Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a declarat, joi, în faţa parlamentului, că Italia va solicita Uniunii Europene suspendarea imediată a Pactului Verde european (Green Deal), relatează agenția Reuters, citată de News.ro.
Declarația a fost făcută în contextul noilor tarife anunțate de SUA.
„Într-un moment în care Europa riscă să fie expusă unui şoc comercial masiv, trebuie să reevaluăm imediat politicile care impun costuri suplimentare industriei noastre”, a declarat Urso în faţa legislativului italian.
Pactul Verde european prevede reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050, însă mai multe state membre, inclusiv Italia, au exprimat rezerve legate de impactul economic al acestor măsuri asupra sectoarelor industriale strategice.
Italia susţine că, în faţa presiunii comerciale din partea SUA, UE trebuie să adopte măsuri urgente pentru a proteja competitivitatea industriei europene, inclusiv prin amânarea sau suspendarea temporară a unora dintre regulile climatice impuse prin Pactul Verde.
- Claudiu Târziu, după votul din Comisia de Cultură privind abrogarea Legii Vexler: „Ne-a lipsit un singur vot” - 12 octombrie 2026
- Proiect de lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, depus la Senat. - 8 octombrie 2026
- Claudiu Târziu atacă USR în cazul lui Alexandru Munteanu: „USR ține partea Rusiei” - 6 octombrie 2026
