Învingători și învinși în războiul din Gaza

Din punct de vedere militar, dacă ne uităm la distrugerile materiale și la pierderile de vieți omenești, putem spune că Israelul a învins în Gaza. Doar că a câștigat bătălia, dar a pierdut războiul.

Adevărații învingători sunt palestinienii. Imaginea Israelului este total compromisă la nivel mondial, iar pe numele lui Netanyahu a fost emis mandat de arestare fiind acuzat de crime de război în Gaza. Chiar și soldații israelieni care au fost înrolați în armată și au acționat în Gaza se vor gândi de două ori înainte să decidă să viziteze vreo țară străină din aceleași motive.

Pe lângă asta, nici unul dintre obiectivele pe care Israelul și le-a propus în Gaza nu au fost atinse. Cel mai important obiectiv pe care și l-au propus a fost distrugerea Hamas. Nu au reușit.

Al doilea obiectiv propus a fost eliberarea ostaticilor luați captivi de Hamas în 7 octombrie 2023. Nu au reușit. Pentru eliberarea lor au trebuit să negocieze cu Hamas, organizația pe care și-au propus să o distrugă, și să elibereze pentru fiecare captiv israelian între 30 și 50 de prizonieri palestinieni. Adică exact ce și-a propus Hamas atunci când au invadat Israelul și i-au capturat.

De partea palestinienilor, în ciuda distrugerilor materiale și a pierderilor umane suferite, putem spune că au învins. Au reușit să readucă în atenția lumii problema palestiniană și să compromită pentru cel puțin câteva generații de acum încolo imaginea Israelului în lume.

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Scriu de plăcere.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Învingători și învinși în războiul din Gaza”

  1. Cu tot regretul dar, se poate spune ca Israelul a avut din prima un obiectiv ascuns si anume de a rade de pe fata pamantului orice urma de Palestinian si de a Distruge total Palestina ca si Stat…altfel nu se poate justifica Bombardamentele masive fara niciun discernamant intre obiective militare si cladiri rezidentiale…!!!
    Ura fata de acest Popor a fost cu greu mascata in acest conflict care la un moment dat a devenit international…Israelul sustinut de SUA si parte din statele care alcatuiesc Nato, cu arme si echipamente militare iar americanii si englezii au fost direct implicati in apararea antiaeriana…etc.
    Ar fi de remarcat cumva si similitudinea intre razboiul din Ukraina si Rusia…exact ca si in Israel, cu mica, marea diferenta ca in Ukraina nu au intervenit „oficial” americani…desi s-au aratat foarte mari aparatori ai ukrainei…aprovizionand constant cu Bani si Arme, alimentand astfel acel Macel…!!! In ambele cazuri vorbim despre Distrugerea a doua State si moartea a zeci de mii de oameni Nevinovati si toate doar in interesul unor State si/sau mari miliardari ai lumii….!!!

    Răspunde

Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.