la Novi Sad, în urma căruia 14 oameni au murit, anunță Ziarul Lumina.
„Am primit, cu multă durere, vestea tragică despre prăbușirea unei părți a acoperișului de la intrarea în gara feroviară din Novi Sad, în seara zilei de vineri, 1 noiembrie 2024, în urma căreia au murit paisprezece persoane, iar altele au fost grav rănite.
În aceste momente de tristețe pentru poporul sârb, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească sufletele celor care și-au pierdut viața în acest tragic eveniment și să dăruiască vindecare grabnică celor răniți, iar familiilor îndoliate mângâiere”, a transmis Patriarhul Daniel.
Reamintim că Paisprezece persoane au murit în Serbia, vineri, în urma prăbușirii părţii din faţă a acoperişului gării din Novi Sad, după cum a relatat RostOnline.

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025
Un exemplu de compasiune a Bisericii Ortodoxe Romane , cu poporul sarb, tot Ortodox Crestin , ca si noi .