Revista Rost

O revistă pentru resurecţia naţională şi creştină

Revista Rost, fondată în decembrie 2002, a fost creată iniţial ca principalul canal de comunicare al Asociaţiei omonime, organizaţie care îşi propune să contribuie la educarea tinerei generaţii potrivit valorilor şi principiilor creştine şi naţionale.

Nucleul redacţional s-a format în jurul jurnalistului Claudiu Târziu, directorul ei fondator, şi a scriitorului Răzvan Codrescu, întâi senior-editor şi mai tîrziu redactor-şef al revistei.

Cu timpul, Rost a căpătat o respiraţie mult mai largă decât aceea a unei publicaţii de ONG, a ambiţionat să ofere o viziune proprie asupra lumii şi a vieţii şi a devenit o revistă-reper pentru stilul de viaţă tradiţional. Iar gruparea din jurul său, alcătuită din persoane cu formaţii, preocupări, vîrste, profesii şi opinii politice diverse, condeieri sau altfel de susţinători, a crescut an de an, depăşind la un moment dat numărul membrilor Asociaţiei. Aşa a fost posibilă abordarea multi şi interdisciplinară a marilor teme de dezbatere.

Pentru a înţelege amploarea şi importanţa acestei lucrări, vă invităm să citiţi mai jos opiniile unor personalităţi publice despre Rost şi lista de colaboratori ai revistei (pînă la numărul 100, urmînd ca aceasta să fie actualizată curînd).

De altfel, însuşi numele revistei obliga la o asemenea lucrare, întrucât închide în el un întreg ideal paideic (în genul lui Noica).

“În latină, rostrum însemna «deschizătură», «cioc», «plisc», «bot». Mai târziu, în latina populară, a început să însemne şi «gură» în general (inclusiv gură omenească). În româna veche, sub forma rost, a fost moştenit cu acest din urmă sens (n-avea rost ca să grăiască; a lăsat cu rost de moarte etc.), păstrat astăzi doar în câteva expresii de largă răspândire (a învăţa pe de rost, a lua la rost) şi stând la baza verbului a rosti («a spune din gură, cu voce tare; a formula un gând»). Pe această linie semantică au mai apărut derivatele rostire, rostitor etc. Poate şi sub influenţa grecescului logos, care înseamnă deopotrivă «cuvânt», «raţiune», «ştiinţă», dar şi «vorbire», «gură», «exprimare», rost a evoluat şi el spre înţelesul de «raţiune», «sens», «tâlc», «noimă», «scop», cu care se foloseşte astăzi în mod curent (a avea sau a nu avea rost, a da de – sau a găsi – rostul unui lucru, a pune rost – adică ordine – în lucruri, a-şi face un rost pe lume sau în viaţă etc.). Pe această linie semantică a apărut verbul a rostui («a da sens», «a pune în ordine”), cu derivatele rostuire, rostuitor etc. Evoluţia cuvântului a fost, aşadar, în direcţia spiritualizării înţelesului său. C. Noica era de părere că traducerea cea mai bună a începutului Evangheliei după Ioan («La început a fost Cuvântul…») ar fi, în româneşte, «La început a fost Rostirea…», pentru că rostul sau rostirea stau cel mai aproape de bogăţia de sensuri a cuvântului grecesc din original: logos.

Creat prin Rostirea (Cuvântul, Verbul) divină, omul este el însuşi, spre deosebire de toate celelalte fiinţe din lumea văzută, făptură rostitoare (înzestrată cu grai, cu vorbire, deci şi cu gândire), dar şi rostuitoare (care poate înţelege ordinea şi poate face ordine ea însăşi, care are sens superior şi poate să dea sens lucrurilor). Omul are un rost dat de Dumnezeu, dar uneori caută să-şi facă singur alt rost, după mintea lui. În orice caz, starea cea mai rea a omului este aceea de a-şi pierde rostul (orice rost), de a nu mai avea rost, de a fi fără rost pe lume. Iar cel mai mare serviciu care poate fi făcut omului (individual sau comunitar) este de a-i ajuta să-şi (re)găsească rostul. Revista Rost îşi propune tocmai acest obiectiv la nivelul lumii româneşti, care în comunism şi-a pierdut rostul (rosturile) şi care trebuie să se regăsească pe sine, în primul rând prin recursul la tradiţie.”

Aşadar, românul îşi poate regăsi menirea şi se poate restaura ca persoană reînvăţînd credinţa şi totodată exorcizând răul politic. Iar Rost era o călăuză pe acest drum.

De aceea, Rost a fost un caz special în peisajul publicaţiilor creştine de la noi. Fără a fi o publicaţie strict religioasă, aplica realităţii o grilă de lectură creştin-ortodoxă şi avea un discurs cultural şi politic fundamentat religios.

În septembrie 2011, Rost şi-a îmbunătăţit semnificativ formulă editorială şi condiţiile grafice şi tipografice, apărînd în 80 de pagini color, broşate, cu copertă cartonată şi plastifiată mată. Drept care era de aşteptat un reviriment al revistei. Din păcare, după trei ani de criză economică şi alţi cîţiva de criză a presei tipărite, Rost a fost nevoită să-şi înceteze apariţia în septembrie 2012, din pricini financiare.

În aproape zece ani şi 112 numere, Rost a lăsat în urma sa o solidă cronică a vieţii româneşti de la începutul celui de-al treilea mileniu, din perspectivă naţionalistă şi creştină, şi deopotrivă un consistent îndreptar de viaţă naţională şi ortodoxă.

De pe acest site veţi putea descărca în curînd toate numerele revistei în format PDF.

Gruparea Rost merge mai departe cu această platformă online.

***

Pentru a consulta numerele revistei Rost disponibile în format PDF, faceți click pe coperta numărului dorit.

Nr 111, iulie 2012

Nr 110, iunie 2012

Nr 109, mai 2012

Nr 108, aprilie 2012

Nr 107, martie 2012

Nr 106, februarie 2012

Nr 104-105, decembrie 2011-ianuarie 2012

Nr 103, noiembrie 2011

Nr 102, octombrie 2011

Nr 101, septembrie 2011

***

O seamă de personalităţi vorbesc despre Rost

La numărul 100 al revistei, am întrebat o serie de slujitori ai revistei şi de personalităţi ale vieţii publice ce înseamnă Rost pentru ei. Iată răspunsurile lor.

Locul cîştigat

În noiembrie 2002, porneam, alături de prietenii mei, proiectul Rost, cu un număr pilot închinat lui Petre Ţuţea. Ce s-a schimbat de atunci? Multe şi nimic, în acelaşi timp. Nimic, pentru că noi, deşi considerabil mai bătrâni, am rămas aceiaşi – ancoraţi în idealurile începuturilor. Iar acestea sunt dincolo, în timp, de anul de debut al revistei, căci atunci când am purces la acest proiect fiecare dintre noi avea o anumită experienţă în domeniu, iar unii chiar mai editasem publicaţii cu apariţie periodică, consacrate aceloraşi idei.

Multe, pentru că, spre deosebire de publicaţiile juvenile de care vorbeam, Rost reprezintă, mai ales acum, după opt ani şi jumătate, un proiect matur, o chintesenţă o ideilor şi simţămintelor noastre din trecut, la rândul lor reevaluate şi trecute prin sita anilor şi a experienţelor pe care aceştia le-au adus.

Multe, şi pentru că societatea s-a schimbat, aşa cum şi noi ne-am schimbat, modelaţi, în parte, de ea. Avem însă orgoliul să credem că şi noi, la rândul nostru, am modelat, într-o anumită măsură, prin revistă şi prin activitatea noastră, un mic segment al societăţii.

Revista şi-ar câştigat un loc important în panoplia publicaţiilor de Dreapta apărute după 1989 în România. Cu ajutorul lui Dumnezeu, numărul 100 al Rost va fi doar o treaptă bine aşezată a urcuşului la care, cu toţii, din toată inima, ne-am angajat. O treaptă urmată de multe altele.

Prof. drd. Mihail Albişteanu, publicist, vicepreşedinte al Asociaţiei „Rost”

O revistă nonconformistă

Revista Rost a ajuns la numărul 100. Mărturisesc că, în toamna lui 2002, atunci când un grup de tineri entuziaşti au pus bazele acestei nonconformiste reviste şi au cerut părintelui Gheorghe Calciu sfaturi şi binecuvântare pentru începutul de drum, m-am cam îndoit de realizarea proiectului lor temerar şi, mai cu seamă, m-am îndoit că revista proiectată va avea o viaţă atât de lungă. Cu tot scepticismul meu iniţial, am mizat totuşi pe „nebunia lor donquijotească” şi astăzi mă felicit pentru acest lucru, deoarece nu ne-au dezamăgit. Mai curând cred că unii dintre noi i-am dezamăgit pe ei, neacordându-le, atunci când ar fi avut nevoie, ajutorul nostru.

Înţelegând din capul locului că Dreapta are, deocamdată, puţine şanse să se impună pe tărâm politic, s-au hotărât, încă de la început, să acţioneze, pentru (re)crearea ei, pe tărâm spiritual şi cultural. În acest sens s-au străduit să rostuiască lumea românească pe vechile ei făgaşe de dezvoltare normală de pe care a fost scoasă de cei aproape 50 de ani de comunism, încercând să-i refacă legăturile brutal întrerupte cu tradiţia, cu transcendenţa şi, nu în cele din urmă, cu Dumnezeu. În cele o sută de numere publicate până acum, ei au reuşit să restituie românilor o parte dintre personalităţile-reper ale culturii naţionale, punând la îndemâna mai ales a tinerilor adevărate modele de viaţă.

Urez revistei Rost o cât mai îndelungată şi „incomodă” activitate în peisajul tern şi political correctness al publicisticei româneşti.

Demonstene Andronescu, scriitor, publicist şi fost deţinut politic

Nedespărţiţi de adevăr

Primul sentiment pe care îl trăieşti chiar înainte de a te introduce în conţinutul revistei, e însăşi titlul ei fericit, Rost, care se tâlcuieşte: scop, menire, misiune. El se adresează spiritului şi apoi minţii, smulgându-te din mrejele banalităţilor cotidiene. Conţinutul ei, viguros în slujba adevărului şi a celor ce îl caută, îl găseşti cu prisosinţă, dovedind un zel deosebit. El încălzeşte sufletul cititorului până la pasiune şi evlavie.

Îndrăzneala slujitorilor reviste Rost, sârguinţa şi prestarea unei munci grele, care de multe ori depăşeşte puterile omului, nu-i poate abate de la grandioasa şi eroica lor hotărâre de a prezenta adevărul, mutilat şi ascuns de către cei vinovaţi de dezastrul moral şi material în care au târât ţara.

Cunoaşterea adevărului şi împlinirea voii lui Dumnezeu eliberează omul din patimi şi din orice robie. Cunoaştem noi adevărul creştin şi adevărul despre evenimentele social-politice şi istorice de la noi, de la Marea Unire şi până azi? Nu-l cunoaştem. Ştim doar o istorie deformată, adaptată să slujească tezele şi scopurile celor ce au dominat şi domină viaţa românească. Azi, mai mult ca oricând, oameni de rea credinţă, cu o îndârjire fanatică, se străduiesc să ascundă adevărul şi să-i deruteze pe cei ce îl caută. Această tactică de adormire a conştiinţelor româneşti a căpătat dimensiuni tulburătoare.

L-am cunoscut pe Claudiu Târziu de timpuriu, de pe când îşi căuta un “rost” în viaţă. Ardea în sufletul lui voinţa de a înfăptui şi a sluji binelui aproapelui ca o chemare, ca un îndemn. Nu i-a fost uşor. România nu mai are istorie. Valorile româneşti au fost decimate în temniţe, în lunga şi tenebroasa “guvernare” comunistă. Dar pe Claudiu Târziu nu l-a descurajat. El a cercetat şi a aflat că foştii deţinuţi politici sunt “o citadelă a neamului”, ei sunt adevărul, istoria subterană, izvorul de viaţă căutat, şi nu s-a mai despărţit de ei. A cercetat faptele lor pretutindeni: din munţi, de pe câmpul de luptă al tranşeelor, din lagăre, din temniţe, din adâncul minelor de plumb, din bejenie şi, găsindu-şi puteri de muncă în jertfa lor, a căutat să scoată la lumină martirajul lor, mucenicia neamului şi adevărul.

Sângele celor ucişi strigă din pământ, nu pentru răzbunare, ci pentru dreptate în faţa lui Dumnezeu şi a noilor generaţii.

Fie ca munca slujitorilor revistei Rost să nu fie zadarnică! Dumnezeu să le oţelească inima şi să le lumineze drumul.

Petru C. Baciu, veteran de război şi fost deţinut politic

Recuperarea memoriei traumatizante a experienţei totalitare

Trebuie să recunosc, pentru mine revista Rost fiinţează din 2005, mai precis, de la sfârşitul anului, când redacţia a decis să ne dea un număr dedicat scriitorului Paul Goma. De atunci, o citesc constant şi chiar public texte din când în când. Interesul meu major – recuperarea memoriei traumatizate şi traumatizante a experienţei totalitare – este foarte bine slujit de revista Rost, din acest punct de vedere, singulară în peisajul publicistic românesc. Lucru pentru care mulţumesc întregii echipe, cu precădere lui Claudiu Târziu.

Vă doresc, în continuare, echilibru, tenacitate şi râvnă în scoaterea la lumină a vocilor ţinute zeci de ani în surdină, a acelor conştiinţe înalte pe care puternicii zilelor noastre le consideră neînsemnate, tocmai pentru că rostesc adevăruri incomode.

Mulţi ani şi multe apariţii editoriale de acum înainte! Hristos a înviat!

Dr. Flori Bălănescu, cercetător principal III, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, reprezentantă editorială a lui Paul Goma în România

Privilegiul excelenţei

Ajuns la numărul 100, Rost a beneficiat din start, în anul de graţie 2002, de un privilegiu propriu unui număr limitat de publicaţii. Revista a debutat, s-a afirmat şi se menţine – un lucru evident de la un număr la altul! – în Zodia Excelenţei… Ce anume a determinat aceasta? Nu-i lesne de sintetizat, dimpotrivă; deşi aşa trebuia să fie şi este: Un program ambiţios şi clar, viguros naţional, cu excluderea oricăror ambiguităţi aşa-zise teoretice ori de interpretare; eforturile peste măsură ale harnicului colectiv de redacţie, la timona căruia s-au impus, incontestabil, D-nii Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu; Rost a ştiut să adune şi să valorifice contribuţiile unor nume prestigioase, după cum, la fel de bine, consacrate unor nume de maximă strălucire ale istoriei şi civilizaţiei naţionale dispersate în temeinice şi minunate numere speciale privindu-i, înainte de orice, pe acei pe care ne place să-i bănuim „egali între egali”, mai precis – M. Eminescu şi N. Iorga, Mircea Eliade şi Simion Mehedinţi, N. Paulescu şi Mircea Vulcănescu, Octavian Goga şi Nae Ionescu, Nichifor Crainic şi Dumitru Stăniloae, Părintele Calciu Dumitreasa şi Marcel Petrişor şi mulţi dintre contemporanii lor, colegi de suferinţă în temniţele comuniste sau, după 1989, în recâştigarea „paradisului pierdut”, imposibil de realizat într-un post-comunism oribil aşezat şi ghidat; nu sunt de neglijat, la sfârşit dar nu în cele din urmă, condiţiile grafice deosebite ale revistei şi faptul că membrii redacţiei se întâlnesc periodic cu cititorii şi colaboratorii în cele mai diverse localităţi din ţară, dezbaterile fiind concentrate temelor majore ale Civilizaţiei şi Dreptei naţionale, trecute ori actuale.

Subsemnatul, din neferice, nu mă număr printre colaboratorii statornici ai Rost, mai degrabă printre cei ocazionali, dar, oricum, printre cititorii lui fideli. Netăgăduit, acesta este un semn, cel mai bun, consider eu, de preţuire aparte, motiv pentru care îmi îngădui ca, acum, la moment de bilanţ, să-mi exprim încrederea deplină în destinul… Rost-ului (dacă nu cumva este un pleonasm!), căruia îi doresc noi şi remarcabile reuşite, sub toate aspectele. Deopotrivă întregului Colegiu redacţional. Iată de ce închei cu această străveche şi plină de sens urare: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Prof. Univ. Dr. Gh. Buzatu, directorul Centrului de Studii şi Civilizaţie Europeană – Iaşi, al Academiei Române, Membru corespondent al Academiei Române

O misiune, un destin

Revista Rost reprezintă în publicistica românească actuală mai mult decât un reper moral şi cultural, menit să focalizeze atenţia şi interesul cititorului asupra valorilor fireşti, autentice ale vieţii româneşti. Rost înseamnă, înainte de toate, o misiune, un destin. Este o misiune grea, conştient asumată. Aceea de a propăvădui întru desţelenirea conştiinţei româneşti, anchilozată, mutilată după jumătate de veac de comunism, rătăcită şi sterilizată după alte două decenii de „democraţie originală”. O astfel de atitudine poate fi etichetată – cu sarcasmul şi suficienţa carteziană proprii adepţilor politicii corecte – drept anacronică, dar mai ales, păguboasă în raport cu tendinţele vremii. Şi totuşi Rost a ales să mărturisească temerar împotriva mondialismului, consumismului, ecumenismului, multiculturalismului şi a altor isme prin care vine sminteala în lume. A ales să rostească adevărul dreptei credinţe naţionale şi creştine împotriva tuturor ereziilor, mai vechi şi mai noi, fiindcă are a-şi împlini destinul. Acela de a răscoli şi a rostui neîncetat adâncimile, încă nebănuite şi pe deplin revelate, ale ethosului românesc.

Dr. Corneliu Ciucanu, cercetător ştiinţific la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române –Filiala Iaşi

Fără ROST, am fi mai săraci

La ceas aniversar, realizez, după o scurtă privire retrospectivă, că, fără această minunată revistă, ultimul deceniu românesc ar fi fost unul mult prea sărac. Ca unul care m-am ocupat îndeaproape de evoluţia mentalităţii est-europene post-comuniste, ţin să afirm cu toată tăria că Rost, pe lângă faptul că excelează la capitolul profesionalism, este o revistă scrisă de oameni pentru care credinţa şi cinstea sufletească sunt valori de netăgăduit. O revistă fără corespondent în spaţiul est-european post-comunist. Evocarea valorilor autentice ale neamului românesc ori analiza plină de limpezime a prezentului se constituie într-o adevărată ordine de zi pentru Rost, făcând din revistă o busolă mai mult decât necesară astăzi. Felicitări domnului Claudiu Târziu, domnului Răzvan Codrescu, ca şi întregii echipe redacţionale Rost.

Gheorghiţă Ciocioi, redactor Editura „Sophia” şi revista „Lumea credinţei”

Problemele Dreptei creştine, puse în termeni actuali

Prin revista Rost, prietenul Claudiu Târziu, jurnalist cu experienţă şi har, a reuşit să iasă, cu o bună respiraţie culturală, din fundăturile sterile ale presei neolegionare, pe calea deschisă – treptat şi mai bătrîneşte – de “Punctele cardinale” de la Sibiu. Priceput să-şi atragă colaboratori valoroşi (chiar dacă nu întotdeauna şi egal de fideli), are meritul de a fi repus problemele Dreptei creştine în termeni actuali şi de a fi oferit generaţiei mai noi o galerie de figuri de dreapta unică în presa românească postcomunistă. Revista a fost destul de bine susţinută de Asociaţia omonimă, care s-a implicat în multe acţiuni civice şi culturale, dintre care cred că o menţiune aparte se cuvine expoziţiei itinerante “Pe drumul Învierii”, dedicate martirilor Crucii din temniţele comuniste. Îi doresc revistei Rost, căreia m-am bucurat să-i pot fi părtaş de-a lungul vremii, să nu-şi piardă buna încăpăţînare, cel puţin pînă la numărul… 200. Dacă se poate, colaborînd cu alte tentative responsabile de dreapta, iar nu în concurenţă cu ele. Mai ales dacă numitorul lor comun este cu adevărat Hristos, Rostul/Logos-ul lui Dumnezeu, despre Care am încredinţarea că nimic nu-I este mai pe plac decît pacea între fraţi (“Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!”). Rost-ulse cade să rămînă un exemplu de comunicare şi cuminecare deopotrivă, în duhul tradiţiei, dar şi cu sensibilitatea actualităţii, căci numai aceasta poate fi formula Tradiţiei vii şi creatoare, precum şi a acelui naţionalism critic pe care revista l-a ambiţionat încă de la începuturile ei (şi care mi se pare că se regăseşte, destul de bine ilustrat, şi în volumul antologic colectiv În căutarea Rostului pierdut. 20 de călăuze în cultura naţională, căruia îi doresc o cît mai grabnică reeditare cu adaosuri, mai ales spre folosul celor mai tineri, care n-au fost cu revista pe întregul traseu al primei sute de numere). Iar dacă este loc de un sfat, aş sugera o mai bună racordare a grupării Rost la alte grupări şi încercări de dreapta din Europa, chiar dacă nici o dreaptă naţională nu se poate suprapune alteia, ci fiecare îşi păstrează, dacă este autentică, specificul ei ireductibil, dictat de realităţile generatoare şi contingente. E însă nevoie de coagulare, în măsura în care se poate, atît în plan intern, cît şi în plan extern, ca să poată fi înfruntat cu şanse reale uriaşul front dizolvant al stîngii – nu neapărat la nivel politic, ci mai ales la nivel mental şi comportamental. Proba de unitate şi rectitudine principială e de dorit să premeargă oricărui posibil demers politic şi să prevaleze asupra oricărui rigorism ideologic. Dacă nu devine mai întîi un pariu existenţial, Dreapta nu va redeveni niciodată un pariu politic credibil şi viabil. Şi îmi place să cred că Rostul se întemeiază cu discernămînt pe acest adevăr crucial.

Răzvan Codrescu, scriitor, director al Editurii “Christiana”

Tribună şi şcoală a tinerei gândiri de dreapta româneşti

Continuatoare a direcţiei de recuperare a “gândirii arestate”, iniţiate acum două decenii şi ceva de “Puncte Cardinale”, revista ROST şi-a câştigat un profil bine definit şi o identitate inconfundabilă în peisajul presei româneşti. Incomodă, dar bine aşezată în formulele-i eseistic-jurnalistice, conservatoare prin opţiune, dar modernă în prezentare şi mereu atentă la noutăţile din sferele sale de interes, revista Rost este o tribună şi o şcoală a tinerei gândiri de dreapta româneşti, desfăşurată în întregul spectru cultural, istoric, moral-politic şi religios al acestui concept.

Dr. Elena Dulgheru, scriitoare, jurnalistă şi critic de film

Farmecul discret al gherilelor culturale

Revista Rost s-a trezit, cu timpul, pe potecile înguste ale gherilei, cu tot ce înseamnă un asemenea demers: foaie de cort, arme scurte, amnare, tuci şi Biblie. Intelectualii Bisericii, spre care ierarhia se uită chiorâş din obişnuinţă, şi-au făcut o mică armată, ilegală, ies la drumul mare şi împart la lume ciuturi cu rost şi adevăr.

În răspărul piticilor de grădină ce-şi pun cenuşă-n cap şi nu pot gândi decât in linie, revista Rost se încăpăţânează să-l recite şi altfel pe Dosoftei, însă pentru libertăţile pe care şi le ia fără blagoslovenie politică este taxată periodic prin imbecile demascări publice, interdicţii la vernisaje cu destine de martiri şi cartonaşe roşii prin pangarele BOR.

