Pactul global pentru migraţie – un program sistematic pentru dizolvarea naţiunilor

Dacă mai avea cineva îndoieli asupra adevăratelor ţeluri ale globalismului, acum le putem citi şi scrise negru pe alb. E vorba de Pactul Global pentru o Migraţie Sigură, Ordonată şi Reglementată. Am redat titlul complet, care deja conţine elemente ale unui amplu şi sistematic program de omogenizare etnică a omenirii. Căci de la faza improvizată, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Lansare de carte: ”Cei 13 care m-au salvat”, de Claudiu Târziu

Editura ROST are plăcerea să vă invite joi, 13 Decembrie a.c, ora 18.30, la lansarea unei noi cărți: Cei 13 care m-au salvat, de Claudiu Târziu. Volumul va fi prezentat de scriitorul Răzvan Codrescu, de Părintele Conf. Univ. Dr. Gheorghe Holbea, de actorul și regizorul Dan Puric și de autor. Fostul deținut politic, Demostene Andronescu, unul … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


ROST continuă să se implice în salvarea bisericii de la Vința

Așa după cum cititorii noștri știu, Asociația Rost s-a implicat încă de la început în campania de salvare a bisericii de la Vința – Alba. Ne propusesem să contribuim cu o sumă cît mai mare la reconstrucția bisericii pe un alt amplasament, fiind asigurați că fondurile pentru dezmembrarea ei și pentru recuperarea picturii vechi de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Atelierele ROST din următoarele zile

Dragi prieteni, în perioada următoare, centrul cultural și formativ „Casa cu Rost” vă așteaptă la atelierele de mai jos. Pentru a afla detalii cu privire la conținutul cursurilor, costurile și modalitatea de înscriere, faceți clic pe titlul atelierului care vă interesează, deoarece toate sunt active. Atelier de pictură pe materiale textile Joi, 22 noiembrie, ora … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Campanie de precomenzi pentru cartea ”Cei 13 care m-au salvat”, de Claudiu Târziu

Astăzi, 20 noiembrie 2018, Editura Rost deschide sesiunea de precomenzi pentru cartea Cei 13 care m-au salvat, de Claudiu Târziu. Cei 13 care m-au salvat este un volum alcătuit din evocări, interviuri și documentare despre și cu 13 personalități exemplare. O perspectivă asupra generației interbelice – propusă drept model noilor generații. O carte a sufletului românesc despre el … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


„Quo Vadis” Biserica Ortodoxă Română?

”Atunci amândurora li s’au deschis ochii și au cunoscut că erau goi; și au cusut frunze de smochin și și-au făcut șorțuri.” (Facerea III, 7)   Două întrebări dureroase Rezultatul potrivnic familiei naturale înregistrat la Referendum a fost pentru Biserica Ortodoxă Română un șoc a cărui magnitudine este depășită doar de stângăcia bizară cu care … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Biserica din Vința părăsește Apusenii. Ajutați la renașterea ei în Sibiu!

Biserica Sf. Mihail din Vința, județul Alba, este la un pas de salvare. Apele reziduale care se revarsă de la exploatarea minieră Roșia Poieni nu o vor înghiți, așa cum a pățit surata ei de la Geamăna. A rămas de recuperat numai altarul. Restul a luat drumul Muzeului în aer liber ASTRA din Sibiu. Acolo, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


AFR cere Senatului să nu adopte legea parteneriatului civil fără consultarea tuturor părților interesate

Alianța Familiilor din România a remis astăzi Președintelui Senatului o scrisoare prin care solicită să nu fie aprobată dezbaterea în „regim de urgență” a proiectului de lege privind parteneriatele civile și să fie alocat suficient timp pentru consultări cu toate părțile interesate. „Domnule Președinte al Senatului, Scopul Referendumului național din 6-7 octombrie pentru revizuirea Constituţiei … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost