Sâmbătă, 15 Martie, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud, va avea loc slujba de comemorare a martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Slujba va fi oficiată de PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, a anunțat, pe Facebook, Mănăstirea Văcăreștii Noi.
„Acest eveniment bisericesc, devenit tradiție din inițiativa Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, pulsează în conștiința românească ca un act de responsabilitatea continuității comemorării celor care au făcut neuitată virtutea curajului mărturisirii lui Hristos, într-un timp de radicală negare a valorilor creștine edificatoare și de militantă ateizare a societății noastre. Comemorarea martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste devine, pentru generația de astăzi, un bun prilej de reflecție asupra asumării mărturisirii creștine într-o lume asaltată de ideologii seculariste și dezumanizante”, se precizează în comunicatul de presă.
Programul este următorul:
- ora 12.00: Acatistul Sfinților Mărturisitori
- ora 13.00: Parastasul
- Cuvântul Ierarhului

- Anunț de la Budapesta. „Acord de solidaritate” între Ungaria și România privind aprovizionarea cu gaze naturale - 10 martie 2025
- Mărturisitorii din temnițele comuniste, pomeniți, sâmbătă, la Aiud. Slujba va fi oficiată de PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud - 10 martie 2025
- Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Dacă acceptăm lovitura de stat, ne predăm necondiționat suveranitatea unei puteri străine de interesele României - 10 martie 2025