Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut marți, 18 februarie 2025, la Palatul Cotroceni, un discurs cu prilejul întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, anunță Administrația Prezidențială.
Redăm integral mesajul transmis de președintele interimar Ilie Bolojan:
„Sunt onorat să mă adresez dumneavoastră în calitatea mea de Președinte interimar al României pentru a vă transmite câteva mesaje referitoare la țara noastră și la politica externă a acesteia.
Primul mesaj este unul despre stabilitate. În condițiile unui an dificil din punct de vedere financiar-bugetar, România are o coaliție de guvernare ce asigură stabilitatea țării. Gestionarea responsabilă a bugetului, menținerea unui nivel ridicat al investițiilor, care să genereze creștere economică, și creșterea calității serviciilor publice sunt condițiile pentru o bună guvernare.
Al doilea mesaj este că România este un stat democratic, care lucrează în continuare pentru a consolida instituțiile și încrederea în acestea, așa cum așteaptă cetățenii noștri. Întărirea democrațiilor noastre este un obiectiv permanent, iar România nu face excepție. La sfârșitul anului trecut, pe fondul unor ingerințe externe, Curtea Constituțională a luat o decizie legată de procesul electoral. Este evident că această situație a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză. A fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice. Doresc să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în interiorul cadrului constituțional, al legii și al democrației.
Pentru alegerile prezidențiale ce vor fi organizate în luna mai, obiectivul nostru – al tuturor instituțiilor – este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect și transparent. Din poziția în care mă aflu, în acord cu atribuțiile ce îmi revin, voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv.
Al treilea mesaj este că politica externă a României își va menține cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene și al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA și fiind deschisă spre cooperare cu toți partenerii care împărtășesc aceleași valori și principii pe care le susținem și noi. Direcțiile principale ale politicii externe rămân neschimbate.
Am o echipă consolidată alături de mine, consilierii prezidențiali și colegii din guvern, împreună cu care voi lucra intens în perioada următoare.
Rămânem un stat ce crede ferm în viitorul Uniunii Europene. Rămânem proatlantici și un stat aliat responsabil. Suntem un partener de încredere în plan bilateral și în comunitatea internațională.
Peste câteva zile se împlinesc trei ani de la atacul Rusiei asupra Ucrainei, în sine doar o continuare a aceluia din 2014. Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze.
O încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă și durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părțile aflate în conflict, dar și de întreaga comunitate internațională.
Negocierile începute sunt un prim pas, dar pacea nu va fi una durabilă dacă ea nu va reprezenta rezultatul unor compromisuri acceptabile pentru ambele părți în egală măsură și dacă actorii internaționali nu vor pune la dispoziție un pachet cuprinzător de garanții de securitate pentru Ucraina, pe termen scurt și lung.
Aranjamentele de securitate trebuie completate de un plan amplu de reconstrucție, care să permită nu numai refacerea rapidă a țării, dar și sustenabilitatea din punct de vedere economic a suveranității Ucrainei.
În asigurarea tuturor acestor elemente ale păcii, rolul Uniunii Europene, inclusiv al țărilor din vecinătatea Ucrainei, va fi esențial.
În fața agresivității Rusiei, calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând. Anul 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova. Este important ca aceste progrese să continue. La fel, integrarea europeană a regiunii Balcanilor de Vest, care rămâne de interes strategic pentru România și pe care o vom susține prin acțiuni concrete de sprijin.
Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie. Republica Moldova va avea alegeri parlamentare în acest an, iar reziliența sa trebuie întărită. Nu putem permite ca Rusia să folosească în continuare instrumente de șantaj și constrângere, așa cum am văzut recent cu folosirea energiei. Soluția pentru securitatea energetică este o cât mai bună interconectare cu România și cu Uniunea Europeană, iar pentru asta lucrăm intens.
Pentru noi, securitatea și stabilitatea în zonă sunt esențiale. Însă vecinătatea noastră nu ne oferă doar provocări, ci și oportunități, iar aici mă refer la conectivitate. Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre rețele digitale, există un potențial imens în regiunea noastră și pentru rolul României.
De aceea, coordonarea și proiectele comune cu Republica Moldova și Ucraina sunt vitale, ca și implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei. Mă refer aici și la potențialul relațiilor noastre cu parteneri din regiunea Balcanilor de Vest, cu Turcia, precum și cu state din Caucaz și din Asia Centrală, lucrând pe coordonatele conectivității.
