Joi, 12 decembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Sf. Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.
Sfântul Ierarh Spiridon era de neam din Cipru şi a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Constanţiu (337-361), notează Ziarul Lumina.
Sf. Spiridon era un om smerit cu inima. A fost păstor de oi, apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei sale a fost ales Episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Deoarece Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni. Prin rugăciunile sale către Domnul a adus ploaie pe pământ în vreme de secetă şi a oprit ploaia care cădea peste măsură. Altă dată, a pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. De asemenea, a prefăcut un şarpe în aur, iar după ce l-a scăpat pe un om sărac din lipsă, a prefăcut din nou aurul în şarpe cum fusese mai înainte.
Sfântul Spiridon a oprit curgerile râurilor şi i-a întors pe mulţi păcătoşi la dreapta vieţuire. În vremea prigonirii creştinilor de către Maximian şi Galeriu, Sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept şi i s-a tăiat pulpa stângă. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei 318 Părinţi care au mărturisit deofiinţimea Persoanelor Sfintei Treimi.
Sfântul Ierarh Spiridon a arătat printr-o minune taina Sfintei Treimi, căci, luând o cărămidă, a făcut prin rugăciune ca aceasta să se desfacă în stihiile din care era alcătuită: pământ, apă şi foc. Sfântului Ierarh Spiridon i se arătau îngerii lui Dumnezeu în timp ce el săvârşea Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Şi aşa, păstorind cu multă grijă turma cea cuvântătoare încredinţată lui, s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.
Sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon sunt păstrate cu cinste, până astăzi, într-o raclă, în insula Corfu. Fragmente din sfintele sale moaşte se găsesc şi la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, precum şi la Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi din Capitală.
Sărbătoarea Sfântului Spiridon în București
Miercuri seara, la La Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, au început evenimentele duhovnicești dedicate sfântului ocrotitor, anunță Ziarul Lumina.
Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon a fost scoasă în procesiune și așezată spre închinare într-un baldachin special amenajat din vecinătate.
Programul hramului este disponibil aici.
- Filmul „Anul nou care n-a fost” va fi difuzat la TVR 1, în 21 decembrie - 15 decembrie 2024
- „Eroii nu mor niciodată!” Marș comemorativ la 35 de ani de la Revoluția din ‘89 - 15 decembrie 2024
- Claudiu Târziu, apel pentru constituirea unui BLOC POLITIC SUVERANIST - 14 decembrie 2024