Reprezentanții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), instituția responsabilă cu supravegherea mediului online în conformitate cu regulamentele europene, s-au întâlnit, joi, cu reprezentanții Meta, AEP și Comisiei Europene.
Potrivit unui comunicat transmis de ANCOM, „discuția cu platformele online a vizat stabilirea unor proceduri de lucru în perioada alegerilor prezidențiale”.
În traducere liberă, orice conținut considerat ilegal de către autorități va fi eliminat, iar libertatea de exprimare va fi limitată.
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că „ toate autoritățile române s-au angajat să organizeze alegeri libere și corecte”, după cum a relatat RostOnline.
Redăm integral comunicatul ANCOM:
„Reprezentanții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații s-au întâlnit, joi, cu reprezentanții Meta, AEP și Comisiei Europene.
Activitățile desfășurate în mediul online trebuie să respecte normele juridice naționale în vigoare, iar autoritățile publice ce dețin competențe pentru supravegherea anumitor sectoare ori domenii de activitate în mediul offline trebuie să urmărească respectarea normelor și pentru faptele petrecute în mediul virtual (online). Pe scurt, tot ce este ilegal în mediul offline este ilegal și în mediul online.
Încă de la desemnarea sa ca DSC, ANCOM s-a angajat în numeroase discuții bilaterale, mese rotunde, prezentări, sesiuni de discuții cu o serie de autorități naționale, inclusiv cu cele implicate în organizarea și buna desfășurare a procesului electoral (precum AEP, CNA, MAI, MAE, DNSC, CNCD).
Totodată, ANCOM a organizat întâlniri bilaterale și comune cu reprezentanții marilor platforme (TikTok, Google, Meta), dar și cu Comisia Europeană, pentru înțelegerea rolurilor entităților implicate în aplicarea DSA în România în contextul alegerilor.
Premergător alegerilor din România ce vor avea loc în luna mai 2025, ANCOM și-a propus să își intensifice eforturile de clarificare a rolului autorităților relevante în combaterea conținutului ilegal în mediul online specific domeniului lor de activitate și să semnaleze importanța aplicării cât mai extinse de către platformele online foarte mari a măsurilor stabilite prin Ghidul Comisiei privind atenuarea riscurilor sistemice la adresa proceselor electorale.
Astfel, în perioada februarie – martie, ANCOM organizează diferite întâlniri cu reprezentanții autorităților naționale, platformele și Comisia Europeană. Autoritatea consideră că un astfel de demers contribuie la facilitarea dialogul și clarificarea obligațiilor și responsabilităților entităților implicate în contextul viitoarelor alegeri.
În cadrul întâlnirii de astăzi, cu reprezentanții Meta, AEP și Comisiei Europene, au fost clarificate aspecte legate de rolul AEP, în calitate de autoritate relevantă privind organizarea alegerilor. Totodată, s-a discutat și despre păstrarea deschisă a canalelor de comunicare între autoritățile naționale și Meta. Supravegherea marilor platforme online este în competența Comisiei Europene, iar rolul DSC național este de a supraveghea furnizorii de servicii intermediare stabiliți pe teritoriul național.”
Pe același subiect:

- Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne) - 22 februarie 2025
- Elon Musk: Rețeaua Soros și USAID subminează democrația în România - 22 februarie 2025
- Efectul Trump. Ministrul Agriculturii spune că trebuie ridicate măsurile care, în numele Green Deal, pun presiune pe fermierii români - 22 februarie 2025