Ne bucurăm, deci, de această gură de aer proaspăt, de abordarea limpede, deloc nazalizată, de numele mari ce le impune în conştiinţa unei lumi în derivă, de românismul aşezat, neînrolat, al revistei. Redacţia nu face nici unei mitre temenele, ci doar file de acatist către mărturisitorii neamului. Îi place să joace în nocturnă, când aerul e mai calm şi umbra se împarte în patru, de nu mai ştii pe cine să dai vina. Discreţia, iată atuul unei cărticele lunare de galben pal care, paradoxal, rezistă de atâţia ani în demenţa coloristică a noului babilon dâmboviţean.

La cât mai multe numere, căci ce mai e suta în ziua de azi?!

Laurenţiu Dumitru,teolog, scriitor şi editor coordonator al revistei „OrthoGraffiti”

Calea cea bună

Rost e o publicaţie care şi-a găsit, încă de la primul număr, rostul în peisajul revuistic românesc şi nu pot decât să mă bucur că ea a rezistat cu brio economiei de piaţă, impunându-se prin tematică şi calitatea colaboratorilor, prin actul recuperator şi curajul de a spune lucrurilor pe nume, obligându-te astfel la reflecţie. Chiar dacă nu totdeauna am avut la îndemână exemplarele apărute, faptul că ele s-au adunat lună de lună, an de an, alcătuind o impresionantă bibliotecă despre personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg, nu poate decât să-mi confirme convingerea că ea va dăinui şi că ne va oferi în continuare subiecte la fel de incitante. Izvor de spiritualitate, tezaur indispensabil bunei cunoaşteri a fibrei fiinţei noastre naţionale, îndrumar prin cultura românească şi cea universală, Rost-ul acoperă un gol resimţit în anii de tristă amintire şi propune un nou mod de a privi realitatea, un dialog permanent cititor – redacţie, un model de civilitate şi atitudine creştină. Dumnezeu să o ocrotească, pentru a putea citi şi următoarele 100 de numere! Felicitări şi tot înainte! Sunteţi pe drumul drept şi bun!

Cornel Galben, scriitor, directorul Editurii „Corgal Press”

Revista Rost a devenit o parte a rostului meu

Dacă după rostul personal încă mai umblu, revista Rost am găsit-o încă înainte de a se naşte, în acele vremuri de prin 2002, pe când Claudiu şi echipa erau „însărcinaţi” cu ea. De fapt, tot atunci l-am cunoscut şi pe tânărul luptător, entuziast, energetic şi perseverent, Târziu. În paralel cu ei – sunt unii ani dedicaţi unui tip de proiecte – încercam, cu o altă echipă, probabil mai puţin entuziastă, să construim tot un lunar de cultură şi atitudine, România 21. Am spus probabil, pentru că, dacă Rost-ul a ajuns la nr. 100, România 21 a decedat destul de repede.

Intrarea în echipa Rost – în felul acesta, revista devenind, fără ca eu să mă gândesc, o parte a rostului personal – s-a făcut prin 2003 şi, chiar dacă a existat o întrerupere în planul prezenţei efective în paginile ei, prezenţa mea sufletească a fost una permanentă.

Ce-aş mai putea spune altceva, mai de substanţă şi mai fierbinte, mai plin de speranţă şi de putere, mai raţional şi mai poetic, decât ceea ce deja am spus mai sus? Revista Rost a devenit o parte a rostului personal, care mi-aş dori ca odată să ajungă să fie scris şi el cu R mare.

Iar în ceea ce priveşte viitorul ei, nu pot decât să doresc ca el să fie şi lung şi luminos – în sensul de luminător pentru cei care o citesc, dar şi pentru cei care o fac. Dar mai precis despre cât şi cum nu ştie decât Cel care, sper, a inspirat această echipă şi această revistă, Dumnezeu. Aşa că, dacă va veni cândva şi un moment mai trist al sfârşitului, să-l celebrăm cu gândul la ceea ce a rămas în urmă şi mai ales la ceea ce – mai mult ca sigur – aşteaptă Domnul nostru şi Dumnezeul nostru de la noi.

La mulţi, rostnici ani!

Paul Ghiţiu, scriitor, senior editor al Rost

Rost îşi continuă misiunea

După 100 de numere, observ cu multă bucurie şi mulţumire sufletească că Rost nu s-a abătut o iotă de la rolul ei şi că îşi continuă, cu aceeaşi îndrăzneală şi acurateţe, misiunea apologetică, profund spirituală şi autentic culturală.

Apreciez în mod deosebit seriozitatea, competenţa, realismul, hărnicia şi dăruirea colectivului redaţional, pe care ţin să-l felicit pentru tot efortul depus, cu timp şi fără timp, rugându-mă ca Bunul Dumnezeu să-i facă parte, în continuare, de succes, spor în lucrarea cea bună şi multe împliniri duhovniceşti.

Le doresc revistei Rost şi directorului ei, Claudiu Târziu, să aibă parte de viaţă cât mai lungă, cu mult folos sufletesc şi cu mulţi cititori!

Drd. Stelian Gomboş, teolog, publicist

O revistă care se rosteşte în grai ortodox

Numele inspirat al acestei reviste m-a dus mereu cu gândul la una din cărţile lui Constantin Noica, „Cuvânt împreună despre rostirea românească”, pe care am citit-o în chiar anul primei apariţii (1987, Ed. Eminescu). La vremea aceea, se ştie, evenimentele editoriale majore erau o raritate, iar apariţia ei m-a fascinat efectiv. Au trecut ceva ani de atunci… Au trecut, iată, câţiva ani buni şi de la apariţia numărului „pilot” al revistei Rost, care mi-a fost adus la biserică, aşa cum mi-au fost aduse mereu şi celelalte. Am constatat de la început, şi pot confirma acum, că paginile ei concentrează o frumoasă şi echilibrată „împreună rostire”, în grai ortodox şi românesc, în dublu înţeles: pe de o parte, a minunatului colectiv redacţional, pe de alta, a personalităţilor despre care s-a scris şi care „grăiesc” mai ales prin pilda vieţii lor. Revista mi-a oferit mereu bucuria de a vedea cât de mult preţuiesc ostenitorii ei Ortodoxia românească şi pe slujitorii care s-au evidenţiat într-un fel sau altul, fie că este vorba de teologi consacraţi (Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, Teodor M. Popescu, Constantin Galeriu), fie de mari duhovnici (Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Teofil Părăian, Constantin Voicescu), fie de personalităţi laice ortodoxe, multă vreme pe nedrept extrem de puţin cunoscute (N. Paulescu, Petre Ţuţea, V. Băncilă, Nae Ionescu, M. Vulcănescu, E. Bernea, S. Mehedinţi ş.a.).

Chiar dacă nu am împărtăşit întotdeauna anumite idei şi accente presărate în paginile revistei (cum, bineînţeles, nici cu ideile mele nu trebuie să fie toată lumea de acord!), rămân îndatorat ostenitorilor ei mai ales pentru amănuntele bio-bibliografice legate de această din urmă grupare, întrucât ele mi-au folosit în mare măsură la redactarea unei prelegeri a cursului de Catehetică pentru doctoranzi, intitulată „Pedagogi laici în sprijinul catehezei ortodoxe”. Dacă se cunoaşte bine, în general, contribuţia catehetică a teologilor, a pedagogilor laici a fost efectiv ignorată, mai ales în perioada de tristă amintire. Iar contribuţia lor a fost (şi rămâne) de mare consistenţă, aşa cum consistentă este şi a intelectualilor laici creştini ortodocşi de astăzi, dintre care unii scriu cu dăruire şi reală conştiinţă misionară şi în paginile revistei Rost.

Pr. Prof. Vasile Gordon, Biserica „Sf. Ilie-Gorgani” din Bucureşti

Tinerii care au sunat re-deşteptarea

La una dintre mult doritele sale vizite la Montreal [adevărată zi de sărbătoare pentru întreaga comunitate românească, dar mai ales pentru noi cei câţiva legaţi de acelaşi ideal, de aceeaşi credinţă, de amintiri, doruri, evenimente şi atitudini, ca să nu zic lupte, atât din trecut, când am simţit din plin „binefacerile” gulagului, cât şi din lunga viaţă de exilaţi sau deportaţi politic trăită în afara graniţelor], Părintele Calciu ne-a vorbit cu patos, ca de fiecare dată când era în cauză tineretul, pentru care şi la care avea întotdeauna deschise porţile inimii, despre câţiva tineri ortodocşi extraordinari ce vor scoate o revistă menită să pună în evidenţă mediul istoric şi social în care au apărut mari personalităţi culturale, bisericeşti şi politice care fac onoare ţării, victime ale celor trei dictaturi şi a ocultelor.

Era vorba despre revista Rost, care ne prezenta o nouă elită călită în cruciada anti-ateistă, personalităţi bisericeşti şi intelectuale sau oameni de rând care, cu vorba, cu scrisul sau cu arma în mână, au apărat Crucea şi Neamul până la sacrificiul suprem. Ei erau cei mai redutabili duşmani ai forţelor iadului. Ei sunt mărturisitorii care au pătimit pentru Hristos. Ei sunt sfinţii închisorilor.

Revista şi Asociaţia Rost îşi dedică activitatea recunoaşterii şi cinstirii martirajului lor.

Rost onorează supravieţuitorii gulagului roşu, martori nedoriţi, care, aşa cum spunea Petre Ţuţea, mulţumesc Domnului că le-a oferit onoarea să sufere pentru neamul lor. Cu modestie şi demnitate, ei ne vorbesc de căderile, ca şi de ridicările lor supraomeneşti, iar suferinţele lor impresionante ne învaţă că trebuie să iertăm, dar în acelaşi timp şi că nu avem voie să uităm.

La vremea când aflam de la Părintele Calciu despre ce vrea să facă Rost, ne-a bucurat ochii sufletului numărul-pilot al revistei, care trecea din mână în mână, stârnind uimirea şi admiraţia pentru un tineret pe care îl uitasem atunci când nu-l criticasem, un tineret care ne amintea nouă, bătrânilor, că, la rândul nostru, în tinereţe am avut parte de aceleaşi prejudecăţi.

Tinerii aceştia ne-au dat semnalul de re-deşteptare; aveau nevoie de colaborarea şi îndrumarea don quijoţilor anchilozaţi ai trecutului, de la care să preia ştafeta, pentru a continua lupta.

Era în anul 2002. Au trecut aproape nouă ani de la numărul-pilot la numărul 100, pe parcursul cărora am învăţat să îi apreciem şi să îi cunoaştem pe cei de la Rost.

Echipa de la Rost este mai presus de aprecierile noastre, oricât ar fi de elogioase. Dar îmi iau îndrăzneala de a transmite, în numele bătrânilor supravieţuitori ai gulagului comunist, mulţumirile şi recunoştinţa noastră pentru lucrarea acestei echipe.

Dumnezeu să vă ajute, să vă răsplătească şi să vă lumineze pe aceeaşi cale dreaptă !

Vasile Jaques Iamandi,fost deţinut politic

Dictatul ideologic sub care trăim e mai puţin umilitor

Revista Rost am început s-o citesc în urmă cu patru ani, atras de aura clandestină care îi învăluia numele. E vorba de acel halou de precauţie fricoasă pe care o citeam pe feţele intelectualilor atunci cînd auzeau pronunţîndu-i-se titlul. După cîteva numere mi-am dat seama că aveam de-a face cu un gest de nobleţe privind recuperarea acelor personalităţi româneşti despre care fusesem educat de acasă că nu e bine să vorbesc în public. Gestul acesta de îndrăzneală în spirit era cu atît mai impresionant cu cît se petrecea pe fundalul unei prese timorate, ai cărei protagonişti erau reprezentaţi fie de gazetari fără prestanţă culturală, fie de intelectuali fără tresărire de orgoliu. Nu-l cunoşteam atunci pe Claudiu Târziu şi, dacă ar fi fost să-l judec după bîrfele care circulau pe seama lui, ar fi trebuie să mă feresc de el ca de un personaj dubios pînă în măsuva oaselor. Cînd l-am cunoscut, am trăit senzaţia reîntîlnirii cu un om pe care îl cunoaştem de foarte mult timp, afinităţile pe care ni le-am descoperit ţinînd loc de orice alte declaraţii de conjunctură. E foarte bine că Rost-ul şi Claudiu Târziu există. Cu ei, dictatul ideologic sub care trăim e mai puţin umilitor.

Sorin Lavric, scriitor

Recuperarea trecutului ne arată rostul nostru

Puţinele poezii ale lui Radu Gyr pe care le ştiam înainte de ’89, le învăţasem pe de rost. Numai prezenţa lor scrisă reprezenta în aceea vreme un pericol.

Nume ca Petre Tuţea, Nicolae Paulescu, Valeriu Gafencu, Sandu Tudor, Ernest Bernea, Vasile Lovinescu şi atâţia alţi mari români erau rostite în şoaptă în regimul comunist. Despre mulţi alţi români demni de toată consideraţia nici măcar nu auzisem. Informaţiile despre ei erau păzite cu străşnicie de mai marii vremii. Nu se doreau alte modele în afara celor propuse de regimul comunist. Comuniştii simţeau bine pericolul: să nu cumva să întrezărim adevăratul nostru rost.

În această perioadă de tranziţie, pe care unii o vor veşnică, în care alergăm toată ziua orbiţi doar de un rost material, puţini dintre noi mai avem timp şi voinţă să conştientizăm cât de dependenţi suntem de fapt de aceste modele, de aceste repere morale şi culturale care ne ajută să ne regăsim identitatea, să ne înălţăm puţin, să avem spre ce aspira, să fim mândri că suntem români. Iată de ce avem să mulţumim revistei Rost.

Nicolae Mărgineanu, regizor de film

O publicaţie la superlativ

În peisajul revuistic actual, prin profilul său – revistă de cultură creştină şi politică – Rost este o publicaţie care a devenit de mult referinţă pentru teologi şi literaţi, dar şi pentru tinerii studioşi, care în lucrările lor de licenţă, masterat sau doctorat citează din articolele publicate aici.

Directorul acestei reviste, dl Claudiu Târziu, a reuşit ca prin permanentizarea câtorva rubrici – “Martori ai veacului”, “Repere”, “Interviu”, “Decantări”, “Cealaltă Românie”, “La rost”, “In memoriam” – să-i dea o ţinută academică.

Fiecare număr e centrat pe evocarea unei personalităţi culturale, fie din lumea scriitoricească, fie din cea a teologilor cu har.

Din aceste considerente, orice alte formulări în termeni superlativi la adresa revistei sunt insignifiante, pentru că Rost este o publicaţie ea însăşi la superlativ.

Prof. Dr. Const. Miu, publicist

Un reper de normalitate în publicistica românească

M-am decis foarte greu să scriu despre Rost la acest moment aniversar. Deşi mă număr printre cititorii permanenţi ai revistei, mărturisesc că nu-mi este uşor să aşez pe hârtie gânduri şi impresii despre impactul pe care l-a avut în peisajul publicistic românesc. Există pericolul folosirii unui limbaj de lemn, specific mai ales nouă, slujitorilor altarelor, care mai mult încurcă decât luminează. E foarte greu de surprins şi de descris toate simţămintele pe care le-am trăit personal pe parcursul a opt ani alături de această revistă. În primul rând am descoperit în Rost un izvor de lumină, pentru că am luat contact cu viaţa unor personalităţi excepţionale din istoria culturii şi spiritualităţii româneşti, de regulă ignorate de corifeii societăţii civile şi culturale româneşti şi despre care la momentul apariţiei revistei ştiam foarte puţin sau nimic: Nicolae Paulescu, Sandu Tudor, Nae Ionescu, Valeriu Gafencu, Ernest Bernea, Vasile Voiculescu, Iustin Pârvu, Simion Mehedinţi, Ioan Ianolide, Nicodim Măndiţă, Alexandru Mironescu, Teodor M. Popescu, Gheoghe I. Brătianu, Alexandru Busuioceanu etc.

Într-un recent dialog pe care l-am purtat cu academicianul Răzvan Theodorescu acesta îmi mărturisea că unul dintre atuurile Ortodoxiei este forţa laicatului. Deşi la nivel instituţionalizat şi ierarhic Biserica noastră nu a ştiut să-şi apropie laicatul în vederea unei colaborări fructuoase, au existat totuşi mulţi intelectuali mărturisitori ai Ortodoxiei, care şi-au asumat singuri sarcina, deloc uşoară, de a fi mărturisitori ai Evangheliei în cetate. Directorul revistei Rost, Claudiu Târziu, ne-a demonstrat prin cele 100 de numere ale revistei că putem fi în acelaşi timp buni creştini, buni patrioţi şi adevăraţi mărturisitori ai lui Hristos în viaţa cetăţii, respectându-i pe ceilalţi care sunt pe alte baricade. Prin demersul publicistic al revistei Rost am înţeles că între credinţă şi atitudinea civică nu există contradicţie. Creştinul ortodox nu trebuie să se retragă din viaţa cetăţii pentru a fi un autentic mărturisitor al lui Hristos.

Rost însemnă în acelaşi timp un reper de normalitate şi echilibru în publicistica românească. Am descoperit prin intermediul revistei multe dintre frumuseţile Ortodoxiei, precum şi mireasma marilor duhovnici ai Ortodoxiei (Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Constantin Galeriu, Constantin Voicescu, Adrian Făgeţanu, Ioanichie Bălan, Benedict Ghiuş, Rafail Noica, Roman Braga, Sofian Boghiu, Nicodim Măndiţă etc). De asemenea, Rost a vorbit credibil şi nuanţat despre episoade controversate ale istoriei naţionale, în special privind perioadă interbelică.

Un alt aspect care consider că trebuie evidenţiat este acela al dezbaterilor echilibrate, la zi, a evenimentelor politice şi bisericeşti din societatea românească, care sunt de mare impact pentru destinul nostru politic şi bisericesc. Rost a oferit cititorilor analize serioase şi ziditoare, care, de multe ori, îi preveneau pe cititori de diversiunea şi capcanele în care puteau să cadă prin intermediul unor interpretări greşite. Nu în ultimul rând trebuie să amintim de implicarea Rost în manifestări de popularizare a marilor personalităţi româneşti care au trecut prin temniţile comuniste. Ne gândim aici la expoziţia organizată la nivel naţional: „Pe drumul Învierii”.

Evident că e greu de surprins toate aspectele care au întreţinut spiritul revistei Rost pe durata a o sută de numere. Efortul redacţiei este cu atât mai lăudabil cu cât revista a avut de înfruntat în decursul timpului atât ostilitatea unor corifei ai societăţii civile, cât şi a unor vârfuri din lumea bisericescă.

Conchid: Rost înseamnă o oază de spiritualitate românească, un izvor nesecat de lumină şi frumuseţe duhovnicească şi, în acelaşi timp, un reper de normalitate şi echilibru în peisajul publicistic românesc!

Preot Ion Alexandru Mizgan, Biserica „Sf. Ap. Andrei” din Oradea

În căutarea rostului pierdut al neamului

Revista Rost? Prieteni întru căutarea rostului pierdut al neamului nostru. Refacerea unei identităţi distruse cu metodă nu poate începe fără recuperarea memoriei noastre colective. Demnitatea noastră viitoare nu se poate hrăni decât din reperele demnităţii noastre trecute – aşa cum sunt ele reamintite, număr de număr, în revista Rost. Rezervorul cu personalităţi exemplare ale neamului nostru cuprinde cu certitudine mult mai mult decât o sută de nume, multe care aşteaptă încă să fie descoperite şi cunoscute. Aşadar: mai e “rost” de muncă şi de aici înainte!

Bogdan Munteanu, publicist

Rost este un semn de recunoaştere

Ce-mi place la Rost? Îmi place programul Asociaţiei care a produs revista Rost. Este printre puţinele căreia îi pasă cu adevărat şi implicat de Neam şi de Ţară, într-o vreme când celor mai mulţi aceste conţinuturi scumpe, vitale nouă, li se par desuete şi consideră că a te ocupa de ele este o pierdere de vreme.

Îmi plac protectorii Asociaţiei: cu totul şi cu totul unicii Sfinţi Martiri Brâncoveni. Cu şase martiri lângă tine, ai asigurat şi modelul şi izbânda, dincolo de aparenţele lumeşti.

Îmi place faţa revistei, respectiv coperta. Te atrage, te cheamă. Îţi promite ceva de preţ şi, pe urmă, nu te dezamăgeşte. Propune totdeauna un chip care este oglindire tulburătoare a Chipului. Oameni care ar trebui să binemerite din partea societăţii în mijlocul căreia au lucrat cu totală jertfelnicie. Puse alături, toate, constituie o galerie cu adevărat naţională de portrete tulburătoare, o elită în sensul cel mai înalt şi mai curat al termenului. Şi îmi place că, în privinţa elitei, vederile mele şi ale Rost-ului se întâlnesc. Pentru că sunt cele ale Bisericii.

Îmi plac, în marea lor majoritate, colaboratorii Rost-ului. Au fost atrase, fie şi ocazional, numele cele mai importante ale celor ce lucrează cu condeiul pentru Biserica noastră, asumându-şi cauza ei.

Îmi place faptul că revista explorează şi acolo unde zăcămintele de informaţii sunt relativ reduse. O face în chip recuperator, pentru persoane în legătură cu care fiecare fărâmă de mărturie estre extrem de preţioasă.

Îmi place aerul ei, deodată tineresc şi matur responsabil. Iar tinereţea-i este debordantă, molipsitoare, tonică.

Îmi place că există meserie în construcţia revistei, că nu face rabat de la calitate, chiar dacă lucrează cu o echipă minusculă.

Îmi place combativitatea curajoasă a revistei. Eu nu pot fi combativ, pot fi, până la un punct, luptător. Aşadar, când este cazul, revista ştie să ia la rost. Este adevărat, mi s-a părut că, uneori, această combativitate a scăpat de sub un control riguros, apărând, de pildă, raportări prea acide la unii membrii ai ierarhiei. Critica trebuie să aibă totdeauna în vedere un ţel recuperator, nu demolator.

Îmi place foarte tare jupânul: Claudiu Târziu! Un om plin de ardoare, animat de energii inepuizabile, genul de cavaler (căci este un iscusit spadasin al cuvântului!) obişnuit să lupte şi singuratic pentru cauza Ortodoxiei, chiar şi atunci când, în unele situaţii, ea pare lipsită se sorţi de izbândă imediată.

Îmi place că revista se constituie într-un semnal bun de recunoaştere. Când o vezi la cineva, ştii că-i un om de-al tău, că te leagă o cauză comună, că poţi avea încredere în el.

Îmi place că revista a răzbit, frumoasă şi mândră, până la numărul 100, depăşind, numai ea ştie cum, precaritatea mijloacelor financiare. 100 este un număr fermecat, la care visează mai fiecare vieţuitor. Ar vrea să ajungă la 100 cu putinţele şi prospeţimea tinereţii de la 20-25. Ei bine, Rost reuşeşte în chip benefic această performanţă.

Îmi place înainte de toate şi după toate numele.

Ca o sumă a toate, îmi place că Rost-ul are un rost! Iar rostul ei, acesta este: a-L mărturisi pe Hristos curajos, până la capăt!

Ce-i doresc? Să rămână întru mulţi ani bine rostuită, aşa cum de acum şi mai mult decât atâta. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi în slujba lui Dumnezeu!

