Adunarea Națională a Franței a votat, marți, un proiect de lege care prevede legalizarea sinuciderii asistate și eutanasiei, anunță Mediafax, citând The Guardian.
Proiectul a fost adoptat cu 305 voturi pentru și 199 de voturi împotrivă.
Potrivit proiectului adoptat marți, legislaţia ar permite unei echipe medicale să decidă dacă un pacient este „eligibil” pentru „a avea acces la o substanţă letală atunci când acesta şi-a exprimat dorinţa”. Pacienţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii stricte: trebuie să aibă peste 18 ani, să aibă cetăţenia sau reşedinţa franceză şi să sufere de o „boală gravă şi incurabilă, care le pune viaţa în pericol, în stadiu avansat sau terminal”, care este „ireversibilă”, notează sursa citată.
Parlamentarii au mai votat, în unanimitate un proiect de lege mai puţin controversat care prevede dreptul pacienţilor la îngrijiri paliative în instituţii specializate în tratarea persoanelor aflate la sfârşitul vieţii.
Proiectele de lege aprobate în Adunarea Naţională a Franţei trebuie să treacă, mai departe, la Senat, la camera superioară şi apoi înapoi la camera inferioară pentru a doua lectură.
Reamintim că dezbaterea privind legalizarea eutanasiei a fost lansată anul trecut de Franța condusă de Emmanuel Macron, imediat după înscrierea avortului în Constituție, după cum a relatat atunci RostOnline.
- Proiect de lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, depus la Senat. - 8 octombrie 2026
- Claudiu Târziu atacă USR în cazul lui Alexandru Munteanu: „USR ține partea Rusiei” - 6 octombrie 2026
- Dan Puric reacționează după anularea conferinței de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Sunt nevoit să-mi cer scuze” - 2 octombrie 2026

Comentariile sunt închise.