9 martie: Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști

Duminică, 9 martie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, este marcată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști.

Comemorarea foștilor deținuți politici anticomuniști a fost stabilită prin Legea 247/05.12.2011.

„(1) Parlamentul, Președintele României, Guvernul, autoritățile administrației publice centrale și locale organizează manifestări prilejuite de comemorarea zilei prevăzute la art. 1.
(2) Fondurile necesare alocate pentru comemorarea diverselor evenimente ale deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989 pot fi asigurate și din bugetele locale sau din bugetul autorităților și instituțiilor publice”, se precizează în legea mai sus menționată.

În semn de neuitare şi recunoştinţă, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român, după cum a relatat RostOnline.

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)

Sfinţii 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părţile Capadociei, ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Erau conduşi de Agricola, om păgân şi rău din fire, şi slujeau în cetatea Sevastia din Armenia. Aflând Agricola că sunt creştini, i-a obligat să jertfească zeilor, dar căpetenia celor 40, Chirion, s-a împotrivit, notează Ziarul Lumina.

Pentru aceasta au fost aruncaţi în temniţă. Toate amăgirile, făgăduinţele şi ameninţările nu i-au clintit în credinţa lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, Lisie, acela le-a poruncit din nou să aducă jertfe idolilor, însă, cu aceeaşi nestrămutată credinţă, ostaşii creştini s-au împotrivit. Înfuriaţi peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un lac aproape îngheţat, iar pe maluri au pus păzitori ca nimeni să nu fugă.

Unul dintre ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfă zeilor, dar, ieşind din apa îngheţată şi intrând în baia caldă, a murit îndată. Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una dintre ele stătea sus în văzduh. Văzând aceasta, temnicerul Aglaie s-a aruncat în lac, mărturisind prin gestul său pe Hristos-Domnul. Apoi, au fost scoşi din apă şi li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi fiind arşi de vii au primit cununa muceniciei.

Moaştele lor, câte au scăpat de foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină.

Pe același subiect:

9 martie. Ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia și de comemorare a Deținuților Politici Anticomuniști

Zilele Memorialului Gherla, în perioada 7-9 martie. Ediția din acest an este dedicată Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction (program)

Manifestări dedicate Zilei deținuților politici anticomuniști, duminică, 9 martie, în București și în mai multe orașe din țară

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.