Costion Nicolescu, doctor în teologie, publicist

Rost dă temei speranţei pentru un mâine mai bun

Este un merit special ca, în epoci tulburi sau de o amăgitoare strălucire, să descoperi minţi lucide şi mature, care au curajul de a gândi pentru eternitate şi nu pentru firavul entuziasm al unui prezent incert. Cei care au iniţiat şi susţinut revista Rost au părut nişte nebuni frumoşi, care s-au încăpăţânat să se opună curentului globalist ispititor şi să construiască, aproape din nimic, după o jumătate de secol de beznă comunistă, o identitate românească menită a ţine în picioare ceva din gloria istorică a naţiunii române. Într-o societate est-europeană aflată în plină derută a valorilor, care se moderniza şi se transforma căpătând noi contururi, multe din ele străine fibrei autentice, Rost a ales să se întoarcă spre interior, pentru a recupera ceea ce era pe cale de a se pierde şi pentru a clădi ceea ce poate fi un nou profil identitar al românilor. Respectând lumea şi spaţiul global, Rost a revigorat naţionalul, particularul, specificul local, redescoperind “lumea noastră”, făcând educaţie, oferind speranţă pentru un mâine în care să se regăsească toţi românii, mai mândri de noi decât azi.

Dr. Paul Nistor, cercetător, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” Iaşi

Rostitorii au devenit rostuitori

Echipa revistei Rost a înţeles încă de la început rostul unei aristocratice strădanii depuse de mai bătrâna (şi acum, din păcate, dispăruta) publicaţie „Puncte Cardinale”: afirmarea unor repere spirituale şi orientări în încâlceala dialectică – veche şi nouă – a perioadei postdecembriste. Şi nici nu se putea altfel, de vreme ce această echipă a ales pentru revistă un nume care, conceptual, conţine şi cauzalitatea şi finalitatea oricărei nobile vreri.

Cu altă putere, cea a tinereţii, şi mai mult entuziasm, specific sufletelor încă nerăscolite de furtunile vieţii, rostitorii au devenit, cu fiecare an trecut, rostuitori ai unei alte lumi româneşti – una animată de dragostea de Dumnezeu şi de neam. Lucrarea lor este mângâierea apusului nostru, a celor care odinioară am încercat, de asemenea, să schimbăm în bine lumea românească.

Marcel Petrişor, scriitor şi fost deţinut politic

O elită pentru Dumnezeu

De la apariţia sa şi până acum revista Rost s-a remarcat în peisajul tulbure al presei noastre printr-o tonalitate clară, asumându-şi nobila misiune de a readuce valorile spiritualităţii ortodox-creştine în memoria cititorilor, precum şi de a pune în lumină, prin mărturii, documente, interviuri, personalităţi uitate sau voit marginalizate în anii regimului comunist. În al treilea rând, revista a acordat un spaţiu generos dialogurilor pe teme creştine, cu figure marcante ale clerului, cu distinşi oameni de cultură, din ţară şi din străinătate.

Este meritul lui Claudiu Târziu, care a strâns în jurul lui o elită dornică să menţină trează chemarea Domnului şi trăirea în Duh a publicului mirean. În acest sens numele revistei, prin orientarea sa spirituală, atrage atenţia asupra semnificaţiei, a “rostului” pe care îl dă vieţii noastre credinţa. Nevoia de modele călăuzitoare este suplinită cu prisosinţă de această revistă meritorie, căreia îi doresc mulţi, mulţi ani dătători de bucurie şi har!

Monica Pillat, scriitoare

O publicaţie însufleţită de duhul Dreptei tradiţionale

Dacă la Hexagonalii actuali s-a găsit deunăzi un Antoine Compagnon, fost elev al lui Roland Barthes, care să-i readucă în atenţia Noilor Europeni pe “antimodernii” ultimelor două veacuri (din stirpea unor Joseph de Maistre, Edmund Burke, Du Bonald, Barbey d’Aurevilly, Leon Bloy, Drumont, Leon Daudet, Thibaudet, Julien Benda, E.M.Cioran sau Jean Paulhan), aici, la est de Tisa, revista Rost, şi încă de multă vreme, se nevoieşte la treburi similare, căci, iată, numărul 100 al curajoasei publicaţii e, cum se spune în dialectul franctirorilor, pe ţeavă. Şi bine ne pare. Insufleţită de duhul Dreptei tradiţionale, dar necomplexată, nici “dogmatizatoare”, ne păstrează vii, în paginile sale exigente, înaintemergătorii filosofici, sociologici, politici, religioşi, artistici sau numai literari. În ele, Petre Ţuţea, Constantin Noica, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Mircea Eliade, Paul Goma, Prinţul Ghica, Vasile Băncilă, Vasile Marin, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, “sfinţii închisorilor”, “Rugul aprins”, Părintele Nicolae Steinhardt, Grigore Caraza, Părintele Justin Pârvu sau Marcel Petrişor continuă să ne interpeleze, nădăjduim noi, cu folos, reamintindu-ne că avem un rost, lăsat nouă moştenire de antecesorii vrednici (la dreapta Domnului poziţionaţi), în colţul acesta de lume supus, sireacul de el, erodărilor, viclenelor, diabolicelor erodări mondializant-manelizatoare.

AD INNUMERABILES ANNOS, AMICI BONAE VOLUNTATIS!

Luca Piţu, scriitor

Rost ne descoperă că avem în genă demnitatea şi credinţa

În acest moment societatea noastră este foarte bulversată, iar mai ales tinerii sunt sufocaţi şi derutaţi de falsele modele propuse de televiziune sau de jurnale.

Chiar dacă parte din ei încă nu sunt tentaţi să deschidă revista Rost, totuşi eu, ca mamă, trag nădejde că mâine vor fi fericiţi să găsească pe un raft colecţia Rost. Citind-o, vor fi foarte bucuroşi să afle cine a fost bunicul lor, cine au fost contemporanii bunicului. Îşi vor găsi mai uşor echilibrul vieţii lor decoperind că au în genă demnitatea şi credinţa, suferinţa şi răbdarea.

La mulţi ani revistei Rost!

Maria Ploae, actriţă

Triumful Cenuşăresei

Cunoştinţa mea cu revista Rost s-a făcut prin Claudiu Târziu. L-am văzut într-o fotografie unde părea fioros. Sever, triumfal, şef de oşti. Dar pe urmă am citit ce scrie şi mi-a plăcut. Îndârjirea lui era tivită cu motivaţie, pasiune şi cu un zâmbet ascuns. Credea în ce face şi era bucuros. Şi mai existau şi multe idealuri comune: respect pentru trecut şi tradiţie, promovarea identităţii naţionale şi credinţa în Dumnezeu. L-am poftit să colaboreze la revista „Formula As”, apoi l-am chemat în redacţie şi l-am botezat „Căpitanul”. Astăzi, Claudiu Târziu îmi este coleg şi prieten, drag tovarăş de drum şi sfetnic la greu. Şi, între timp, a învăţat să zâmbească, o performanţă ce se poate vedea în fotografii. Iar cum e omul e şi revista. Serioasă, ambiţioasă, morală, orientată cu îndârjire spre valori. Şi de un idealism temperat, exact cât trebuie ca să menţină aprinsă speranţa. Patriotică fără spume, ataşantă pentru cei care au nevoie de adăpost sufletesc. Pentru cei care cred în acasă, care nădăjduiesc că se pot apăra de viitura tulbure a vremilor de astăzi prin identitate naţională. Răsfăţul şi bucuria de a fi român.

Cel mai mult în revista Rost îmi plac „dosarele vieţii”, documentarele acelea zguduitoare despre martirii închisorilor, care asanează marea gaură neagră a istoriei noastre, reabilitând totodată nobleţea şi demnitatea felului de a fi românesc – cu totul altul decât caricatura mizeră şi ruşinoasă lipită pe noi de clişeele comuniste.

Dar sunt şi lucruri care nu aş vrea să existe în Rost: exclusivismul religios, exacerbat câteodată, şi polemicile, uneori prea mărunte pentru un război aşa de important.

Făcută din puţin şi strâmtoare, dar nedesprinsă de vis, revista Rost seamănă cu povestea cenuşăresei transformată în prinţesă. O izbândă plină de lumină şi bucurie, purtată prin lume pe un cal alb.

Sânziana Pop, directorul revistei „Formula As”

Rost trezitor

În cei opt ani de apariţie, importanţa revistei Rost s-a vădit prin viziunea sa responsabilă, echilibrată, tradiţionalistă şi ortodoxă asupra realităţilor culturale şi politice din societatea românească. Într-o lume în care laşitatea, muţenia şi compromisul sunt la ordinea zilei, trebuie încurajată orice iniţiativă (cum este şi revista Rost) care are puterea şi demnitatea de a spune adevărul, atunci când sunt atacate fundamentele culturii, spiritualităţii şi istoriei româneşti. Revista Rost reprezintă în acelaşi timp şi şansa unui dialog fructuos dintre oamenii Bisericii şi intelectuali, dintre teologie şi cultură. Prin această revistă am reuşit, de asemenea, să ne cunoaştem mai bine o parte din marile modele ale conştiinţei româneşti, precum Mircea Vulcănescu, părintele Dumitru Stăniloae, Mihai Eminescu, Horia Bernea, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau Alexandru Mironescu.

La acest nou început de drum, ne rugăm pentru toţi cei care sunt angajaţi în acest demers jurnalistic şi îi îndemnăm să depună toate eforturile pentru a-i trezi pe cât mai mulţi dintre români la adevăratele rosturi ale vieţii.

Ieromonah Teofan Popescu, Mânăstirea Putna

Rostul revistei Rost

Ce rost are să editezi o revistă Rost? Dincolo de jocul de cuvinte, întrebarea este fundamentală dacă ne gândim la motivaţia care trebuie să funcţioneze atunci când te aventurezi în spaţiul public, când doreşti să susţii o prezenţă comunitară, să te oferi cumva celor din jur fără să aştepţi (mai) nimic în schimb. Dacă avem o boală socială deosebit de gravă la vârsta actuală a României, atunci ea constă tocmai în descurajarea sistematică a iniţiativei. De la prieteni şi apropiaţi, primul sfat este să nu te „bagi”, să nu te implici, să rămâi, adicătelea, „cool”. Vorba poetului – (nemuritor şi) rece. Sigur, există şi sindromul opus, al activismului pe orice temă şi la orice oră, indiferent de fus orar, anvergură, semnificaţie sau implicaţii. Cu toate acestea, pericolul real este mai curând cel de a nu face nimic, de a nu protesta când trebuie şi mai ales în faţa celor vizaţi. De aici şi până la lehamite, resemnare, absenteism electoral, dispreţ faţă de propria ţară/propriul destin, nu mai este decât un pas. Confruntaţi mediatic, zi de zi, cu prestaţia oamenilor noştri politici, oscilând între spectacol uman ieftin şi iresponsabilitate organizată, tendinţa de a întoarce spatele realităţii este mai mult decât de înţeles. Asumarea locului şi timpului rămâne singurul răspuns valabil la invitaţia de a demisiona din istorie. Atitudinea este cu atât mai justificată cu cât are în vedere recuperarea unor repere şi valori puse de comunism timp de jumătate de secol între paranteze. Aşa cum ne arată numerele tematice din Rost, arheologia timpului recent nu este ferită de pericole, simplificări sau lecturi unilaterale. Un motiv în plus de a participa la acest efort, de a contribui nu la rescrierea faptelor, ci la punerea lor cât mai nemijlocit cu putinţă în lumina memoriei celor de azi. Iată, aşadar, un rost, nu oricare, de a edita o revistă Rost!

Radu Preda, teolog, scriitor, director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase

Rost opreşte căderea conştiinţelor

Într-o Românie silită din toate părţile să-şi părăsească rostul ei în lume şi să îmbrăţişeze, într-o cumplită neorânduială, până la dizolvarea de sine, abstrancţiile globalizante ale lumii „moderne”, sinucigându-se încet dar sigur, revista Rost îndeplineşte de mulţi ani, discret dar consecvent, pe cont propriu, ceea ce ar fi trebuit sa facă în mod organic o elită cultural-creştină a ţării, dacă aceasta n-ar fi fost între timp ucisă în puşcăriile comuniste. Revista Rost suplineşte asfel conştiinţa creştină a unui neam, dispărută sub regimul comunist. Şi precum Arhanghelul Mihail a oprit căderea îngerilor în iad strigând „Să luăm aminte!”, tot aşa, prin apelul la memorie martirică şi atitudine creştină, Rost opreşte căderea conştiinţelor într-o Românie ce şi-a pierdut rostul.

Dan Puric, actor, regizor şi publicist

Mărturisitori ai identităţii naţionale

Am vizitat nu demult un mic muzeu din Danemarca, unde, pentru a coborî în sit, cobori de fapt în istorie. Pe perete, pe măsură ce parcurgi treptele, poţi citi anii: …1600, 1200, 1000, 900… şi câţi mai sunt, până spre începuturile perioadei vikinge. Stau acolo mărturie o cruce cu rune “vorbitoare”, o casă din vremurile de demult – în care lumina nu se stinge niciodată – şi un ecran; sunt acolo prezente dovezi arheologice şi lucruri semnificative, texte, imagini şi voci. Micul muzeu creează atmosferă şi oferă informaţii esenţiale despre identitatea unui popor. Cam aşa văd şi revista Rost. Ce-i drept, nu o cunoaşte multă lume, dar ea este o voce a veacului. Sunt reunite cu rost mărturii esenţiale despre cele ce au fost, cele ce sunt şi cele ce ar putea să fie. Adică, un spaţiu care dacă nu exista trebuia inventat.

Teodora Roşca, doctor în teologie şi iconar

Un produs de calitate

Puţine sunt publicaţiile destinate sufletului şi trupului spiritual aşa cum este lucrarea la care se ostenesc prietenii de la Rost, căci ostenire este ceea ce se face în aceste timpuri, pentru calitate.

Fără să fie sprijiniţi financiar foarte mult, fără să caute „rating-ul” cu orice preţ, pun pe piaţa media un produs de o calitate de netăgăduit. Şansa rostuitorilor constă însă în faptul că au susţinerea unor prieteni, a unor oameni care le apreciază munca şi care o

vor aprecia şi de acum încolo, căci ceea ce este de calitate este sortit să dureze. Şi asta le dorim şi noi: cât mai multe apariţii editoriale, cât mai multe subiecte de aceeaşi intensitate spirituală, aduse în atenţia cititorilor, şi cât mai mulţi truditori care să li se adauge.

Daniela Soros, redactor coordonator Romanian Global News

O publicaţie rarissimă

Constantin Noica, în Rostirea filosofică românească, vorbind despre plurisemantismul cuvîntului rost, bănuie că, încă de timpuriu, a însemnat întîi ordinea, apoi modul de a-şi întocmi viaţa, în fine sensul, înţelesul, raţiunea. Aceste multiple înţelesuri abia prin rostire (un produs al rostului) se pun în ordine.

Nu altceva a încercat şi a reuşit, în cei o sută de paşi, revista de cultură creştină şi politică ce poartă un nume întru totul adecvat, Rost. Puterea şi abnegaţia echipei redacţionale, condusă de Claudiu Târziu, întru slujirea tradiţiei naţionale şi credinţei româneşti prin cultivarea marilor personalităţi martirice, au dat sens şi substanţă unei publicaţii rarissime în actul publicistic.

Dumnezeu să vă ajute şi să nu vă părăsiţi Rost-ul pe care cu atîta sîrg şi pricepere îl grădinăriţi.

Cassian Maria Spiridon, redactor-şef al revistei „Convorbiri literare” şi preşedinte al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor

Pentru reabilitarea modelului

Într-o lume în care sensul cuvântului model a fost uzurpat de modelling, revista Rost a venit cu putere pentru a pune lucrurile la locul lor. Nu de modelling avem nevoie, de tinere şi tineri care pretind că-şi şlefuiesc trupul pentru a avea succes în viaţă, ci de model interior care are alt efect asupra unui tânăr. Îl modelează în sensul cerut de ideea spirituală şi nu are nici o legătură cu exigenţele caselor de modă. Revista Rost a vrut tot timpul să ne dea acest ajutor, să ne apropiem din nou de ideea de model, să vedem dacă mai sunt modele într-o civilizaţie deturnată de la scopurile ei fireşti şi dacă noi, cei tineri mai ales, mai avem şansa să ne supunem viaţa în sens creator iubirii faţă de adevăratele modele. Părerea mea este că în mare măsură a reuşit. Evident, nimic nu este perfect şi probabil că de-a lungul anilor şi în revistă s-au strecurat nişte accente care nu modelează, ci deformează, dar aceasta este inevitabil. Oricum, cei dezorientaţi au găsit în Rost un sprijin, un reazăm, un drum. Este cel mai important.

Dan Stanca, scriitor şi jurnalist

Rost e o necesitate

De-a lungul celor 100 de numere, „Rost” a găzduit opinii diverse, fapt cu atât mai notabil cu cât revista are o direcţie editorială bine conturată, care îmbrăţişează un câmp larg, care merge de la omagierea personalităţilor culturii române, până la subiecte de natură religioasă, istorice sau de politică prezentă. Publicaţia s-a dovedit astfel a fi un spaţiu al libertăţii, fapt care merită subliniat mai cu seamă întrucât, în timpul măsurat de cele 100 de numere, revistele similare ca gen nu s-au dovedit a fi la fel de generoase cu găzduirea punctelor de vedere adverse. Iată de ce cuvântul care îmi stăruie în minte este cel de „necesar”.

Felicitări redacţiei pentru efortul depus, felicitări Claudiu Târziu (căci ştiu că orice întreprindere de gen stă cel mai adesea în efortul câtorva oameni, iar uneori chiar a unuia singur!) şi la cât mai multe apariţii! Şi străduiţi-vă să rămâneţi aşa cum sunteţi: o necesitate!

Mircea Stănescu, istoric

O revistă curată cu adevărat

În tot acest bazar urât mirositor de publicaţii de tot soiul, iată o revistă curată în adevăratul sens al cuvântului. Şi asta începând cu ce şi-a propus să facă: răspândirea Cuvântului şi călăuzirea oamenilor pe calea mântuirii, cu numeroase exemple din scrieri şi din vieţi trăite.

Fie ca această revistă să reziste cât mai mult şi mai ales să fie cunoscută şi citită de cât mai mulţi oameni! Amin!

Cătălin Tîrcolea, muzician

Să ne recunoaştem după rostul nostru în viaţă

Într-o ţară al cărui singur rost pare a fi acela de a-şi augmenta în fiecare lună (în mod exponenţial) numărul de cetăţeni stresaţi, frustraţi şi deprimaţi, opt ani de apariţii cu aceeaşi regularitate a unei publicaţii care ia la rost degradarea constantă a politicii, culturii şi credinţei unui neam, poate părea o luptă cu morile de vânt. Probabil asta simt adesea şi cei cărora le datorăm această sută de apariţii, desi eu cred sincer că ei fac parte dintre puţinii care mai ştiu sau mai simt că în viaţă există doar două alegeri majore: fie accepţi lucrurile aşa cum sunt (o varianta facilă şi foarte răspândită la români), fie alegi să-ţi asumi responsabilitatea de a face ceva pentru a le schimba. Unii, mult mai înţelepţi decât mine, spun că scopul vieţii este o viaţă cu scop. Tot ei mai spun că nu suntem aici pentru ca să învăţăm, deoarece noi ştim deja şi trebuie doar să ne reamintim. Eu cred că viaţa capătă cu adevărat un rost dacă realizăm că suntem aici pentru ca să învăţăm cum să ne reamintim! Dar eu nu sunt un înţelept, ci doar un biet visător. Visez la o lume unde să ne recunoaştem nu după nume, funcţii, diplome sau avere, ci după rostul nostru în viaţă.

Dr. Ovidiu Tudoran, medic şi publicist

O revistă de resurecţie morală şi spirituală

Chiar numele acestei reviste de excepţie te îndeamnă să-ţi reevaluezi menirea, să cercetezi mai atent tâlcul lumii, să ajungi la o aşezare existenţială duhovnicească şi de comuniune cu aproapele, evitînd tragismul căilor paralele: calea laică şi cea religioasă, plasîndu-te de fapt în orizontul de aşteptare al lucrului şi nu al sub-lucrului.

În ce fel poate face o revistă o asemenea lucrare asupra cititorilor săi? Prin cultivarea continuă a unui spirit creştin în subiectele abordate, prin rubrici trezvitoare, dar mai ales prin cultivarea programatică a adevăratelor repere şi modele din cultura şi spiritualitatea românească precum: Constantin Noica, Vasile Voiculescu, Ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor), Olga Greceanu, Mircea Vulcănescu, Nicolae Steinhardt, Părintele Calciu, Părintele Rafail Noica, Părintele Arsenie Papacioc şi mulţi, mulţi alţii, revista Rost contribuind astfel cu consecvenţă la re-învierea sufletească şi morală a acestui popor.

“Taci tu, să vorbescă faptele tale” – ne sfătuieşte Sfîntul Isaac Sirul. Ei bine, acesta e şi rostul unei reviste de resurecţie morală şi spirituală: să prezinte martorii veacului, vieţile lor vorbind despre forţa rugăciunii, despre jertfă şi mîntuire, despre plinătatea şi frumuseţea ortodoxiei.

Liliana Ursu, scriitoare

Iubirea de neam şi evlavia pentru creştinismul nostru

Citesc revista Rost cu plăcere şi interes, întîi de toate pentru pasiunea adevărului care o însufleţeşte.

În această vreme a oboselilor istorice, a conştiinţelor subţiate ori în clătinare, a descurajării multora dintre cei drepţi, a scăderii simţului datoriei, efortul ei pentru reabilitarea identităţi româneşti, astăzi nesocotite ori maculate, a sentimentului de onoare şi de mîndrie naţională este reconfortant. Departe de verva jurnalistică frivolă, de zarva ei de multe ori diabolică, de agitaţia penibilă a subculturii, ori de individualismul feroce, în revista Rost se strevede cu uşurinţă iubirea de neam, de popor şi de ţară, evlavia pentru creştinismul nostru mai mult decît milenar şi venerarea celor ce s-au jertfit pentru România reală ori ideală.

La cele o sută de numere apărute, îi urez o sută de ani de viaţă!

Prof. univ. dr. C.D. Zeletin, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România

***

Lista semnatarilor în revista Rost

(numărul-pilot, decembrie 2002 – numărul 100, iunie 2011)

Lista alfabetică de mai jos cuprinde numai numele celor care au scris texte, au făcut fotografii sau au prestat lucrări special pentru Rost, ori care ne-au dat personal îngăduinţa de a le prelua/traduce materiale apărute în alte publicaţii (din ţară sau din străinătate). N-am trecut aici pseudonimele şi numele celor cărora le-am preluat aricole din periodice, cărţi sau alte surse fără acceptul direct.

Unii colaboratori au rămas fideli revistei, alţii (după o prezenţă mai mult sau mai puţin îndelungată) s-au îndepărtat de ea. Tuturor li se cuvin, însă, mulţumirile noastre.

Se cade să închinăm un gând pios şi plin de recunoştinţă celor ce au părăsit, între timp, lumea aceasta, dar pe care-i păstrăm vii în inimile noastre.