Uniunea Europeană se află într-un proces de transformare care nu mai poate aștepta. Sunt propuneri bune, pe care noi le susținem:
- luarea mai rapidă a deciziilor;
- simplificarea, dereglementarea și debirocratizarea;
- creșterea investițiilor în sectorul apărării, cu excluderea acestor cheltuieli din Pactul de stabilitate, așa cum am solicitat împreună cu mai multe state;
- stimularea competitivității economiilor noastre;
- poziționarea Europei pe harta dezvoltărilor în materie de inovare și de inteligență artificială;
- protejarea democrației, inclusiv de interferențele și de acțiunile hibrid din ce în ce mai sofisticate;
- pregătirea unui nou buget, care să țină cont de evoluțiile în materie de securitate și apărare, dar și de protejarea intereselor noastre pentru politica de coeziune și agricultură.
Ne bucurăm de la începutul acestui an de circulația deplină în spațiul Schengen, poziție din care rămânem un partener angajat și activ în consolidarea securității interne a Uniunii Europene și a securității frontierelor externe.
Se vede deja cum prezența României în Schengen aduce evoluții pozitive pentru turism, transport, comerț și mediu.
Avem fondurile din PNRR și cele europene, iar guvernul trebuie să rezolve întârzierile și să utilizeze resursele cât mai eficient, pentru că acestea înseamnă investiții și locuri de muncă pentru români. Acestea înseamnă prosperitate.
Beneficiile apartenenței noastre la Uniunea Europeană sunt clare, iar România susține orice proces la nivel european care are ca țintă sporirea coeziunii și a rezilienței strategice a Uniunii și a statelor membre.
Din perspectivă strategică și de securitate, România și-a asumat un rol activ în consolidarea apărării și a descurajării, precum și a prezenței NATO pe Flancul Estic și la Marea Neagră. Este o regiune de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Vom continua coordonarea strânsă cu aliații, pentru asigurarea măsurilor de apărare și descurajare ale NATO.
Mulțumesc pe această cale tuturor aliaților și partenerilor noștri pentru contribuția pe care au adus-o la securitatea României și a regiunii Mării Negre prin dislocările de personal militar, de echipamente și de tehnică militară pe teritoriul țării noastre.
Doamnelor și domnilor,
Parteneriatul Strategic cu Statele Unite a fost și va rămâne un pilon al politicii externe a României. Legăturile noastre sunt profunde și împărtășim o comunitate de valori și de destin.
Noi credem în această relație, care a progresat substanțial de-a lungul timpului, cum credem că se poate consolida și mai mult în substanța ei prin proiectele noastre comune, fie că e vorba despre domeniul securității, energetic, al comerțului sau al investițiilor în general.
Salut includerea României în Programul Visa Waiver, care va avea un impact crucial asupra relațiilor noastre inclusiv din perspectiva schimburilor culturale, științifice și a relațiilor dintre cetățenii noștri.
Împărtășim cu Statele Unite convingerea că investițiile în Apărare trebuie consolidate, ceea ce România face deja prin creșterea ponderii Apărării în Produsul Intern Brut și prin proiectele de înzestrare.
Excelențele voastre,
Un obiectiv important în perioada următoare rămâne aderarea României la OCDE. Procesul de aliniere la standardele organizației, prin transformarea internă a politicilor, a practicilor și a legislației, va continua. Suntem angajați în finalizarea procesului de aderare și doresc să vă mulțumesc tuturor partenerilor pentru sprijinul pe care ni l-ați oferit constant.
Rămânem ferm convinși că dialogul, cooperarea și diplomația rămân căi de a ne promova interesele comune, dar și de a rezolva problemele cu care ne confruntăm, inclusiv crizele globale.
În acest sens, salut eforturile diplomatice ale Statelor Unite ale Americii, Israelului, Qatarului și Egiptului pentru a ajunge la acordul de încetare a focului în Gaza. Mulțumim pentru eforturile de eliberare a ostaticilor, inclusiv a celor având cetățenie sau origini românești.
Este important ca aceste demersuri să continue, pentru o pace de durată în Gaza și pentru implementarea soluției celor două state, cu asigurarea securității Israelului și a dreptului la autodeterminare al palestinienilor. Vom continua să ne implicăm umanitar în Gaza, inclusiv prin continuarea preluării de copii care au nevoie de asistență medicală.
Cred, de asemenea, în dezvoltarea parteneriatelor noastre. România rămâne ferm interesată să deschidă noi orizonturi de cooperare, vom continua să acordăm o atenție deosebită relațiilor nu numai cu statele europene, dar și cu statele din Asia, Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, în special cu cele cu care împărtășim aceleași valori, abordări și interese. În același timp, vom fi pragmatici în relația cu toți actorii cu care putem identifica interese comune.
