Biserică din Vaslui, denunțată la Parchetul General de deputatul Alexandru Muraru (PNL), pentru că și-a comemorat ctitorul, pe Mareșalul Ion Antonescu

Deputatul Alexandru Muraru (PNL) a anunțat că a sesizat Poliția și Procurorul General, după ce la Biserica Sfânta Parascheva din Vaslui a avut loc o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu, informează Digi24.

Potrivit sursei citate, deputatul Alexandru Muraru (PNL), reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, susține că acțiunea „a încălcat flagrant legislația în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală”.

„Considerăm că întreaga acțiune, desfășurată într-un cadru public, a încălcat flagrant legislația în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală. Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populației evreiești. Atrag atenția că ceea ce s-a întâmplat în lăcașul de cult este o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acțiune ilegală și incalificabilă. În acest sens, am adresat o sesizare către Ministrul de Interne și către Procurorul General, pentru a demara investigațiile ce se impun”,  a transmis Alexandru Muraru prin intermediul unui comunicat de presă, potrivit sursei citate.

El a adăugat că a trimis o sesizare către Ministrul de Interne și către Procurorul General și a sesizat și prefectul județului, pentru ca astfel de acțiuni să nu mai aibă loc în viitor.

Potrivit informațiilor disponibile pe protoieriavaslui.ro, „biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din municipiul Vaslui a fost construita între anii 1937 – 1943, în vreme de răstriște pentru poporul român. Ctitorii bisericii au fost doua mari personalități militare: Mareșalul Ion Antonescu și Generalul de divizie Ion Rășcanu, fost ministru de război, primar general al Bucureștiului, primar al Vasluiului(1938 – 1942) și prefect de Vaslui (1943). Biserica a fost sfințită în anul 1943 de P.S. Grigore Leu, Episcop al Husilor”.

Marți, 1 iunie, s-au împlinit 75 de ani de la execuția Mareșalului Ion Antonescu.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Biserică din Vaslui, denunțată la Parchetul General de deputatul Alexandru Muraru (PNL), pentru că și-a comemorat ctitorul, pe Mareșalul Ion Antonescu”

Comentariile sunt închise.