Protestul din ziua de azi

Despre lupta politică din context și caracterul protestului am scris mai multe texte, prin urmare, nu vom relua, ci doar vom rezuma și ilustra cea de-a doua parte: 1) Spre deosebire de protestul „Colectiv“, care a avut ca slogan „Toate partidele, aceeași mizerie“, acum este vorba despre o mișcare orientată împotriva PSD, în general, și … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Ideea de familie, temă electorală?

Președintele a reușit să-şi pună lumea-n cap (sau, în altă versiune, să-și facă noi aderenți) cu o declarație în care-i numește pe inițiatorii unei modificări constituționale drept promotori ai „fanatismului religios“: Acceptarea celuilalt cu bune și rele. Nu suntem toți la fel. Nu toate grupurile etnice și toate grupurile religioase sunt la fel. Este greșit … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Despre Congrese și Fronturi istorice

Disputa legată de spusele rectorului Universității Babeș-Bolyai la deschiderea Congresului Național al Istoricilor Români (Cluj, 25–28 august 2016), în care se pune atâta patos pro și contra, ia o turnură aporetică de parcă ar fi Cearta Universaliilor. Iar în varianta tabloidă ea capătă imaginea unui scandal între vedete: Ioan–Aurel Pop versus Lucian Boia & Neagu … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


România și programul de luptă împotriva „antisemitismului“

În condițiile în care anul acesta România a preluat președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, în perioada 23–26 mai 2016 la București a avut loc reuniunea sa plenară. Cu acel prilej a fost adoptată o definiție politică de lucru („nelegală“) cu privire la antisemitism. Pentru că nu există o traducere oficială a documentului, vom cita … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Despre șantajul cu dosarele Securității

George Damian la subiect: Eu vreau ca șantajul politic să fie eliminat. (1) (2) Și o opinie proprie, în acord. Punctul de vedere este interesant, mai mult, important pentru o dezbatere care, din păcate, nu va avea loc, căci situația prezentă convine prea multor actori. În opinia noastră, ne îndepărtăm însă de centrul fierbinte al … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Cioflâncă de la C.N.S.A.S. lovește din nou?

0. Ieri, 7 iunie 2016, ziarul pornografic „Adevărul“, aflat sub influența șefului grupării „antifasciste“, Radu Ioanid, a reluat „demascarea“ lui Marian Munteanu, începută în campania electorală de la locale. 1.0. Autoarea este Ramona Ursu, o jurnalistă ale cărei pendulări între național-comunismul cenaclist și „antifascism“ se înțeleg mai bine dacă-i citim prezentarea de la gazetă: În … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


„Aripi” la sol

Luni, 30 mai 2016, după repetate amânări, a fost dezvelit Monumentul Rezistenței Anticomuniste. Andrei Muraru în lectura lui Klaus Iohannis, cu acel prilej: „Tinerii trebuie să știe că regimul comunist a banalizat moartea și suferința (subl. n.), a îngrădit sistematic drepturile și libertăţile cetăţeneşti şi a comis nenumărate abuzuri în numele unei utopii criminale. Nu … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Două cărți recente despre rețelele de influență ale lui Putin în Franța

O temă care ne interesează și pe noi, în cel mai înalt grad. Este vorba despre Nicolas HÉNIN „La France russe”, Fayard, 2016, și Cécile VAISSIÉ „Les réseaux du Kremlin en France”, Les petits matins, 2016. Primul este un bun jurnalist (a fost răpit în Irak, autorul excelentei cărți „Djihad Academy”), cea de-a doua profesor … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Despre dizidenţă în România comunistă (1977-1989)

Scopul comunicării noastre este triplu: de a defini dizidenţa, de a face un scurt istoric al acesteia în România comunistă, în contextul său social-politic, şi de a întreprinde o scurtă analiză asupra sensului şi consecinţelor moral-politice ale acestui tip de acţiune. Definirea noii realităţi Realitatea pe care noţiunea o denotă apare pentru prima dată în … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Vasile Paraschiv: destinul unui om cinstit în vremuri anormale

Născut în 1928, lângă Bucureşti, din cauza greutăţilor, la 13 ani, pleacă în Capitală, unde prestează diferite munci. Copil sărac, îşi pune în comunism speranţa lichidării nedreptăţilor sociale şi, în 1946, devine membru de partid. În 1949-1951 urmează şcoala de ofiţeri, pentru ca în 1952, fiind considerat nesigur, să fie exclus din armată. Lucrează ca … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost