Peste 120 de companii agricole au ajuns în instanţă cu dosare de INSOLVENȚĂ în 2024, iar numărul acestora va creşte semnificativ în 2025 (raport)

Peste 120 de companii din agricultură au ajuns în instanța cu dosare de insolvență, în primele nouă luni ale anului 2024, estimându-se că sectorul agricol va fi afectat de dezechilibre majore, din 2025, potrivit unui raport realizat de Infinexa și citat de News.ro.

Între 1 ianuarie 2024 şi 30 septembrie 2024 au fost formulate 123 de cereri de deschidere a procedurilor colective de insolvenţă împotriva companiilor din sectorul agricol.

„Conform statisticilor Infinexa, între 1 ianuarie 2024 şi 30 septembrie 2024 au fost formulate 123 de cereri de deschidere a procedurilor colective de insolvenţă împotriva companiilor din sectorul agricol. 66 dintre acestea au fost deja admise de instanţă şi vizează societăţi care cumulează active de peste 300 de milioane euro (193 milioane euro în active imobilizate şi 112 milioane în active circulante). Aproape jumătate dintre companiile ale căror cereri au fost admise au intrat direct în faliment, adică nu mai aveau nicio şansă să se redreseze, 38 în procedura generală a insolvenţei şi doar una în procedura concordatului preventive”, se precizează în raport.

Raportul estimează că vom asista la dezechilibre majore în industria agricolă anul viitor, din cauza afluxului de companii care nu-şi vor mai putea plăti datoriile.

Potrivit sursei citate, deşi sectorul agricol a fost grav afectat de secetă, încă nu se văd consecinţele economice, ca urmare a moratoriilor guvernamentale şi a celor comerciale, care doar au suspendat datoriile companiilor, nu le-au anulat.

„În 1 august 2025 vor expira înşă ordonanţele şi toţi cei care au beneficiat de ajutor sunt în pericol de insolvabilitate. Prin urmare, vom asista la creşterea semnificativă a numărului insolvenţelor în agricultură. Anul acesta, jumătate dintre companiile cu probleme au intrat direct în faliment”, avertizează Radu Tudor, senior partner Infinexa.

Pe același subiect:

Claudiu Târziu (AUR), reacție la dezastrul provocat de pestă și de secetă: Merg pe teren să discut cu agricultorii! În ce județe ajunge, săptămâna viitoare, europarlamentarul român

VIDEO/ Claudiu Târziu (AUR), semnal de alarmă din mijlocul culturilor agricole afectate de secetă: Agricultura românească este o urgență națională. Trebuie intervenit ACUM!

Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în mijlocul fermierilor din sudul României: Pregătesc un raport și voi solicita sprijin pentru agricultură, în Parlamentul European

Claudiu Târziu (AUR), în Dolj: Cheltuim cu nemiluita pe sisteme Patriot pe care le donăm și pe vaccinuri, dar nu avem bani să refacem sistemul de irigații și să salvăm AGRICULTURA României

Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), plan cu 10 măsuri pentru refacerea sistemului național de irigații


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost