Sinaxar românesc – Sfîntul Cuvios Antonie de la Iezerul Vîlcii

23 noiembrie – Sfîntul Cuvios Antonie de la Iezerul Vîlcii Cuviosul Antonie a trăit pe vremea lui Matei Basarab și a lui Constantin Brâncoveanu, fiind probabil de origine aromână (Ianina, Grecia). Alții susțin că s-ar fi tras dintr-o familie oltenească. Oricum va fi fost, a intrat de timpuriu ca frate la Iezer și se pare … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


…Nici cazul Bodnariu nu s-a încheiat

Ieri, Dumitru Nan a fost arestat de Poliția Norvegiană din orașul Tromso. Copiii familiei Nan fuseseră înapoiați familiei în oct., după ce s-a dovedit că Barnevernet (Protecția Copilului din Norvegia) îi luase abuziv de lângă părinți în urmă cu un an de zile. Ca şi în cazul familiei Bodnariu, familiei Nan i se deschisese şi … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Teologia mistică și dogmatică (13)

10. Omul «paradisiac» și omul «căzut» „Și a privit Dumnezeu toate cîte făcuse și iată erau bune foarte” (Facerea 1, 31). Lumea a fost deci, dintru început, operă desăvîrșită a Celui Desăvîrșit. Și nici n-ar fi putut să fie altfel; căci cum ar fi creat o lume precară Cel Atotștiutor și Atotputernic? Sau cum să … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


LGBTiştii îl recunosc pe Dumnezeu, au vorbit cu el şi ştiu ce vrea, ce face şi ce nu face

Comunicatul/apelul organizaţiilor, care au organizat marşul celor 200-500 (după diverse surse)  de activişti lgbt de sâmbătă, sub lozinca „Dumnezeu nu face politică”, împotriva iniţiativei celor 3 milioane de susţinători ai familiei normale, ne aduce câteva revelaţii şi ne lasă câteva întrebări. Activiştii lgbtişti recunosc existenţa lui Dumnezeu şi, mai mult, ştiu ce doreşte şi ce … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Zece ani de la strămutarea Părintelui Calciu

Se împlinesc astăzi, 21 noiembrie, 10 ani de cînd vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu s-a mutat la cele veșnice. Ieri (duminică 20 noiembrie 2016) a avut loc parastasul de la Petru-Vodă, unde se află înmormîntat. Astăzi, de la ora 17.00, o slujbă de pomenire va fi oficiată și în București, la Biserica Acoperămîntul Maicii … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O întâlnire electorală cu candidații USR pe București

Astăzi a avut loc la București o întâlnire electorală cu Cristian Ghinea și alți candidați USR la alegerile parlamentare, pe lista pentru București. (Despre candidați puteți citi mai multe pe usr.ro). Voi prezenta ideile principale și concluziile mele. USR speră să ia 30% din voturi pe București, după ce la locale a obținut 25%. Pentru … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei va reactiva instituția diaconițelor

În perioada 15-17 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teodor, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi. Printre deciziile sinodale se află și cele privitoare la reactivarea instituţiei diaconiţelor și transmiterea unei enciclice cu privire la tema Postului, în contextul realităţilor africane. … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Speranța socialismului tragic

Introducere indispensabilă Dacă regimurile care s’au succedat la conducerea României moderne şi-ar fi pus vreodată problema justiţiei sociale, sau dacă, măcar, problemele de ordin social ar fi preocupat cât de cât conştiinţa burgheziei româneşti, această introducere ar fi fost inutilă. Însă, din nefericire, imensa distanţă care a separat la noi clasa conducătoare de clasa celor … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Sinaxar românesc – Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul și Sfîntul Mucenic Dasie

20 noiembrie – Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul și Sfîntul Mucenic Dasie Născut în Isaura (fiu al lui Serghie și al Mariei), Sfîntul Grigorie Decapolitul și-a dobîndit aleasa educație la Irinopolis, cetate care făcea parte din zona celor zece cetăți, Decapoles, de unde supranumele cu care cuviosul a rămas în memoria posterității. S-a săvîrșit în 840, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Răzeșii

Pe lîngă marile intuiții, spontane si de dincolo, ce oglindesc cotiturile istorice ale neamurilor acestui pămînt, contemplarea obiectivă a faptelor, strictă în articulaţiile ei, tinde să aducă stabilirea unei ordini lumeşti, bine fixată, lucrînd ca o putere ce influenţează asupra vietii imediate, risipită în actiuni ce sunt, de foarte multe ori, departe de-o adevărată „adaptare … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost