Vladimir Putin – ţar sau star?

Geopoliticianul român Jean Pârvulesco, de altfel foarte puţin cunoscut publicului de la noi, l-a portretizat pe actualul şef al Rusiei într-o manieră aparte, care ar merita aprofundată. Vladimir Putin nu este o figură nesuferită în România. Din acest punct de vedere, există un destul de mare decalaj între figura generică a Rusiei, ca putere istorică, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Reformatorul Savonarola. Sau despre himere în politică (I)

Înaintea spectaculoasei expediții organizate de monarhul francez Carol al VIII-lea în Peninsulă în 1494-1495, Italia însemna Roma, Napoli, ducatul Milanului, Republica Florența și Veneția. Preocuparea vitală a fiecăruia dintre aceste state era, potrivit fondatorului științei politice, Niccolo Machiavelli, păstrarea propriilor posesiuni teritoriale, a status-quo­-ului, astfel încât niciunul dintre acestea să nu pună stăpânire pe ceea … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Prima carte a Editurii ROST: „Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri”, de Aurel State

A apărut prima carte a Editurii ROST, editată în colaborare cu Fundaţia Sfinţii Închisorilor: Aurel State, Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri, ediţia a III-a, îngrijită şi prefaţată de Anca Crivăţ, cu o postfaţă de Marcel Petrişor şi Răzvan Codrescu. Volumul, tipărit şi finisat în condiţii de excepţie (legat), are 552 pagini plus … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Noua Republică: Guvernul mimează dezbaterea pe Strategia Națională de Sănătate

Partidul Noua Republică a emis astăzi un comunicat referitor la Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, publicată pe site-ul Ministerului pe 27 dec. 2013, pentru a fi dezbătută în termen de 10 zile. Este prima luare de poziție a unui partid din opoziție față de acest document al guvernului. Redăm mai jos comunicatul. Partidul Noua Republică … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Strategia Națională de Sănătate 2014-2020: finanțăm deficitul demografic și ascultăm de lobby-ul secularist.

Pe 22 dec. 2013 ministerul Sănătății a publicat pe site două proiecte de HG privind pachetul medical de bază și programele naționale de sănătate (PNS), care au putut primi „observații și propuneri în termen de 10 zile”, conform legii. Pe 23 dec. 2013 MS publică proiectul cu „lista compensatelor”, iar pe 27 dec. 2012 – … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Semnificația „zilei de acțiune laică”, propusă de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)

În decembrie se împlinesc 150 de ani de la adoptarea legii de secularizare a averilor mănăstirești, în 1863. ASUR propune o „zi de acțiune laică” pe 29 dec. Oamenii sunt îndemnați să-și facă un selfie în fața unei instituții publice, pe care să-l posteze pe rețelele sociale, pentru a trimite astfel un mesaj „pro laicitate” … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Senatul a respins proiectul de lege privind parteneriatele civile

Senatul a respins marți proiectul de lege privind parteneriatul civil, inițiat acum cinci luni de deputatul independent Remus Florinel Cernea. Contra proiectului au votat 110 senatori, iar pentru 2. S-au înregistrat 5 abțineri. Proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, care are rol decizional. Proiectul vizează de fapt parteneriatul civil între persoanele de același sex și nu are … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Sufletul Românesc, prin ochii lui Dan Puric

După o tăcere creatoare de cîteva luni, maestrul Dan Puric revine sub reflectoare cu aceeaşi forţă şi aceeaşi subtilitate pe care i le cunoaştem. Un mesaj exprimat în trei forme: carte, teatru şi conferinţă, despre Sufletul Românesc. O izbucnire de revoltă, umor şi speranţă. O metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Ponta vrea să distrugă şi Muzeul Ţăranului Român

Ponta & compania nu se opresc din fărădelegi decît dacă sînt forţaţi. Ca toţi comuniştii. Iniţiativele care aduc atingere valorilor consacrate de Occident (democraţie, libertate de exprimare, justiţie etc.) le mai sînt blocate de ambasadele occidentale. Dar atacurile la valorile româneşti – aşa cum sînt cele prezente în Muzeul Naţional al Ţăranului Român (cît mai … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Ierarhia valorilor

Pregătindu-ne să întâmpinăm praznicul Naşterii Domnului, eveniment mai presus de fire care a deschis calea mântuirii noastre, ne vedem confruntaţi şi cu problema permanentei tensiuni dintre veac şi eternitate. Dintre valorile imuabile ale credinţei şi cele ale spiritului timpului. E posibilă negarea acestuia din urmă şi refugiul în solitudinea unei apropieri de Dumnezeu, lăsând deoparte … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost