APADOR-CH a scris comisiilor de cultură din Senat și Camera Deputaților, în urma deciziei de cenzurare a unui material de opinie difuzat online, cerând retragerea din funcția de membru CNA a reprezentantului Guvernului Ciolacu, pentru că a demonstrat că nu are cunoștințele necesare exercitării acestei funcții
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a hotărât, în ședința din 26 martie 2025, eliminarea de pe Internet a unui comentariu făcut de jurnalistul Marius Tucă, cu titlul „Democrația a fost călcată în picioare”, în care acesta opina că decizia BEC de eliminare din cursa prezidențială a candidatului care câștigase primul tur al alegerilor anulate anul trecut reprezintă „o lovitură de stat”.
APADOR-CH consideră că această decizie este greșită, întrucât opinia nu poate fi judecată în binomul fals-adevărat, fiind o judecată de valoare, o apreciere subiectivă. În plus aceasta a avut și o bază factuală rezonabilă, întrucât decizia BEC a reprezentat o premieră surprinzătoare, în ultimii 35 de ani, și a fost contestată de o parte relevantă a opiniei publice, inclusiv de juriști.
Conform transcrierii ședinței CNA, publicate pe site-ul paginademedia.ro, cu ocazia luării acestei decizii, domnul Vasile Bănescu, propus de guvernul Ciolacu în funcția de membru CNA, a afirmat, printre altele:
„Când te consideri ditamai jurnalistul și ieși public să faci muștruluială unei instituții publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine. În plus, cred că nu este în regulă situarea şi orientarea domnului respectiv.
A chestiona moralitatea BEC-ului, a le reproșa membrilor că nu sunt celebri, că sunt doar nişte anonimi, ca şi cum ar putea să fie şi celebri oameni care nu apar la televizor, e iarăşi o vulnerabilitate a acestui tip de mesaj. Personal, consider că a contrazice o instituţie în decizile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv.”
APADOR-CH consideră că un membru CNA care spune că nu intră în atribuțiile unui jurnalist „contrazicerea” instituțiilor statului este incapabil profesional să ocupe o astfel de funcție și de aceea a cerut Parlamentului retragerea imediată a acestuia din funcție.
Pe același subiect:
Europarlamentarul Claudiu Târziu: Opriți cenzura! Libertatea de exprimare este sub asediu în România

- Europarlamentarul Claudiu Târziu, în plenul PE: România nu trebuie transformată într-un poligon de teste pentru interese străine - 1 aprilie 2025
- Una dintre cele mai renumite burse din lume a început să tranzacționeze APĂ pentru agricultură - 1 aprilie 2025
- Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, la 84 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă: Nu trebuie să uităm niciodată jertfa fraților noștri. Ei sunt eroi și martiri de la care avem de învățat ce înseamnă dragostea de neam și de țară - 1 aprilie 2025
Vrajeala domnule , ca pe vremea lui Caragiale , doar CNA ul este al lor , il demite pe asta de forma asa zisa democratica si pune altul la fel ca el . Restul este propganda de prost gust Doamne ajuta