România rămâne un partener de încredere și ofertant în plan economic. Realizăm deja măsurile pentru a asigura o creștere economică sustenabilă și pentru a crește interesul investitorilor străini pentru țara noastră.
Am cerut miniștrilor și diplomaților români să promoveze companiile românești și să se implice cât mai mult în atragerea de investitori, cu prezentarea oportunităților oferite de economia noastră.
În relația cu toate statele pe teritoriul cărora există comunități românești, vom continua să valorizăm rolul acestora de catalizatori ai cooperării bilaterale, dar și să urmărim constant obiectivul esențial al românilor din străinătate să le fie respectate drepturile, în conformitate cu standardele europene și internaționale.
Cred în continuare că România trebuie să promoveze și pe mai departe un cadru multilateral, însă unul eficient, și să rămână activă și implicată la nivelul tuturor organizațiilor internaționale relevante. Vom fi parte responsabilă și angajată în eforturile internaționale de gestionare a problemelor pentru care doar cadrul multilateral oferă posibilități reale de rezolvare.
Doamnelor și domnilor,
Anul 2025 va fi crucial, observație valabilă atât pentru România, cât și în plan global.
Vedem în jurul nostru și în întreaga lume numeroase forme de agresiune, de la războaie la noi spații de confruntare și riscuri geopolitice care creează unde de șoc pentru piețe, lanțuri de aprovizionare și industrii.
Vedem acțiunile hibride tot mai intense, mai sofisticate, cu utilizare de rețele online, de algoritmi, de surse de finanțare ilegale, care generează riscuri de securitate la adresa noastră, a tuturor.
La acestea se adaugă atacurile directe la infrastructura critică și, chiar mai grav, campanii masive de dezinformare și fake news, completate cu campanii la adresa instituțiilor democratice și de divizare a populației. Este o nouă realitate și este clar că trebuie să fim mai bine echipați și coordonați.
Am încredere că vom găsi cele mai bune răspunsuri pentru provocările cu care ne confruntăm. Chiar dacă implică eforturi mari, aceste răspunsuri pot fi găsite cu seriozitate și perseverență.
Dumneavoastră, ca diplomați, aveți un rol important în acest context. Sunteți în situația privilegiată de a fi elementul de legătură ce poate facilita eforturile internaționale despre care vorbeam.
Doresc să vă mulțumesc dumneavoastră, țărilor și organizațiilor pe care le reprezentați, pentru munca depusă în consolidarea și aprofundarea relațiilor cu România.
Vă invit să colaborăm și în continuare pentru un viitor comun mai bun, mai sigur și mai prosper pentru toate țările noastre și pentru cetățenii noștri.”

- Vicepreședintele american JD Vance, la CPAC: Nu ai valori comune cu SUA dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul și asta s-a întâmplat în România - 20 februarie 2025
- Europa caută bani pentru înarmare. UE ia în calcul redirecționarea a 93 de miliarde de euro din PNRR către Apărare - 20 februarie 2025
- Reguli noi pentru fermieri. Digitalizare și tranziție către o economie cu emisii scăzute. Ce indică busola Ursulei von der Leyen pentru AGRICULTURĂ - 20 februarie 2025
Bla-bla-blabla! Nu poate spune acest bolovan, de ce România cu resurse de gaze le importă acum de la Ungaria care nu are resurse de gaze?
A prezentat probele care au dus la anularea alegerilor?
TOVARASUL BOLOJAN….Are acelasi tip de discurs politic, la fel ca si predecesorul sau, prin Comunicate, refuzand practic Dialogul cu Presa si societatea Civila…!!! El emite doar idei si principii politice pe care le scrie si editeaza Consilierul(ii) sau(i), o abordare extrem de neproductiva intrucat acest tip de „dialog/monolog” este de fapt specific Dictatorilor care sunt emitentii unor dictate, prin acele comunicate, de tip Ordine, seci, fara a include un dialog constant si periodic asa cum o fac Presedintii si marii Functionari Politici din Tari cu adevarat Democratice…!!! Dialogul cu Presa si societatea civila este motorul unei democratii reale, de unde se ia de fapt, pulsul societatii…de aici se poate directiona corect si coerent Politica unui Stat…!! In Romania este total inversul Democratiei…Partidele Politice Fac legea fara consultatrea constanta a Societatii si fara a sti exact cerintele unei Natiuni…!!!