Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că bugetul de stat pentru 2025, pus seara trecută în dezbatere publică, urmează să fie aprobat mâine, 1 februarie, într-o ședință specială de Guvern.
„Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta mâine, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe anul 2025. Știrea finalizării proiectului de buget a avut ieri efecte imediate. Dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid. Vor urma și alte efecte pozitive după ce Legea bugetului va trece prin Parlamentul României”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern de vineri.
În dezbatere publică pentru 10 zile…sau nu?
Proiectul bugetului de stat pentru 2025 a fost pus în dezbatere publică, joi seara, pe site-ul Ministerului de Finanțe.
„Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la proiectele de acte normative, pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected], în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site”, se precizează în anunțul Ministerului de Finanțe.
Alocări mai mari pentru servicii
Proiectul de buget prevede alocarea unor sume mai mari la serviciile secrete, comparativ cu anul trecut. Cea mai mare creștere se înregistrează la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), notează Hotnews.ro.
Serviciul Român de Informații
- Credite bugetare: 4,4 miliarde de lei, în creștere cu 11,6% față de execuția preliminară pe 2024.
- Credite de angajament: 5,1 miliarde lei, în creștere cu 7,8% față de execuția preliminară pe 2024.
Serviciul de Informații Externe
- Credite bugetare: 811,7 milioane de lei, în creștere cu 5,4% față de execuția preliminară pe 2024
- Credite de angajament: 911,7 milioane de lei, în creștere cu 22,2% față de execuția preliminară pe 2024.
Serviciul de Protecție și Pază:
- Credite bugetare: 443,3 milioane de lei, în creștere 15,15% față de execuția preliminară pe 2024
- Credite de angajament: 404,8 milioane de lei, în creștere cu 4,4% față execuția preliminară pe 2024
Serviciul de Telecomunicații Speciale
- Credite bugetare: 2,4 miliarde de lei, în creștere cu 50,5% față de execuția preliminară pe 2024
- Credite de angajament: 2,2 miliarde de lei, în creștere cu 73,7% față de execuția preliminară pe 2024
Se taie de la Agricultură, Cultură și Dezvoltare
Cea mai mare creștere de fonduri vine la Ministerul Energiei, care primește cu peste 150% în plus, Ministerul Mediului și cel al Sănătății vor avea cu 55%, respectiv 35% mai mult, anunță Economica.net.
Ministere cu bugete în scădere:
Ministerul Afacerilor Externe
Credite bugetare – 1,47 miliarde lei, -19%
Credite de angajament – 1,51 miliarde lei, -20,6%
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Credite bugetare – 25,79 miliarde lei, -5,76%
Credite de angajament – 37,96 miliarde lei, +7,53%
Credite de angajament – 1,51 miliarde lei, -20,6%
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Credite bugetare – 25,79 miliarde lei, -5,76%
Credite de angajament – 37,96 miliarde lei, +7,53%
Ministerul Culturii
Credite bugetare – 1,4 miliarde lei, -1,2%
Credite de angajament – 2,5 miliarde lei, +37,3%
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Credite bugetare – 21,66 miliarde lei, -12,2%
Credite de angajament – 35,15 miliarde lei, +8,9%
- Înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina. Cinci luni fără niciun răspuns din partea Kievului - 31 ianuarie 2025
- Premierul Ciolacu ignoră dezbaterea publică și vrea să adopte, sâmbătă, bugetul de stat pentru 2025 - 31 ianuarie 2025
- ÎPS Bartolomeu Anania, în 2008: Vor ieși la un moment dat din gropile comune osemintele sfinților de pe lângă închisorile din România. Studentul Valeriu Gafencu, printre cei mai cunoscuți martiri, stâlp al rezisteței spirituale românești - 31 ianuarie 2025