Persoane contra copii

Uciderea pruncilor Uciderea pruncilor a fost o practică ce a oripilat decenii la rândul spiritul umanismului modern. Chiar acolo unde se invoca logica transcendentă a sacrificiului de copil sau de prunc (ce jertfă cerută de zeu), acest spirit nu găsea scuză şi se ridica cu (altfel de) sfântă indignare împotriva barbariilor religioase ale popoarelor necivilizate, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Conferinţa, un gen în desuetudine

Marţi, 27 mai, şi miercuri, 28 mai, s-a desfăşurat în Bucureşti încă o conferinţă ştiinţifică. Tema ei, anunţată cu aproximativ trei luni în urmă, purta titlul „Individ, familie, societate – Provocări contemporane”. A fost în mod premeditat proiectată ca o temă largă, cu deschidere către cât mai multe domenii ştiinţifice sau de interes pentru dezbatere … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Loc bogat, loc sărac

Teritoriul este una dintre dimensiunile fundamentale ale unui popor. De fapt, putem spune că, aşa cum oraşul este proiecţia fizică a societăţii şi cum gospodăria este expresia spaţială a familiei, teritoriul ocupat de un popor este corespondentul, în relief, al acestuia. Teorii din speţele geografiei umane, antropologiei sau sociologiei au vorbit despre felul în care … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Învățământul și rezistența la învățătură

Sunt sute de promoții ai absolvenților de învățământ; cu excepția unei minorități, nu numai că nu își mai amintesc ce au învățat, ci nici nu își amintesc să fi învățat. Învățământul pare a fi cultivarea, în om, a unei stranii, dar înverșunate rezistențe la învățătură, adică la inițierea  în cultură. Pare?   Prima ruptură: școala … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Expoziţia morţilor vii

Au trecut deja multe zile de la deschiderea expoziţiei itinerante „The Human Body” în cadrul Muzeului Antipa. Preţul mare al biletelor (între 32 şi 60 de lei – faţă de 10 lei, cât costă intrarea la Muzeul Satului sau 8 lei la Muzeul Naţional de Istorie) nu a descurajat publicul dornic de senzaţii tari. Muzeul … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Vive la France! Et la famille?

Manifestările din Paris împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale au fost veritabile demonstraţii ale forţei unei societăţi civile şi civilizate. Francezii au protestat pentru păstrarea drepturilor naturale şi raţionale ale omului la existenţa familială. Din punct de vedere natural, familia este o unitate de procreare, a cărei condiţie necesară şi suficientă este heterogenitatea sexelor. Uniunile homosexuale sunt … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost