AUR va intra la guvernare cu acele partide cu care va cădea de acord asupra priorităților de guvernare, a declarat, marți, europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației în PE.
„Poporul a ales, poporul a vorbit. Instituțiile statului au validat aceste alegeri, prin urmare nu avem decât să procedăm la alcătuirea unei guvernări care să fie în folosul acestui popor, care își dorește o schimbare în mod real”, a explicat, la a7TV, europarlamentarul Claudiu Târziu,
Potrivit acestuia, AUR va intra la guvernare cu acele partide care vor cădea de acord asupra priorităților de guvernare.
„Între prioritățile de guvernare, noi considerăm că primele cinci sunt următoarele: recuperarea resurselor naturale, pentru ca ele să fie folosite în beneficiul românilor, refacererea sistemului energetic național, repatrierea forței de muncă, refacerea sistemului bancar, educație și cercetare la cel mai înalt nivel.
Toate sunt priorități amânate prea mult în ultimii 35 de ani și fără de care nu se poate gândi un proiect de dezvoltare pentru țară, nu se poate gândi reindustrializarea țării, și nu se poate gândi un drum care să ne ducă la libertate reală și la prosperitate în România”, a explicat liderul AUR.
Despre NATO și UE, alianțe prevăzute în Constituția României
„A vorbi despre ieșirea din NATO sau UE presupune modificarea Constituției. Cine poate să modifice Constituția cu mozaicul de partide de astăzi din Parlament? Este o discuție aberantă, cum că cineva ar vrea să scoată România dintr-o alianță militară care îi asigură securitatea, pentru că este singura noastră umbrelă de securitate astăzi, și dintr-o alianță de state suverane pe tărâm economic, în condițiile în care noi avem 8 milioane de români peste graniță, care muncesc în statele UE”, a precizat europarlamentarul Claudiu Târziu.
- 27 decembrie. Sfântul Ștefan, primul martir creștin. Peste 515.000 de români își serbează onomastica - 26 decembrie 2024
- România schimbă regulile și permite angajarea străinilor din Nepal, Sri Lanka și Filipine ca soferi de taxi, Uber și Bolt - 26 decembrie 2024
- Nașterea Domnului (Crăciunul) - 24 decembrie 2024