Dezbatere naţională pe o lege anti-naţională

Începînd să se dezmeticească după primele zile ale dezbaterii naţionale iscate de o lege anti-naţională, oamenii de la „Institutul Wiesel” au ieşit cu „precizări” şi „explicaţii”: că legea nu cenzurează, că dezbateri şi cercetări pot exista, că nimeni nu are nimic cu foştii deţinuţi politici, chiar dacă sînt legionari, ci doar cu simbolurile şi organizaţiile … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O întrebare, Domnule Preşedinte!

În pofida multiplelor noastre preveniri, făcute atît Senatului, cît şi Camerei Deputaţilor, acestea au adoptat faimosul proiect de lege 193/ 2014 pentru „modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 31/ 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un lider al comunităţii evreieşti din România spune că nu a fost holocaust aici

Leopold Lazăr Schobel, preşedintele comunităţii evreieşti din Piteşti, evreu care s-a născut şi a trăit în România, fost deţinut în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, a acordat în data de 20 aprilie 2002 un interviu domnului Florin Şandru în care, printre altele, mărturisea: „Nu există nici un motiv să se spună că a fost holocaust în România”. (min. 01:11:07)

https://www.youtube.com/watch?v=-2E-r5THyfA

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Shimon Peres, preşedintele Israel: „România a salvat 400.000 de evrei. Mulţumesc poporului român”

28 septembrie 2016. S-a stins din viață Shimon Peres, fost președinte și prim ministru al statului Israel. Avea 93 de ani și a fost un prieten al României.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

„Nu vom uita niciodata ca, in perioada cea mai intunecata a istoriei, perioada nazista, Romania a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit in Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, in acelasi timp, nu si-au uitat iubirea pentru Romania, si-au pastrat cultura romaneasca. Pentru aceasta, doresc sa multumesc poporului roman si sa ii spun ca aceasta este o prietenie care nu se va termina si care va continua multa vreme in viitor, nu doar in istorie” – a declarat Shimon Peres, preşedintele Israelului, în August 2010, cu ocazia unei vizite în România.

https://www.youtube.com/watch?v=EO7epcOrQ74


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Deputatul Cezar Preda nu ar fi votat legea antilegionară?

„Nu ştiu ce a propus Institutul Elie Wiesel, nu ştiu ce s-a votat, dar nu cred că pot vota o lege care e împotriva românilor” Deputatul Cezar Preda, parlamentar aflat la al treilea mandat, membru în Comisia comună de control a SRI, fost lider al PDL şi actualmente fruntaş al noului PNL, a declarat că nu … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


În jurul „legii memoriei“

Pe data de 24 iulie a.c. a avut loc la Cercul Militar Național masa rotundă intitulată Extremism, antisemitism, naţionalism – pericolele contemporane ale Europei, organizată de „New Strategy Center“ în colaborare cu Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, având ca parteneri media revista „Foreign Policy“ România şi Adevărul Holding[1]. „New Strategy Center“, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


„De ce a trebuit ca România să interzică negarea Holocaustului de două ori”

Vă invit să citiţi articolul „Why Romania had to ban Holocaust denial twice” , de Adam Taylor (Washington Post), de unde reiese limpede, pentru cei care se mai îndoiau, cine sînt devăraţii autori ai legii antiromâneşti şi antidemocratice pe care abia a promulgat-o tovarăşul Klaus Iohannis. Neamţul, tot neamţ, cu musca holocaustului pe căciulă, e de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un autodenunţ al lui Alexandru Florian

Alexandru Florian, şeful Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, face un autodenunţ, în revista22. Recunoaşte că a cerut eliminarea bustului lui Mircea Vulcănescu din Piaţa Sf. Ştefan, din Bucureşti, dar se plînge că a fost „turnat” pentru asta la „media extremistă” (a se citi presa cu conştiinţă naţională şi demnitate). Recunoaşte că demersul său a … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Patru ONG-uri în apărarea unui colind

Scrisoare deschisă către CNA și CNCD Domnule Președinte Asztalos Csaba Ferenc Doamnă Președinte Laura Corina Georgescu Domnilor Consilieri ai C.N.C.D. și C.N.A. Am luat notă de reclamația făcută de Institutul Elie Wiesel în legătură cu colindul prezentat de postul de televiziune TVR3. Dorim să atragem atenţia, în primul rând, că în textul colindului nu există … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost