Partidul conservator polonez PiS a propus, marți, un referendum național asupra pactului UE privind migrația, notează Euractiv.com.
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în CE, a anunțat că susține ideea unui astfel de referendum privind Pactul european pentru migrație
„Susțin organizarea unui referendum național asupra Pactului privind migrația, pact ale cărui efecte vor fi catastrofale la nivel social, cultural și economic. Așa cum propune și partidul polonez Lege și Justiție (PiS). Cetățenii să decidă, nu birocrații!”, a transmis, marți, pe Facebook, liderul AUR.
Reamintim că România este printre cele 9 state membre care au anunțat că pun în aplicare Pactul UE privind migrația și azilul, după cum a relatat RostOnline.
Pe același subiect:
Pactul UE privind migrația și azilul, la un pas de votul final în Parlamentul European
Partidul AUR, poziție fermă împotriva Pactului UE privind migrația și azilul
- Proiect de lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, depus la Senat. - 8 octombrie 2026
- Claudiu Târziu atacă USR în cazul lui Alexandru Munteanu: „USR ține partea Rusiei” - 6 octombrie 2026
- Dan Puric reacționează după anularea conferinței de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Sunt nevoit să-mi cer scuze” - 2 octombrie 2026

Ideea este foarte buna, doar ca cine sa organizeze acest referendum si cind , acum , in pragul alegerilor ?