Remember: Din gîndirea politică eminesciană

Am alcătuit această mică crestomaţie – ca bază de discuţie într-un grup restrîns de prieteni – cu mult înainte de 1989, după ediţia I. Creţu din 1939 (a se vedea trimiterile de la finalul fiecărui fragment; toate parantezele drepte, precum şi relativa adaptare ortografică, îmi aparţin). N-am avut, de atunci, nici răgazul, nici motivaţia de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Naționalism și democrație

Fără îndoială că NAȚIONALISMUL (factor cultural şi axiologic) şi DEMOCRAȚIA (factor civilizatoriu şi funcţional) nu sînt lucrurile cele mai compatibile de pe lumea aceasta. Trebuie însă observat că incompatibilitatea lor nu este nici totală, nici insurmontabilă, pentru că ele răspund, în condiţia lor nefalsificată, unor nevoi convergente ale corpului social. În contextul lumii contemporane, unde … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O capodoperă discretă a stilului brâncovenesc: Foișorul lui Dionisie

La Mănăstirea Horezu (sau Hurezi, după vechile hrisoave), cel mai complet şi mai reprezentativ ansamblu monastic în stil curat brâncovenesc, se află vestitul „Foişor al lui Dionisie”, capodoperă sculpturală care l-a fermecat odinioară pe marele bizantinolog francez Charles Diehl (ce considera Mănăstirea Horezu „cel mai frumos edificiu din întreaga Românie”) şi care le-a plăcut atît … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O falsă înțelepciune: „Fă-te frate cu dracul, pînă treci puntea!”

Iată unul dintre proverbele cele mai răspîndite la noi şi care se pare că este chiar o creaţie românească. Românul îl invocă ori de cîte ori vrea să-şi motiveze, faţă de sine sau faţă de alţii, un compromis sau o abatere de ordin moral. Marile principii morale devin astfel relative şi proteice, dependente de împrejurări … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Rusaliile: Nașterea Bisericii

Ca şi în cazul Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim), o altă mare sărbătoare creştină legată de ciclul pascal, cea a Pogorîrii Duhului Sfînt, se întîmplă să poarte în popor o denumire de origine păgînă: RUSALIILE. Numele popular al acestei sărbători stă în legătură, desigur, cu vechea sărbătoare romană „Rosalia” (cu care s-a învecinat calendaristic), cînd … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O carte în curs de reeditare (cu adaosuri la zi): „Bolile homosexualilor. Un documentar medical la zi”

Problema homosexualității: aspecte medicale și teologice I Volumul „Bolile homosexualilor. Un documentar medical la zi” (2005), deşi se prezintă ca un excurs riguros ştiinţific, poate fi considerat un pandant al seriei intitulate „Teologia sexualităţii”*, prin care Editura Christiana din Bucureşti şi-a propus să răspundă, din punct de vedere creştin, tot mai numeroaselor provocări insidioase ale … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un memorial paideic al istoriei bizantine (330-1453)

Întemeiat sub semnul crucii lui Hristos (arătat pe cer marelui Constantin: „In hoc signo vinces”) şi aşezat la cumpăna lumilor (între proto-Europa civilizaţiei greco-latine şi fabuloasa „Asie a neamurilor”), Bizanţul ortodox şi imperial a dăinuit mai bine de 11 veacuri, mărturisind în eternitate gloria aurorală a Răsăritului creştin şi constituind adevărata „piatră unghiulară” a întregului … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Alfabet confesional (IX)

Erezii și secte contemporane: Mic ghid de pază ortodoxă (8) De unde se trag şi ce învaţă MORMONII* Mormonii – sau Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor Zilelor de pe Urmă – îşi trag numele de la un legendar „profet” pe care l-ar fi chemat Mormon („Cartea lui Mormon” – care a stat „ascunsă” timp … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Alfabet confesional (VIII)

Erezii și secte contemporane: Mic ghid de pază ortodoxă (7) De unde se trag şi ce învaţă CREȘTINII DUPĂ EVANGHELIE* Creştinii după Evanghelie au pretenţia că sînt singurii care înţeleg cum se cuvine şi pun în practică învăţătura evanghelică a Mîntuitorului. Armonia cu „litera” Evangheliei este una dintre ideile generale de bază ale protestantismului, radicalizată … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost