Pro Agro și crescătorii de bovine au dat în judecată Guvernul României și alte autorități ale statului, inclusiv Ministerul Agriculturii și ANSVSA, pentru că nu au luat măsuri pentru prevenirea febrei aftoase în România, anunță Agerpres, citat de Euractiv.
Anunțul au fost făcut în contextul confirmării unor focare de febră aftoasă în Ungaria, Slovacia şi Austria. Febra aftoasă afectează bovinele, ovinele, caprinele și porcii, după cum a relatat RostOnline.
Crescătorii de animale solicită ANSVSA să interzică impoturile de lapte și produse din carne din țările unde au fost confirmate focare de febra aftoasă.
„După atât de multe adrese, convorbiri, întâlniri și așa mai departe (cu reprezentanții ANSVSA – n. r.), am luat decizia ca mai multe organizații din România să dăm statul român în judecată. Am făcut lucrul acesta. Ieri (luni – n.r.) am intentat proces Guvernului României, autorității, Ministerului de Interne, Ministerului Agriculturii și tuturor autorităților competente pe acest subiect pentru a impune instanța măsurile pe care noi le cerem dacă statul sau autoritatea nu este în măsură să facă lucrul acesta. Și noi credem că nu este în măsură. Drept dovadă, (…) două milioane de porci în ultimii șapte ani au fost eutanasiați”, a afirmat, marți, președintele Federației Naționale Pro Agro, Ionel Arion, într-o conferință de presă.
Președintele Pro Agro a susținut că au fost discuții cu reprezentanții ANSVSA cărora le-au transmis propuneri de măsuri ce pot fi aplicate pentru a preveni intrarea virusului febrei aftoase în România, însă nu s-a concretizat nimic, scrie Agerpres.
„În ultimele două săptămâni, Pro Agro a avut diferite întâlniri pe teritoriul României, dar și în Europa, cu fermierii crescători de animale. Sub umbrela Pro Agro avem atât ovine, caprine, crescătorii de porci, crescătorii de vaci de lapte, dar și vacă de carne. Toate aceste specii sunt supuse incidenței febrei aftoase. În ultima săptămână, am încercat să propunem noi ANSVSA măsurile ce ar fi trebuit luate acum 2-3 săptămâni, prin diferite adrese, pentru că întâlniri fizice au fost mai greu de obținut. S-a obținut una pe la jumătatea lunii martie și de atunci practic doar pe hârtie, ca și cum noi am fi fost purtători de febră aftoasă sau ANSVSA. Din păcate, ANSVSA – azi în România autoritatea căreia legea i-a conferit dreptul de a lua măsuri – s-a transformat într-un contabil”, a acuzat Arion.
Potrivit acestuia, un singur județ – Mureș – a făcut un plan de intervenții în cazul apariției bolii, în condițiile în care în Slovacia, totul este scăpat de sub control, iar virusul nu mai poate fi controlat.
Arion a reclamat faptul că măsurile pe care statul le impune într-o zi le anulează a doua zi și a avertizat că, în cazul lichidării unei ferme de vaci, unitatea nu este posibil să fie repopulată.
În opinia acestuia, singurul vinovat pentru „această degringoladă” este ANSVSA, care nu a înțeles că trebuie să impună măsuri de minimă securitate, prima fiind interzicerea importurilor de lapte și produse din carne din țările afectate de febra aftoasă, respectiv Ungaria și Slovacia.
Febra aftoasă este o boală virală infecto-contagioasă înalt patogenă, afectând animalele biungulate, în special bovinele, ovinele, caprinele și porcii.
Boala nu afectează omul, dar induce pierderi economice ca urmare a măsurilor de asanare a focarelor.

- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025
- Sfințirea Marelui Mir, moment sfânt şi solemn al Centenarului Patriarhiei Române - 11 aprilie 2025