A

Albişteanu, Mihail (profesor de istorie, publicist, Iaşi; redactor al revistei Rost, vicepreşedinte al Asociaţiei “Rost”)

Allaire, Yvan (prof. univ. dr., Montreal, Canada)

Alupei, Silviu (jurnalist, Bucureşti)

Alui Gheorghe, Adrian (scriitor, fondator şi director al revistei “Conta”, Piatra Neamţ)

Anania, [Valeriu] Î. P. S. Bartolomeu (scriitor, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului)

Andrei, Răzvan (licenţiat în Filosofie, Bucureşti)

Andronescu, Demostene (fost deţinut politic, istoric, scriitor, membru al Senatului Asociaţiei “Rost”)

Anghel, Alexandru (traducător şi publicist, Bucureşti)

Anisescu, Cristina (istoric, cercetător la C.N.S.A.S., Bucureşti)

Ardeleanu, George (lector univ. dr., Univ. Bucureşti)

Aroneasa, Antonio (preot, Braşov, redactor al Rost)

Aroneţ, Silviu (redactor coordonator al revistei “Gând şi slovă ortodoxe”, Vatra Dornei – Suceava)

B

Baciu, Petru C. (fost deţinut politic, poet şi memorialist, membru al Senatului “Rost”)

Baconsky, Teodor (teolog, eseist, diplomat, ministrul de Externe al României)

Balint, Nicolae (profesor de istorie, Tîrgu-Mureş)

Baltasiu, Radu (prof. univ. dr. la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române)

Barbu, Violeta (doctor în Filologie, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Bucureşti)

Baştovoi, Savatie (ieromonah, Mănăstirea Noul Neamţ, Republica Moldova)

Bazon, Irina (licenţiată în Litere, traducător, publicist, Iaşi)

Băcăuanu, Mihail (teolog, publicist, fondator şi webmaster al unor site-uri pe internet pentru apărarea şi promovarea ortodoxiei)

Bădiliţă, Cristian (scriitor, doctor în istoria creştinismului timpuriu, Paris)

Bădulescu, Dan (preot, Bucureşti)

Bălan, Filoteu (monah, Mănăstirea Petru Vodă – Neamţ)

Bălănescu [Stănescu], Flori (cercetător principal III, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, reprezentantă editorială a lui Paul Goma în România)

Benea, Grigorie (ieromonah, Mănăstirea Nicula, doctorand în Teologie la Salonic – Grecia)

Berghia, Ion (prof. univ. dr. la Universitatea „Petre Andrei” – Iaşi, fondator şi coordonator al revistei „Dor de Basarabia”)

Bistriceanu, Corina (conf. univ. dr. în Sociologie, Univ. „Spiru Haret” – Bucureşti, publicist)

Boboc-Cojocaru, Alexandru (doctorand în Ştiinţe Politice, Univ. „Al. I. Cuza” – Iaşi)

Boer, Alexandru (licenţiat în Drept, publicist)

Bodnărescu, Cristian (jurnalist, Iaşi)

Boldea, Iulian (prof. univ. dr., Universitatea „Petru Maior”, Tg. Mureş)

Botez, Adrian (prof. dr., critic literar, scriitor, Adjud – Vrancea)

Botezan, Gabriel (preot, Constanţa)

Braga, Roman (arhimandrit, duhovnicul Mănăstirii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Jackson, Michigan, SUA., fost membru al mişcării “Rugul Aprins”, fost deţinut politic)

Brânză, Amfilohie (ieromonah, duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti – Bacău)

Buruiană, Claudia (sociolog, publicist, Bucureşti)

Butnaru, Nicu (inginer, Bucureşti; corector şi şef al difuzării Rost)

C

Calciu-Dumitreasa, Gheorghe (preot, profesor, fost deţinut politic, publicist, fost preşedinte de onoare al Asociaţiei “Rost” )

Capsali, Iulian (regizor de film documentar, publicist, Bucureşti)

Carp, Lavrentie (ieromonah, Schitul Tarcău – Neamţ)

Carp, Radu (doctor în Drept, profesor universitar la Univ. Bucureşti, director al Institutului Diplomatic Român)

Camen, Dan (licenţiat în Teologie, publicist, Craiova)

Catrinoiu, Ilie (licenţiat în Teologie, publicist, Bucureşti)

Căbaş, George (profesor şi publicist, Sibiu)

Călinescu, Erast (inginer pensionar, publicist, membru al Senatului “Rost”, Bucureşti)

Călinescu, Viorica (inginer, fost deţinut politic, Sibiu)

Cărămidaru, [Felicia] Miriam (monahie, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Vîlcea)

Cândroveanu, Hristu (scriitor, istoric literar şi promotor al valorilor culturale ale aromânilor, Bucureşti)

Cârciga, Dragoş (istoric, Bucureşti)

Cârlănaru, Irinel (fotoreporter, Bucureşti)

Câslariu, Ciprian Mihai (avocat, Iaşi)

Gheorghescu, Chesarie (doctor în teologie, arhimandrit, duhovnicul Mănăstirii Dintr-un Lemn, Vîlcea, fost deţinut politic)

Cherhaţ, Adrian (preot şi profesor în Beclean – Bistriţa Năsăud, doctorand al Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca)

Chirilă, Pavel (prof. univ. dr., Facultatea de Teologie – Iaşi, preşedintele Fundaţiei “Christiana”, Bucureşti)

Ciachir, Dan (scriitor, Bucureşti)

Ciobanu, Cătălin (preot în Salonic, Grecia)

Ciocârlan, Sergiu Valentin (licenţiat în Teologie-Litere şi doctorand în Litere la Universitatea Bucureşti)

Cişmileanu, Ioan (publicist, directorul revistei “Porunca iubirii” din Făgăraş)

Ciucanu, Corneliu (doctor în Istorie, cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române – Filiala Iaşi)

Ciocioi, Gheorghiţă (publicist şi traducător, Bucureşti)

Chira, Vasile (scriitor, doctor în Filosofie, lector univ. al Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu)

Codău, Patricia [Ecaterina] (monahie stavroforă la Mitropolia Banatului, fostă deţinută politic)

Codrescu, Răzvan (scriitor, senior editor al revistei Rost şi preşedinte de onoare al Asociaţiei “Rost”)

Constantinescu, Gabriel (scriitor, veteran de război, fost deţinut politic, Sibiu)

Constantinescu, Richard (medic, asistent universitar la U.M.F. “Gr. T. Popa” – Iaşi, publicist)

Crăcană, Iuliu (istoric, cercetător la C.N.S.A.S., Bucureşti)

Corban, Carmen (jurist, publicist, Piatra Neamţ)

Corbu, Emilia (doctor în istorie, arheolog, muzeograf la Muzeul Judeţean Ialomiţa)

Corciu, Mihai (licenţiat în Sociologie, Bucureşti)

Coriciuc, Diana (publicist, Bucureşti)

Cristea, Darie (asistent univ. dr, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti)

Cristian, Roxana (publicist, Bucureşti)

Costache, Marian (jurnalist, Canada)

Crăsnean, George (fotoreporter, Petroşani)

Crăsnean, Nane (grafician, Cluj-Napoca)

Cosmineanu-Mareş, Clara (istoric, cercetător la I.I.C.C.M.R., Bucureşti)

Cosmulescu, Dan (scriitor, Slatina – Olt)

Curcă, Paul (publicist, Craiova)

Curescu, Dragoş (profesor şi publicist, Timişoara)

Curte, Cristian (jurnalist, redactor-şef al revistei „Lumea monahilor”, Bucureşti)

Cuţulab, Ana-Maria (profesor, publicist, Bacău)

D

Dabija, Nicolae (scriitor şi om politic din Basarabia, membru de Onoare al Academiei Române, preşedintele Forului Democrat al Românilor din R. Moldova; redactor-şef al revistei „Literatura şi arta”, Chişinău)

Dărmănescu, Octavian (eseist, Piteşti)

Dida, Alina Ioana (medic, traducător, publicist, Bucureşti)

Dogaru, Irina (lect. univ. drd., Univ. “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, traducător)

Dogaru, Mircea (istoric, Bucureşti)

Dulgheru, Elena (scriitoare, jurnalistă şi critic de film, Bucureşti)

Dolha, Viorel (publicist, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Arad)

Doran, Dragoş (inginer IT, Chicago, S.U.A.)

Dumitraşcu, Sever (istoric, prof. univ. dr., Universitatea din Oradea)

Dumitru, Laurenţiu (licenţiat în Teologie, publicist, director al revistei “OrthoGrafitti”, Piteşti)

Dungaciu, Dan (sociolog şi geopolitician, prof. univ. dr. la Universitatea Bucureşti, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române)

E

Enache, George (istoric, lector univ. dr., Univ. “Dunărea de Jos”, publicist, Galaţi)

Enache, Ioan (jurnalist, directorul revistei “Credinţa ortodoxă”, Bacău)

Enăchescu, Eleodorus (publicist, Piteşti)

F

Fedorovici, Gheorghe (absolvent al Facultăţii de Teologie, traducător, eseist, Bucureşti)

Furnică, Cristina (medic, publicist, Iaşi)

Focşa, Daniel (istoric, publicist, Bucureşti)

G

Gavriluţă, Iulian (licenţiat în Teologie, publicist, Buzău)

Gabor, Adrian (preot, prof. univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă – Bucureşti)

Gherasim, Gabriel (publicist, New York, S.U.A.)

Gherman, Ion (scriitor, prof. dr. doc., preşedintele Societăţii Culturale “Ţinutul Herţa”, Bucureşti)

Ghiţiu, Paul (scriitor, regizor şi publicist, senior editor al revistei Rost şi secretar general al Asociaţiei omonime)

Goma, Paul (scriitor, Paris)

Gomboş, Stelian (publicist, doctorand în Teologie, Bucureşti)

Gordon, Vasile (preot, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti)

Gorovei, Ştefan S. (profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi şi cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române)

Grigorescu, Ion (pictor şi eseist, Bucureşti)

Grigoriu, Paul S. (muzician, publicist, Bucureşti)

Gulică, Ilie (doctor în istorie, publicist, Chişinău)

Guşă, Ştefan (arhimandrit dr., stareţul Mănăstirii “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Micleşti – Vaslui)

H

Hrişman, Andrei-Claudiu (student al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca)

Hurduzeu, Ovidiu (scriitor, S.U.A.)

Hurjui, Ion (scriitor, prof. univ. dr., U.M.F. „Gr. T. Popa” – Iaşi)

I

Iamandi, Jacques V. (fost deţinut politic, Bucureşti)

Ierina, Raluca (licenţiată în Sociologie, master în Administraţie Publică şi Dezvoltare Comnitară, Bucureşti)

Iftime, Alexandru (biolog, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Bucureşti)

Iftime, Oana (bioetician, asistent univ., Universitatea Bucureşti)

Ilaş, Radu (preot la capela „Sf. Parascheva” a Spitalului Bagdasar din Bucureşti, profesor, publicist)

Ionaşcu, Iuvenalie (teolog şi scriitor, Italia)

Ionescu, Răzvan (preot paroh al bisericii “Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva”, Paris)

Ionescu, Răzvan (teolog, scriitor)

Iordache, Emil (critic şi istoric literar, traducător, prof. univ. dr., Universitatea “Al. I. Cuza” – Iaşi)

Iorgulescu, Constantin(fost deţinut politic, scriitor, Mediaş)

Iorgulescu, Adrian (compozitor, prof. univ. dr. al Academiei de Muzică din Bucureşti, scriitor, om politic liberal, fost ministru al Culturii)

Ivan Duică, Camelia (istoric, cercetător la C.N.S.A.S., Bucureşti)

Ivănuţă, Cristian (profesor de istorie, publicist, Iaşi)

Ivlampie, Ivan (conf. univ. dr., Facultatea de Filosofie a Univ. “Dunărea de Jos”, Galaţi)

L

Lăcătuşu, Ioan (doctor în sociologie, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita)

Leonte, George (anticar, Bacău)

Leu, Paul (profesor şi scriitor, Seattle, S.U.A.)

Lixeanu, Octavian-Florin (jurnalist, Bucureşti)

Lucinescu, Dan (inginer, inventator, scriitor, fost deţinut politic, Bucureşti/ Malmö – Suedia)

Lupu, Marilena (doctor în ştiinţe medicale, cercetător la Institutul de Biologie şi Patologie Celulară “Nicolae Simionescu” din Bucureşti)

Luţişina, Ecaterina (studentă, Chişinău)

M

Man, Dorel (preot, conf. univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă – Cluj-Napoca)

Man, Serafim (arhimandrit, Mănăstirea Rohia, Maramureş)

Man, Silviu (student, Bucureşti)

Manolache, Dumitru (jurnalist, Bucureşti)

Marchiş, Grigore (preot la Catedrala Ortodoxă din Turda, publicist)

Gheorghios Martzelos (prof. univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Aristotelis din Tesalonic)

Mazilu, Daniel (licenţiat în Teologie şi Filosofie, doctor în Filosofie, publicist, Galaţi)

Mălureanu, Alexandru (masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi student la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice – SNSPA)

Mărculescu, Radu (pictor bisericesc, dramaturg, memorialist, eseist, traducător, veteran de război, fost deţinut politic în România)

Măruţă, Mihnea (jurnalist, Cluj-Napoca)

Medregan, Simona (biochimist, Bucureşti)

Metallinos, Georgios (preot, doctor în Teologie, Filosofie şi Istorie, profesor universitar la Atena)

Mezdrea, Dora (scriitoare, cercetător la Muzeul Literaturii Române, Bucureşti)

Melinte, Laurenţiu (eseist, traducător, Spania)

Mihai, Constantin (doctor în Litere, eseist, Rm. Vâlcea)

Mitra, Eftimie (ieromonah, Mănăstirea Petru Vodă – Neamţ)

Mitrea, Florin-Ciprian (doctor în Ştiinţe Politice, cercetător la Institutul de Cercetări Politice, Universitatea Bucureşti)

Miu, Constantin (profesor, doctor Filologie, Constanţa)

Mizgan, Ion Alexandru (preot, publicist, Oradea)

Moga, Daniela (licenţiată în Teologie-Litere, masterat în studii de bizantinologie, Cluj-Napoca)

Moldovan, Ilie (preot, profesor univ. dr. la Facultatea de Teologie din Sibiu)

Moldovan, Silviu B. (istoric, cercetător la C.N.S.A.S., Bucureşti)

Moldoveanu, Gabriela (monahia Hristofora, publicistă)

Moldoveanu, Dragoş (masterand în Ştiinţe Politice la Universitatea Bucureşti, publicist, traducător)

Moroşanu, Sebastian (ieromonah, Mănăstirea Noul Neamţ, Republica Moldova)

Munteanu, Bogdan (publicist, Germania)

Mutti, Claudio (scriitor, Italia)

N

Naghi, Gheorghe (preot, San Jose, California, S.U.A.)

Nanu, Adina (critic şi istoric de artă, Bucureşti)

Năstase, Gabriel (jurnalist, fost secretar general de redacţie al Rost, Bucureşti)

Neagu, Costică (conf. univ. dr., preşedintele Asociaţiei “Simion Mehedinţi” – Focşani)

Nemeş, Cristina (profesor, doctorand în Litere la Universitatea Bucureşti)

Nicolau, Nae (medic, publicist, fost deţinut politic, Bucureşti)

Nicolescu, Costion (doctor în Teologie, publicist, Bucureşti)

Nicolin, Alexandru (doctor în Fizică, publicist, Copenhaga, Danemarca)

Niculescu, Luminiţa-Irina (profesor doctor, publicist, Bucureşti)

Niţă, Nicolae (inginer, publicist, S.U.A.)

Nistor, Paul (doctor în Istorie, specializat pe relaţii internaţionale, cercetător la Institutul „A.D. Xenopol” – Iaşi)

Nuţ, Ramona (jurnalistă, Rm. Vîlcea)

O

Oană, Laura (jurnalistă, Deva)

Oprea, Cosmin (licenţiat în Teologie, specializat în istoria Bisericii Ortodoxe, Bucureşti)

Olaru-Cemîrtan, Viorica (istoric, membru al Comisiei Prezidenţiale de Cercetare a Comunismului în R. Moldova)

P

Pantelimon, Cristian (prof. univ. dr. în Sociologie, Univ. “Spiru Haret”, Bucureşti)

Papacioc, Arsenie (arhimandrit, duhovnicul Mănăstirii Techirghiol, Constanţa)

Papahagi, Adrian (filolog, eseist, lect. univ. dr. la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca)

Patrichi, Oana Cristina (licenţiată în Drept şi în Japoneză-Engleză, doctorand în Relaţii Internaţionale la Trier – Germania)

Patrichi, Tudora (profesor de română, Bucureşti)

Patrichi, Viorel (jurnalist, Bucureşti)

Păcurariu, Mircea (preot, istoric al Bisericii Ortodoxe Române, profesor univ. dr. la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, membru al Academiei Române)

Părăian, Teofil (arhimandrit, Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbătă de Sus, Braşov)

Petcu, Adrian Nicolae (istoric, cercetător la C.N.S.A.S., Bucureşti)

Petrescu [Oţel], Aspazia (scriitoare, fostă deţinută politic, Roman – Neamţ)

Petrişor, Marcel (scriitor, fost deţinut politic, preşedintele Senatului “Rost”)

Phillips, Andrew (preot ortodox la parohia Sf. Ioan Maximovici din Colchester, Esse, Anglia)

Platon, Mircea (scriitor, asistent univ. drd., Columbus University, Ohio – SUA)

Pomohaci, Cristian Mihai (conf. univ. dr. al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii “Spiru Haret” din Bucureşti)

Pop, [Ionel] Î.P.S. Irineu (Arhiepiscop al Alba Iuliei)

Pop, Sânziana (scriitoare şi jurnalistă, director al revistei “Formula As”)

Popa, Ioan (profesor de limba română, Alba)

Popescu-Glogoveanu, George (fost deţinut politic, eseist, Craiova)

Popescu, Lucian D. (magistrat, teolog şi publicist, Bucureşti)

Popescu, Traian “Macă” (fost deţinut politic, scriitor, Bucureşti)

Popescu, Teofan (ieromonah, Mănăstirea Putna, doctor în Teologie)

Popian, Linu-Dragu Cătălin (preot, Rm. Vîlcea)

Preda, Radu (eseist, teolog, lector univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca)

Protopopescu, Valentin (publicist, traducător, doctor în filosofie, lector univ. la U.N.A.T.C. Bucureşti)

Puric, Dan (actor, regizor, publicist, Bucureşti)

R

Racu, Alexandru (doctorand în Ştiinţe Politce, publicist, Ottawa – Canada)

Raţiu, Emil Petru (medic, publicist, luptător pentru drepturile culturale ale istroromânilor, Italia)

Răducea, Ioan (profesor, publicist, Iaşi)

Rădulescu, Bogdan G. (jurnalist, Belgia)

Roman, Marina (critic de teatru şi de film, jurnalist, doctor în studii teatrale, lector univ. dr. la Facultatea de Jurnalism al Universităţii Hyperion)

Roşca, Viorel (publicist, Bucureşti)

Roşca, Teodora (doctor în Teologie, iconar şi publicist, Cluj-Napoca)

Rotaru, Marilena (jurnalist, Bucureşti)

Rusanovschi, Iulian (licenţiat în Drept, preşedintele A.S.C.O.R. Chişinău)

S

Sandu, Paul-Gabriel (master în Filosofie, publicist, Germania)

Selişte, Marcel Răduţ (preot, publicist, redactor al Rost, Craiova)

Sergentu, Octavian (master în Ştiinţe Politice, publicist, Cluj)

Siladi, Paul (doctorand în Teologie, Cluj-Napoca)

Simitopol, Anca (doctorand în Ştiinţe Politice, Ottawa, Canada)

Sin, Mihai (scriitor, Tg. Mureş)

Spiridon, Raluca (istoric, cercetător la C.N.S.A.S., Bucureşti)

Spiridon, Cassian Maria (scriitor, directorul revistei “Convorbiri literare”, Iaşi)

Stan, Constantin I. (istoric, Buzău)

Stanca, Dan (scriitor şi jurnalist, Bucureşti)

Stanciu, Sorin (profesor de istorie, Ploieşti)

Stănescu, Gabriel (scriitor şi jurnalist, editorul revistei “Origini” din S.U.A.)

Stănescu, Mircea (istoric, Bucureşti)

Străchinaru, Constantin N. (profesor, eseist, fost deţinut politic, Iaşi)

Stroescu-Stânişoară, Nicolae (scriitor şi jurnalist, fost director al Secţiei Române a Radio Europa Liberă, München – Germania)

Suciu, Ramona (licenţiată în Teologie, profesoară, Timişoara)

Ş

Şipoş, Sorin (istoric, prof. univ. dr., prodecan, Facultatea de Istorie a Universităţii din Oradea)

Şontică, Daniela (poetesă, jurnalistă, Bucureşti)

Ştefan, Cătălin Mihai (poet, muzeograf la Muzeului Literaturii Române – Iaşi)

Ştefănescu, Barbu (prof. univ. dr., prorector, Universitatea din Oradea)

T

Tarcea, Mircea (fost deţinut politic, Hunedoara)

Tănasă, Dan (publicist, luptător pentru drepturile românilor din “Secuime”, Sfântu Gheorghe)

Tănase, Nicolae (preot, paroh la Valea Plopului, Prahova)

Târziu, Claudiu (jurnalist, Bucureşti)

Teleanu, Bogdan-Aurel (doctor în Teologie, preot şi publicist, Bucureşti)

Teodosiu, Lucian (poet, eseist şi publicist, Iaşi)

Tiberian, Florea (profesor şi publicist, Galaţi)

Tofan, Sergiu (prof. univ. dr., Univ. “Dunărea de Jos” – Galaţi)

Trandafirescu, Ionuţ (responsabil pentru ediţia pe internet a Rost, director executiv al Fundaţiei “Sfinţii închisorilor” – Piteşi)

Trohin, Liliana (publicist, Chişinău, R. Moldova)

Tuderici, Visarion (ieromonah, stareţul Schitului “Sf. Ioan Botezătorul” de la Huta – Bihor)

Ţ

Ţîcu, Octavian (istoric şi politolog, conf. univ. dr., Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, membru al Comisiei Prezidenţiale de Cercetare a Comunismului în Republica Moldova)

Ţîrcomnicu, Emil (publicist, doctor în sociologie, cercetător etnolog la Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române)

Ţuşcanu, Florin (preot, doctor în Teologie, protopop în Roman – Neamţ)

U

Uba, Traian Calin (poet, eseist şi jurnalist, Bucureşti)

Ursu, Liliana (scriitoare, Bucureşti)

V

Valică, Mihai (preot, prof. univ. dr. la Facultatea de Teologie din Iaşi)

Vartic, Andrei (scriitor, regizor, jurnalist şi om politic, Chişinău – R. Moldova)

Vasilescu, Gheorghe (directorul Arhivelor Sfântului Sinod al BOR)

Vasiliu-Scabra, Isabela (eseistă, Bucureşti)

Vornicu, Liviu (inginer, S.U.A.)

Vosganian, Varujan (scriitor, economist şi om politic liberal, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, senator, fost ministru al Economiei şi Finanţelor)

Voicu-Brey, Lilica (doctor în Filologie, traducător, profesor al Universităţii Rovira i Virgili din Tarragona, Spania)

Z

C.D. Zeletin (prof. univ. dr. la Univ. de Medicină “Carol Davila” – Bucureşti, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, scriitor)