Importurile de zahăr și de ouă din Ucraina sunt reluate de la început de an către Uniunea Europeană. Noile cote de import ale UE pentru ouăle și zahărul ucrainean au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025 și sun valabile până pe data de 5 iunie 2025, anunță AgroIntel.ro.
De la 1 ianuarie 2025 Ucraina poate livra pe piața Uniunii Europene zahăr și ouă de găină conform noilor cote, a spus Comisia Europeană într-un comunicat.
„De la 1 ianuarie până la 5 iunie 2025. se introduce o nouă cotă vamală egală cu 5/12 părți din plafonul introdus pentru activarea frânei de urgență. Noua cotă pentru ouă este de 9.662,07 tone, iar pentru zahăr – 109.438,62 tone”, se arată în documentul publicat recent.
Cote de import la ouăle și zahărul ucrainean în 2025
Din document reiese că cordul comercial fără taxe vamale cu UE privind ouăle și zahărul nu se va aplica Ucrainei în acest an, după 2 iulie 2025. Mecanismul de activare a „frânei” a fost introdus atunci când cantitățile importate ale celor două produse depășesc valorile medii anuale pentru perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2023. Pentru ouă, aceste valori sunt de 23.189 de tone, iar pentru zahăr – 262.650 de tone.
Potrivit directorului general al Asociației Naționale a Producătorilor de Zahăr din Ucraina „Ukrtsukor” Yana Kavushevskaya, țara are noi destinații pentru zahărul ucrainean.
„Unul dintre ele prevede până în iunie 2025, pentru a putea revizui termenii Acordului de asociere Ucraina-UE, care erau valabili până în 2022, și pentru a conveni asupra unor cantități noi, mai mari, ale cotei. Se va ajunge la o altă variantă dacă eșuăm – atunci se va propune menținerea în vigoare a regimului de preferințe comerciale autonome până la sfârșitul anului 2025, pentru a avea mai mult timp să se pregătească o poziție echilibrată pentru perioada viitoare. Această poziție este susținută de aproape toate asociațiile interesate care reprezintă interesele fermierilor ucraineni. Dacă luăm a doua variantă, probabil că vom avea o cotă de export de 262.000 tone și pentru anul 2025 în ansamblu”, sugerează Kavushevskaya.
Pe același subiect:
Bulgaria a cerut CE interzicerea importurilor de ouă din Ucraina. Care este situația în România
- Ilie Bolojan: Dacă mai multe aspect legislative nu vor fi rezolvate, alegerile prezidențiale vor fi amânate după Paști, cel mai devreme în luna mai - 5 ianuarie 2025
- 6 ianuarie. Botezul Domnului (Boboteaza-Dumnezeiasca Arătare) - 5 ianuarie 2025
- O tânără mamă a trecut la Domnul, după a șasea naștere. Apel la strângere de fonduri pentru familia Pârvu - 5 ianuarie 2025