Miniștrii de Interne din UE se reunesc, joi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI).
Pe agenda JAI se găsesc subiecte de interes pentru țara noastră, printre care aderarea deplină la Spațiul Schengen și implementarea Pactului european privind migrația și azilul, a anunțat Consiliul.
Spațiul Schengen
Președinția Ungară a introdus pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea.
Ambele țări aplică deja integral normele Schengen de la 31 martie 2024. Controalele la frontierele aeriene și maritime interne cu Bulgaria și România au fost, de asemenea, eliminate începând cu această dată.
Reamintim că, luna trecută, la Budapesta, Bulgaria, România, Austria și Ungaria au semnat un acord privind aderarea deplină la Spațiul Schengen.
Ulterior, europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR) a pledat, în Parlamentul European, pentru aderarea țării noastre la Schengen.
Ca informația de ultimă oră, menționăm că Austria a anunţat, luni, prin vocea ministrului Gerhard Karner, că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.
Azil și migrație
Tot joi, în cadrul JAI, Comisia va prezenta informații actualizate cu privire la punerea în aplicare a pactului privind migrația și azilul, un set de acte legislative ale UE care au fost adoptate în luna mai. Statele membre și Comisia iau în prezent măsuri pregătitoare pentru ca aceste legi să se aplice începând din iunie 2026. Dimensiunea externă a abordării provocărilor legate de migrație va fi discutată în cadrul unui prânz de lucru.
Reamintim că România este printre statele membre care au anunțat că pun în aplicare Pactul UE privind migrația și azilul. Pe de altă parte, țări precum Ungaria și Slovacia nu acceptă planul UE privind cotele de migranți.
Combaterea abuzului sexual asupra copiilor
În cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor interne, președinția va urmări să ajungă la o abordare generală (poziția comună a statelor membre) cu privire la o propunere legislativă de combatere a abuzului sexual asupra copiilor. Această propunere de act legislativ al UE va impune întreprinderilor din domeniul internetului obligația de a alerta autoritățile cu privire la abuzul sexual online asupra copiilor detectat pe platformele lor. Un centru al UE a cărui înființare este planificată ar urma să sprijine autoritățile care acționează în urma rapoartelor privind abuzurile sexuale asupra copiilor și ar urma să colecteze și să partajeze expertiză și bune practici în materie de prevenire și de sprijinire a victimelor.
Agenda reuniunii JAI din această săptămână este disponibilă aici.
- Filmul „Anul nou care n-a fost” va fi difuzat la TVR 1, în 21 decembrie - 15 decembrie 2024
- „Eroii nu mor niciodată!” Marș comemorativ la 35 de ani de la Revoluția din ‘89 - 15 decembrie 2024
- Claudiu Târziu, apel pentru constituirea unui BLOC POLITIC SUVERANIST - 14 decembrie 2024