Marți, 5 noiembrie, coaliția PSD- PNL a organizat un simulacru și a chemat-o, în Parlamentul României, pe Roxana Mînzatu, comisar european desemnat de țara noastră, chipurile pentru a se vota această nominalizare.
Audierea din Parlamentul național e făcută mult după ce România a informat Bruxellesul cu privire la propunerea de comisar din partea țării noastre și cu câteva zile înainte de audierea Roxanei Mînzatu în Parlamentul European.
Reamintim că nominalizarea făcută de România nu a fost altceva decât răspunsul la solicitarea șefei CE, Ursula von der Leyen, privind respectarea cotei de gen. La începutul lunii septembrie, după ce s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen, premierul Ciolacu a anunțat că l-a înlocuit pe Victor Negrescu cu Roxana Mînzatu.
La momentul respectiv, cu excepția AUR, niciun partid nu a contestat decizia premierului Ciolacu. Atunci, europarlamentul Claudiu Târziu, liderul delegației AUR în PE, a criticat public obediența premierului Ciolacu față de șefa CE.
„Ursula von der Leyen a bătut din palme și Marcel Ciolacu a executat întocmai. Astfel caracterizez, pe scurt, atitudinea premierului în ceea ce privește nominalizarea reprezentantului României în Comisia Europeană.
Avem de-a face cu o gravă încălcare a suveranității statelor-membre, din partea doamnei von der Leyen, ale cărei presiuni asupra câtorva state, între care și România, de a nominaliza o femeie, sunt uluitoare.
Fiecare stat-membru are dreptul de a desemna pe oricine consideră potrivit; nicidecum sexul persoanei nu poate constitui cel mai relevant criteriu”, a declarat atunci liderul delegației AUR în Parlamentul European, după cum a relatat RostOnline.
Abia azi, după mai bine de două luni de la nominalizare, PNL a mimat revolta și a părăsit ședința din Parlamentul României, pe motiv că nu au fost consultați cu privire la desemnarea Roxanei Mînzatu.
Între timp, audierea Roxanei Mînzatu în Parlamentul European este deja programată pentru marți, 12 noiembrie.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024