O lege antiromânească şi totodată antisemită

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare. Prin legea aceasta nu luptă nimeni cu antisemitismul inexistent la meridian românesc (după cum o arată şi şeful comunităţii evreieşti, deputatul Aurel Vainer, şi fostul … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


„Avem datoria de a recupera personalităţile excepţionale ale istoriei noastre, chiar dacă au fost în Mişcarea Legionară”

Scrisoare adresată Preşedintelui Klaus Iohannis pe tema legii antiromâneşti Facem publică pe această cale, în premieră, o scrisoare adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României, în data de 4 iulie 2015. În ea se aduc o serie de argumente împotriva promulgării Legii 217/2015. Menţionăm că avem confirmarea citirii acestui text de către mai mulţi consilieri prezidenţiali. … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Noua inchiziţie

Așa-numita „lege antilegionară”, prevalîndu-se de anumite excese conjuncturale (și desigur reprobabile) ale defunctului legionarism, creează cadrul inchizitorial pentru discreditarea publică „la pachet” a unor valori intelectuale și duhovnicești care legitimează cultural-artistic și moral-spiritual secolul XX românesc (dincolo de orice asociere – reală sau închipuită – cu o ideologie politică sau alta). Un secol XX românesc … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Pr. Ciprian-Ioan Staicu: „Mărturisiţi-i pe sfinţii închisorilor!”

Scrisoare deschisă către toţi românii În ultimii ani tot mai mulți români au auzit de jertfa mărturisitorilor din închisorile comuniste. O mare parte dintre ei – printre care și subsemnatul – au avut parte și de bucuria de a primi binecuvântarea, sfatul și rugăciunea Cuviosului Justin Pârvu Mărturisitorul sau a Cuviosului Arsenie Papacioc. Întâlnirea cu … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O lecţie: Cardurile de sănătate ale asiguraţilor la Casa OPSNAJ

După scandalul distribuirii cardurilor de sănătate către asiguraţii Caselor Judeţene, distribuire care s-a făcut până la urmă prin Poştă, revin cu informaţii referitoare la modul în care medicii şi Casa OPSNAJ au ştiut să rezolve această problemă, eficient, ieftin şi fără zarvă. În sept. 2014 am scris un articol, publicat şi în „Viaţa medicală” (vezi … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Dezbatere pe B1 Tv despre „legea antilegionară”

Mîine, 31 Iulie, de la ora 22.00, pe B1 TV, emisiunea „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin, va fi dedicată Legii 217/ 2015, care interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Acestei legi i s-a tot spus „legea antilegionară”, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Comisarii pentru „legea memoriei” au început vînătoarea de fascişti. Cu Vulcănescu şi Crainic

Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR), a început „vînătoarea de fascişti”, pe baza Legii 217/2015, abia publicată în Monitorul Oficial. Legea cu pricina, vă reamintesc, interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Biserica, între ciocan şi nicovală

Saptamina trecuta am scris despre copii ca victime ale revolutiei sexuale. Astazi scriem despre o alta victima: Biserica. A trecut doar o luna de la dezinstitutionalizarea familiei in America pe 26 iunie, iar evenimentele care s-au petrecut de atunci incoace puncteaza noua tinta a miscarii homosexuale – Biserica. Consecintele deciziei Tribunalului Suprem SUA sunt multe … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


În jurul „legii memoriei“

Pe data de 24 iulie a.c. a avut loc la Cercul Militar Național masa rotundă intitulată Extremism, antisemitism, naţionalism – pericolele contemporane ale Europei, organizată de „New Strategy Center“ în colaborare cu Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, având ca parteneri media revista „Foreign Policy“ România şi Adevărul Holding[1]. „New Strategy Center“, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


„De ce a trebuit ca România să interzică negarea Holocaustului de două ori”

Vă invit să citiţi articolul „Why Romania had to ban Holocaust denial twice” , de Adam Taylor (Washington Post), de unde reiese limpede, pentru cei care se mai îndoiau, cine sînt devăraţii autori ai legii antiromâneşti şi antidemocratice pe care abia a promulgat-o tovarăşul Klaus Iohannis. Neamţul, tot neamţ, cu musca holocaustului pe căciulă, e de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost